Poate că nu arată extrem de apetisant (chiar nu arată apetisant, ăsta-i adevărul), însă sosul de ciuperci cu smântână e unul dintre preferatele mele. L-aș mânca tot a doua zi (mănânc o dată la 6 luni, sunt prea multe lucruri pe care le-aș mânca tot a doua zi), gol, cu mămăligă, cu paste, cu carne, cu pită proaspătă, cu ardei copți, cu broccoli sau brânză telemea. Cel mai bun dintre posibilele sosuri de ciuperci cu smântână e, pentru mine, sosul de hribi. Cum n-am mereu hribi proaspeți sau măcar congelați, dar am mai tot timpul hribi uscați în casă, mai păcălesc și fac sosul din champignon și hribi uscați și rehidratați.
Cum am procedat? Mai întâi am pus o mână de hribi uscați în apă călduță.
Am tocat două fire de ceapă verde și unul de usturoi. Le-am pus la înmuiat într-o oală cu fund gros, cu puțin ulei, pe foc mic.
Am curățat 7-800 de grame de ciuperci champignons. În sensul că le-am frecat ușor cu o cârpă uscată și cu un burete de vase, nefolosit.
Am tăiat ciupercile. O parte în lamle, o parte în sferturi. În vreme ce lamelele se înmoaie și par că se dizolvă în sos, sferturile mă ajută să văd că-i un sos făcut din ciperci. Am pus ciupercile în oală, peste ceapa și usturoiul înmuiate bine.
Am turnat hribii rehidratați, cu tot cu apa de pe ei (pe care am trecut-o printr-o strecurătoare) în oală, peste champignon.
Am lăsat să dea un clocot, am pus o treime din conținutul oalei în blender și am mixat pe viteză mare. Am pus 150 de grame de smântână, 100 de mililitri de apă rece și două gălbenușuri peste sosul din blender și am mixat din nou.
Am turnat sosul din blender în oală, peste ciupercile rămase acolo. Am lăsat să bolborosească pe foc 10 minute, am condimentat cu sare și piper, am amestecat și am stins focul.
Am ras puțină nucșoară în sos și am mai adăugat o mână de ceapă verde, usturoi verde toat și pătrunjel frunze, în amestec. Am pus un capac peste oală.
Am fiert niște paste.
Cam asta a fost toată treaba.
Să fiți sănătoși.
