L.E.
Tocmai am aflat că bunicul meu a plecat, în dimineața asta. Îi mulțumesc pentru tot.
M-au întrebat prietenii ce-mi doresc de ziua mea, care-i fix azi. Dacă-mi doresc o casă pe malul lacului (oricare lac, n-are importanță), un motor cu două roți, să public o carte, să nu-mi moară rozmarinul la iarnă, să am doar prieteni și niciun neprieten, să nu ard niciodată mâncarea (decât pe cea care așa trebuie să fie, arsă), să fiu haios ca Groparu, să am traficul lui Zoso, să văd lumea ca Răzvan, să …
M-am gândit. De fapt, știam și fără să mă gândesc prea mult, pentru că așa am crescut, așa m-am format. Îmi doresc doar să fiu sănătos, restul sunt repere pe care poți să le atingi într-o viață de om sau poți să treci pe lângă ele și să atingi alte repere, la fel de atrăgătoare ori la fel de lipsite de importanță. Da, asta-mi doresc, să fiu sănătos la trup și la minte, să pot face lucruri, să-mi pot lua repere și să pot păși spre ele, calm și apăsat, cum știu de la bunicul meu, care a trecut deja de 90 de ani.
N-aș fi scris nimic azi dar s-a întâmplat ca acum două sau trei zile să aflu de Mirela, o tânără care are aceeași vârstă cu mine, care-i născută pe 4 septembrie, așa ca mine, și care nu se mai poate gândi la repere așa cum o fac eu, pentru că-i lipsește lucrul acela pe care mi-l doresc, sănătatea. Acum șase ani a avut un accident. Era pasager pe o motocicletă, mergea spre locul în care trebuia să-și petreacă vacanța și s-a trezit la spital. E paraplegică de atunci. Face terapie ocupațională și are un ajutor de toată jena de la stat. Modelează miniaturi. Ar putea să le vândă ca să-și rotunjească venitul? Nu, pentru că dacă le vinde, pierde ajutorul de la stat, care așa puțin cum e, vine constant. Da, știu, sistemul e nasol. Mirela are însă prieteni care vor să o ajute. Vreau să o ajut și eu și o să vă cer sprijin pentru asta, într-o zi din viitorul apropiat. Acum am vrut doar să v-o prezint. Și să-i spun că-i doresc ce-mi doresc mie. Și-i mai doresc să aibă curaj. Iar voi, voi să fiți sănătoși.
