Kerkyra (Corfu) e princiala așezare de pe insula Corfu. Insula a fost posedată pe rând (știu, sună tulburător) de mai multe puteri, între care venețienii și britanicii. De la venețieni, insula s-a ales cu numele pe care-l știu toți turiștii, cu o fortăreață pe care dacă vrei să o vizitezi trebuie să plătești patru euro și cu influențe minunate în bucătărie și arhitectură. Nu o să insist cu informații pe care le puteți afla în orice ghid turistic, în fond mi se pare că nu descopăr nimic nou aici (în sensul că nu-s vreun deschizător de drumuri). Dacă merită să vizitați vechiul oraș? Da, sigur că merită, străduțele înguste mărginite de clădiri înalte cu balcoane care parcă se pupă între ele pe la etajul trei sunt spectaculoase, Spianada din inima orașului e la fel de spectaculoasă și ea și dacă ai noroc vezi grecii jucând cricket, un joc plăcut ochiului chiar dacă pare ușor snob, ușor aristocratic (ori poate tocmai de aceea).
După ce transpiri din greu urcând până-n cel mai înalt punct al vechii citadele, Palaio Frourio, după ce faci șase poze cu panorama și două cu tine cu panorama-n spate, ca orice turist, poți încerca să-ți potolești foamea ori curiozitatea gastronomică într-unul dintre restaurantele fițoase care mărginesc Spianada. Sau poți să ieși zece metri într-o parte ori în alta și să încerci mâncarea oferită de tavernele mai puțin fițoase de pe străduțele din jur, așa cum am făcut noi. Am ales instinctiv cea mai pitorească terasă din zonă. Nu am regretat nicio secundă. Mesele și scaunele roase de vreme și de interacțiunea cu nenumărații mușterii, puține la număr, sunt servite de kir Iani, un grec trecut de 50 de ani, harnic, sprinten și policalificat. Ia comanda, duce mâncarea la mese, debarasează și între toate asta, întoarce carnea pe un grătar de o vârstă cu Homer (cel cu Iliada, nu capul familiei Simpson). Locul e mai mult decât o tavernă. Am văzut aici localnici (și dacă localnicii cumpără, n-are cum să fie rău) stând la mese și schimbând replici vesele cu kir Iani ori cu femeia (trecută de 50 de ani și ea) de după galantarul plin cu carne aranjată frumos, din care câte unii cumpărau bucăți crude pe care să și le pregătească acasă.
Dansând parcă printre mese, kir Iani s-a apropiat și a luat comanda: o sticlă mare de apă, un pahar de vin de casă produs în Corfu (se mândresc tare cu vinurile locale iar eu am încercat deja mai multe dintr elele, practic câte unul la fiecare terasă pe care am mâncat – n-am avut surprize meplăcute), pastitsiada, o specialitate corfiotă făcută din carne de vită (o găsești și în versiunea cu carne de cocoș), pui fript cu cartofi fierți și o salată grecească.
Coșul de pâine nu lipsește de pe mesele grecești. Cea adusă de kir Iani a fost caldă.
Salata grecească: ardei, roșii, castraveți, ceapă, măsline, feta ori telemea (de obicei brânza-i presărată cu busuioc, de data asta n-a fost) și, desigur, ulei de măsline.
Puiul fript a fost aproape o jumătate de pui la cuptor. Foarte gustos.
Pastitsiada, moștenire de la venețieni, e o tocană (din carne de vită de data asta) foarte aromată (am luat mirodeniile, o să o fac și acasă) lipită de o porție de paste fierte peste care se așterne un strat de brânză rasă. A fost perfectă.
Am mâncat, am plătit 26 de euro, kir Iani ne-a strâns mâinile la plecare, toată lumea a fost mulțumită. Să fiți sănătoși.
