„Ne apucam sa comentam editia din seara asta? Eu ma astept sa mi se urce in cap toti bloggerii culinari, mai putin Hadean ( nu il cunosc, dar imi place ce scrie) care este posibil sa si sustina ideea asta ca prea multi sunt cei care scriu despre mancare! Nu va lasati inselati de farfurii frumoase, verificati reteta, iar daca gustul nu este bun, nu va faceti griji, nu este vina voastra”.
Cuvintele de mai sus îi aparțin domnului Florin Dumitrescu, chef și jurat Masterchef România, adică unul dintre cei trei membri ai juriului. Au fost postate pe pagina de Facebook a domnului numit mai sus. Cum nu mă grăbesc cu urcatul în capul oamenilor, mi-am permis să-mi iau puțin timp pentru a analiza problema (nu-i chiar o problemă, nu pentru mine, e mai mult o…situație asupra căreia mi s-a cerut, indirect, e drept, să mă aplec și, dacă din aplecarea asta rezultă o părere, să exprim această părere). Cu alte cuvinte, mi s-a ridicat o minge la fileu. Pățesc asta frecvent, bruma de vizibilitate de care mă bucur atrage și mingi și plase. Sunt destul de dibaci în a le feri, însă, fiind vorba despre Masterchef, unul dintre cele mai discutate și disputate spectacole media din România, am decis să scriu, chiar cu riscul să-mi fac singur masa de prânz.
Ca să nu vorbesc pe lângă subiect, mi-am făcut abonament la voyo.ro și am urmărit toate episoadele deja postate ale seriei a 4-a a show-ului (nu mai am televizor în casă din August 2013, sursele mele de informație și distracție fiind de atunci încoace cărțile și internetul, ocazional vinul). La prima serie m-am uitat cu sufletul la gură, chiar și la reluări. La a doua serie m-am uitat cât am putut înainte de a-mi pierde interesul, seria cu copii a venit într-o perioadă aglomerată a vieții mele și mi-a scăpat integral (posibil pentru că a fost la altă televiziune) iar seria cu vedete nu m-a interesat defel. Cam asta-i experiența mea cu emisiunea, nu-i cunosc pe cei trei jurați, nu mi-ar trece niciodată prin cap să le contest autoritatea în emisiune și nici pe cea din bucătărie, nu fără a mânca de la veunul dintre ei, nu fără a fi lucrat vreodată cu vreunul dintre ei. Cât despre experiența mea în televiziune, radio, presă, industria alimentară, bucătărie și blogging, ea e descrisă pe scurt aici (poate vă faceți timp să citiți înainte de a comenta la acest articol). Și acum, să intrăm în subiect.
Ce este Masterchef? E un spectacol de televiziune. Care e misiunea sa? Ați putea crede că misiunea unui spectacol de televiziune, Masterchef în cazul de față, e aceea de a oferi entertainement, distracție, adică. Greșit. Misiunea unui spectacol de televiziune e să facă audiență, adică să aducă bani în conturile celor care-l finanțează. Entertainementul/distracția reprezintă mijlocul prin care e obținută audiența, nu scopul. Dacă din acest efort rezultă și o oarecare educare a segmentului de privitori căruia i se adresează spectacolul, ei bine, acest lucru e doar un efect secundar pozitiv. După mine, Masterchef reușește să atingă toate cele trei chestiuni enumerate de mine mai sus. Dacă nu ar avea audiență, nu s-ar mai filma (televiziunea e un mediu dur, ceea ce nu se vinde, nu se produce – nu vorbim aici despre TVR, care-i altă poveste). Dacă nu ar furniza distracție, nu ar vinde, dacă n-ar oferi și un dram de educație culinară, n-am avea valul acesta de pretendenți la recunoaștere, pe care-l putem vedea cu ochiul liber. Pe internet, tot al doilea comentator știe ce cu ce se asezonează, are o părere mai mult sau mai puțin avizată, vede o eroare sau apreciază un preparat sau o farfurie ca și cum s-ar pricepe. Sigur că nu-i destul și că simpla vizionare a unei emisiuni nu te transformă în specialist (la naiba, nici gătitul pentru familie nu te transformă în specialist, nici bloggingul nu te transformă în specialist), dar e un pas. Poate veți spune că merităm un pas mai mare. Eu vă spun că nu-l merităm. Să vă explic:
Nu putem cere nimănui să facă pași în locul nostru. Nu mai suntem copii, să ne așezăm picioarele pe picioarele părinților noștri și să le cerem să meargă pentru noi. Pretindem că suntem deja trecuți prin 20 și ceva de ani de viață liberă și fără opreliști. E cazul să punem mâna pe carte, să ne tragem pe picioare o pereche de bascheți și să începem să umblăm pentru noi înșine. Dintr-o emisiune de televiziune, la fel ca și de pe blogurile scrise bine, pricep lucruri doar cei care-s pregătiți să le priceapă. Pentru majoritatea privitorilor, avalanșa de informație e doar zgomot din care se distinge vag câte un accent. Dacă vrem să pricepem mai mult, trebuie să studiem mai mult. Și noi, bucătarii, și noi, bloggerii (se întâmplă să fiu un bucătar care are blog și se întâmplă să fi greșit atât de mult în ambele ipostaze încât să-i fie greu cuiva să mă acuze de părtinire), și noi, consumatorii de entertainement culinar.
Am văzut în două dintre ediții că bloggerii culinari au ieșit cam ciufuliți. Nu mă mir, nu mă surprinde. Pe de o parte, bănuiesc că la mijloc e o tehnică (inspirat folosită, dacă mă iau după virulența reacțiilor pe care le-am văzut pe internet) prin care producătorul atrage atenția asupra show-ului și stârnește o emoție (poate ați observat, tot formatul e bazat pe emoție și pe răspunsul omului la tipul de emoție afișat pe ecran sau indus de conduita juraților). Pe de altă parte, s-ar putea ca jurații să nu fi avut experiențe bune cu bloggerii prezenți în emisiune sau cu bloggerii culinari în general. Al treilea aspect al poveștii e acesta: ca blogger culinar care participă la o emisiune de felul acesta, ești supus cumva aceluiași tip de presiune la care e supus un proprietar de restaurant aflat în aceeași situație (atenție, nu bucătar profesionist ci proprietar de restaurant), se așteaptă de la tine să demonstrezi de ce ești în stare, să demonstrezi că nu ești doar o persoană care stă bine-mersi în spatele unei tastaturi de la care scrie cu mai mult sau mai puțin talent, despre o mâncare făcută fără grabă, în confortul oferit de bucătăria de acasă. Prin urmare, nu m-aș grăbi să condamn trei dintre bucătarii cunoscuți ai patriei pentru că au smotocit (verbal, desigur) câțiva bloggeri, fie ei și culinari. Nu m-aș grăbi nici să spun că blogurile și bloggerii ar trebui să se ascundă, au un rol important în progresul gastronomiei românești (am scris pe larg despre asta aici).
Tocmai pentru că-s convins că bloggerii culinari, datorită dinamismului, datorită deschiderii spre nou, datorită prospețimii, sunt importanți pentru progresul gastronomiei românești, îmi permit să le sugerez mai multă implicare în auto-educare. Înainte să săriți, iubiți concetățeni și confrați bloggeri, aflați că-mi sugerez și mie același lucru și încerc să mă țin de propria-mi sugestie în fiecare zi. Dacă azi știu de 100 de ori mai multe lucruri despre mâncare decât acum cinci ani, e pentru că am vrut, pentru că am citit și pentru că am lucrat lângă o mulțime de bucătari buni, care s-ar putea să nu fie prea buni la scris gânduri 2.0 dar sunt foarte buni la tehnică. Am învățat mai multe direct din bucătărie decât de pe bloguri. Mi-ar plăcea ca în următorii 5 ani să învăț tot mai multe lucruri de pe bloguri, lucruri documentate, nu făcute după sfânta ureche după care scriu mulți dintre noi. În anii mei de început am făcut asta destul de mult, și eu și alții ca mine. Scuza pionieratului nu prea mai ține și dacă din 10 cititori ai 6 cărora nu le-a ieșit rețeta preluată de la tine, nu înseamnă că toți șase sunt praf la gătit sau la citit ci că e posibil să-ți fi scăpat ceva.
Haideți să nu mai căutăm educație în spectacolele de televiziune ori pe blogurile cu rețete. Educația e în manuale, pe site-urile dedicate acestui scop (de obicei plătești pentru acces la informația de calitate și de folos în viață), educația e la școală. Televiziunea, blogurile, revistele cu chefi sclipitori pe copertă oferă distracție, oferă idei pentru cei care pot să le proceseze rapid și găsesc un loc pentru ele, oferă oportunități, expun experiențele unor oameni, experiențe care puse-n papucii noștri, ar putea fi mai puțin atrăgătoare decât par. Haideți să învățăm să gătim, înainte de a vrea să devenim Masterchef. Gătitul nu-i despre rețetă (esențială, dacă vrei să obții mereu același rezultat) ci e despre pasiune și tehnică, nepărat în orinea asta, pentru că fără pasiune n-o să ai niciodată răbdarea de care-i nevoie pentru a deprinde o tehnică. Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.