Mă frământă destul de mult faptul că noi, oamenii, rispim prea multă mâncare. Din perspectiva asta, n-am învățat nimic de la regnul animal. Păcat. Păcat că pe lângă pubelele din spatele blocurilor e plin de resturi alimentare (și aici nu mă refer la oasele rămase de la masă ci la bucăți de salam, jumătăți de pâine, fructe întregi ori abia începute, mâncare gătită) care adună câinii vagabonzi și șobolanii. În fiecare an, omenirea aruncă la gunoi câteva sute de milioane de tone de alimente. În Japonia, fructele și legumele care nu corespund din punct de vedere al formei, dimensiunilor și culorii, sunt aruncate, deși sunt perfect comestibile. Americanii aruncă jumătate din mâncarea pe care o produc, restaurantele din Europa trimit săptămânal la groapa de gunoi câteva sute de mii de tone iar consumatorul de acasă nu se lasă nici el mai prejos.
În tot acest timp, ne plângem că nu ne ajung banii pentru coșul zilnic, ne îngrijorăm sporadic la ideea că resursele planetei sunt pe sfârșite și continuăm să producem deșeuri alimentare. Ce facem greșit? Unde am ieșit de pe drumul bun și am început să alergăm pe arătură? Vreți să facem împreună un exercițiu de sinceritate? Adică să spunem cât cheltuim în fiecare lună pe mâncare și cât din banii aceia îi aruncăm apoi la gunoi, sub forma alimentelor care s-au stricat din vina noastră ori din „cauze naturale”. Vreți? O să încep eu.
Suntem 2 oameni în casă. Nu vorbim despre câine, el nu irosește nimic, niciodată. Pentru că gătesc destul de mult acasă, mâncăm rar și puțin în oraș, nu o să discut deci depre asta. În ceea ce privește consumul de acasă, am calculat că media pe zi e de 40 de lei, în condițiile în care gătesc zilnic, fac în fiecare zi alt fel de mâncare (blogul mă obligă să fac asta) și-mi utilizez cât pot de mult și de bine imaginația pentru a găsi un rost chiar și pentru mâncarea ce rămâne de pe o zi pe alta, atunci când lucrul ăsta se întâmplă. Asta înseamnă 1200 de lei/lună. Ne place să avem musafiri, și când se întâmplă asta, gătesc mai mult. De asemenea, sunt zile în care gătesc lucruri deosebite, care presupun costuri ceva mai mari pentru ingrediente. Asta înseamnă că media consumului lunar crește până la 1500 lei. E mult? E puțin? Sunt sigur că fiecare socotește în funcție de câștigurile proprii. Pentru mine, e destul dar nu-i înrobitor de mult, în fond, pot socoti că o parte bună din banii aceștia sunt o investiție, sau dacă vreți, o cheltuială care mă ajută să-mi țin în viață blogul, care la rândul lui îmi aduce o pâine pe masă.
Suma aceasta e aproape neschimbată de aproape doi ani și jumătate, deși prețurile au crescut de mai multe ori în perioada aceasta. Cum am reușit? Am învățat. Am învățat că dacă voi cumpăra mai mult decât am nevoie, voi fi nevoit să arunc alimente pe care le-ar fi putut mânca altcineva. Am învățat că dacă umplu frigiderul până la refuz, voi uita că am cumpărat anumite lucuri, pe care le voi descoperi mai târziu în plin proces de degradare. Cu alte cuvinte, în ultimii doi an și jumătate am crescut destul de mult. Azi arunc (se mai întâmplă și accidente) cam un kilogram de mâncare într-o săptămână, poate mai puțin. Dacă se întâmplă să gătesc mai mult decât avem noi nevoie (unele mâncăruri nu pot fi făcute în 2-4 porții), împart cu vecinii. Uneori și cu câinele. Asta înseamnă că aproape toți banii pe care-i dau pe mâncare într-o lună sunt cheltuiți așa cum trebuie, deci nu-s risipiți. Darea mea de seamă nu include sumele cheltuite pentru curent și gaz (folosite ambele la gătit), nu include costul vinului, berii, apei și sucurilor care se consumă în casa noastră (nu cumpăr apă îmbuteliată, cea de la robinet e perfect potabilă în Cluj, Raluca în schimb bea doar sucuri – e opțiunea ei) și nu include costul pachetelor cu mâncare pe care le primim de la părinții noștri, mai ales pentru că mâncarea de la părinți e inestimabilă:). Asta-i tot. Voi cum stați?