Acum două zile am făcut (după multă vreme) supă cremă de usturoi. Rețetă simplă, rezultat delicios. E un pic incomod să cureți atâta usturoi, dar merită.
Dacă vă întrebați “cât usturoi?”, răspunsul e pe farfuria din planul 2, cam opt căciulii. Lângă usturoi, ceapă, o țelină nu prea mare (are aroma puternică) și câteva fire de cimbrișor. Cartofii sunt pentru a obține corpolența supei cremă.
Piperul, uleiul de cânepă (puteți folosi orice ulei extravirgin) și roșiile uscate sunt podoabele acestei supe.
Am fiert ceapa, cartofii și țelina iar usturoiul l-am pus în oală abia după ce cartofii au fost fierți bine. Am fiert usturoiul doar 5-6 minute. În oală am pus și firele de cimbrișor, să fiarbă odată cu legumele. Și puțină sare în apă (important).
Smântâna dulce e opțională dar ajută. E bine să o temperați înainte, cu cremă din oală.
Roșiile uscate au intrat în supă abia la sfârșit.
Arome subtile, dulceață, consistență cremoasă. Nu mi-aș fi dorit nimic altceva de la ea.
Să fiți sănătoși.














Delicios – e una din supele mele preferate. Ultima dată am mâncat acum un an la Baracca în varianta cu usturoiul copt. O să fac și eu curând. Deja-mi imaginez și 2-3 fâșii de parmezan peste…
mmm
Multumesc mult pentru reteta asta, Adi!
Azi o sa fac o surpriza foarte placuta cuiva :)
Recunosc ca n-am facut-o niciodata,dar promit sa incerc.
ce bine arataaaaa….
Dar miroase, bre, miroase?
Cred ca sambata o sa fac si eu supa asta crema.Pare delicioasa.
am facut si eu de curand supa crema de usturoi si mi-a placut foarte mult aroma si faptul ca nu miroase a usturoi :).doar ca eu nu am fiert legumele ci le-am pus la cuptor.
foarte buna ideea cu rosiile uscate. dar ele se mai blenduiesc sau doar se amestesca bucatele in supa?pt ca vad ca n-are nici o tenta rosie :)
Mmmmmm, cred ca e delicioasa….
Ai si una de ceapa…asa…profi?
Multumesc pentru toate retetele!
Cu drag.
Scuzeeee….m-am mai uitat o data in “Zemoase” si am gasit si supa de ceapa. Arata tareeeeeee bine !
Multumesc din nou!
Adi, din cauza ta mi-am facut acu’ vreun an la “favourites” un folder, “culinare” si, tot din cauza ta, probabil am sa ma simt rau intr-una din zilele urmatoare. Imi face rau usturoiul (cu toate mi-a placut mujdeiul la nebunie si candva mancam in fiecare zi) – dar mi-ai facut o poooftaaaaaa….! :D
codruța, usturoiul fiert/copt nu ar trebui să-ți facă rău. Am aceleași probleme cu usturoiul crud, supă din asta însă pot să mănânc un litru și n-am nimic.
mihai, tot subtil:)
crina, succes
http://www.dailycotcodac.ro/2011/05/adi-hadean-e-vinovat-de-20-dintre-divorturile-din-romania/
Îmi place :)
yummy!!!
ok, then! am sa incerc (incercam oricum ;)
E pe asta chiar nu o stiam. :)
Sal.
Ma numar printre cei privilegiati care au gustat din preparatele lui Adi.
Este vorba kiar de aceasta supa. Fabuloasa ! ! ! Am cerut si supliment :)
Adi, ai uitat sa dai detalii depre paniea cu are a fost servita supa.
Inca o data, “saru’mana pentru masa”.
Razvan, mulțumesc:). Despre pâine n-am zis, că nici în poze nu apare:)
urmatoarea supa crema ce va fi facuta in familie. De usturoi inca n-am facut ;)
Bestiale supele astea creme, am tot experimentat si eu tot felul de variante si toate au iesit bune.
Intrebarea mea ar fi, supa aceasta e putin iute sau foarte iute?
nu e iute deloc. de la ce?
Salve Adi!
Ce rafinament!
Toate cele bune!!!
Am reusit minunata … , miultumesc mult !
Am facut-o si eu astazi.Nu mi-a luat mult timp si a iesit exact asa cum a spus Adrian ,,Arome subtile, dulceață, consistență cremoasă. ,,Servita cu crutoane a fost chiar delicioasa.Numai bine tuturor !!!
Am executat-o in weekend. Multumesc mult de reteta, a iesit foarte buna.
O zi faina!
Adi
Daca ma uit bine la data postarii si fac un mic calcul, din supa despre care tocmai ai vorbit tu am mancat si eu si nu cred ca mai e nevoie sa iti spun daca a fost buna sau nu atata timp cat am venit si am mai cerut o portie. Nu-mi vine sa cred cat usturoi ai pus si cat de putin sesizabil a fost, cel putin pentru mine. Salutari de la Galati . . .
Eu nu am incercat supa crema de usturoi dar pun pariu ca e buna. Am gatit insa in premiera supa crema de ceapa si nu am dat gres :) Pofta buna!
Arata delicios! Eu ador usuturoiul si este si foarte sanatos deci merita cu siguranta incercat! Sper sa fie ok daca pun ulei de masline:)
Pingback: Briose si Smoothie Ciocolatos | sportychoco
A iesit delicioasa. Prietenii mei au fost super incintati. Toata lumea te iubeste si iti trimite cele mai bune salutari si sa fii sanatos. Ai multi fani si in Polonia.
Ghici ce am pe aragaz acum?:)
E rusinos,dar asa s-a intamplat. Azi am auzit de supa de usturoi,iar de curiozitate am cautat pe net si minune v-am gasit.Sunt curios sa vad cum imi v-a isi.Daca nu e cu suparare doresc si eu sa primesc retete culinare mai cu seama ca ma straduesc sa mananc cat mai natural si dietetic.Multa sanatate intregului colectiv.
http://www.youtube.com/watch?v=0d3oc24fD-c
in 10 secunde e curatat :)
la supa asta eu pun 3 feluri de usturoi: unul fiert ca si tine, o capatana (mica) copt si cateva bucati prajite la final
pun si ceva faina, amestecata cu usturoiul copt si calita putin
ca arome, folosesc thyme, nu mai stiu cum ii spune.. cimbrisorul tau e tot una cu cimbru?
nu ma gandisem in schimb la rosii deshidratate, sigur o sa incerc
buna, cu ce as putea inlocui rosiile uscate, nu gasesc pe nicaieri. sau unde sa caut, cum arata ele? si ce este cimbrisorul si unde se gaseste? mersi!
Rox, in supermarket gasesti, la borcan. Cimbrisorul e tot in supermarket iarna, la plante aromatice, vara in piete
multumesc, ma apuc de gatit!
Adi, nici un pic de usturoi pisat? Ma gandeam ca ar merge foarte putin, pe final, pentru cei care vor o aroma mai puternica.
dacă vrei să o transformi în ciorbă de burtă, da:)
Ai dreptate. Am facut in seara asta si nu mai are nevoie de nici in usturoi deasupra. Delicioasa. Fina. Superba. Am sa o preiau si la mine pe blog daca nu e cu suparare :)
mă bucur că a iești pe gustul tău. cât despre preluare, rețeta-i un bun universal:)
Arata delicios!! Mi-ai facut pofta Adi! Am sa o incerc si eu cat de curand.
Cat despre “raul de usturoi” trebuie scoasa maduva din interiorul catelului. Practic tai catelul in doua si pe mijloc este un firicel de maduva care trebue indepartat pentru ca este indigest. De cand fac asta pot sa manac linistita mujdeiul fara sa-mi fie frica ca o sa mi se faca rau.
Adi, multumesc! Mi-a iesit absolut minunata supa!
mă bucur:)
salut,
Adi, se poate face reteta fara smintina (adica de post)? o inlocuiesc cu altceva de post sau doar renunt la smintina?
ca-mi face cu ochiul de numa :)
poți pune frișcă vegetală. care-i o mizerie:). sau nu pui deloc. dar n-o să fie la fel de distractiv.
Pingback: Alta cu fleică? - Adi Hădean
Cu ce anume as putea inlocui rosiile uscate? Sau cat e de grav daca fac fara ele? Nu am gasit sa cumpar inca.
cu nimic dar nu-i grav defel. o să pui data viitoare:)
Salut Adi. Uleiul de in cand l-ai pus? Ai folosit si uleiul de la rosiile uscate? Ce smantana dulce(producator) ai folosit? Nu am gasit decat o smantana dulce pentru frisca(si multe ridicari de umeri, la intrebarea mea….), dar era atat de lichida, ca am renuntat sa o folosesc ca sa nu stric cumva bunatate de supa…:). Cimbrisorul proaspat in ce perioada apare(alte ridicari de umeri, si prin piatza)? Eu am folosit cimbrisor uscat si l-am infuzat cu un accesoriu pentru ceai. A fost delicioasa!
te străduiești prea mult:)