Adi Hădean

E ultimul episod din acest sezon. Mi-am propus să fac despărțirea dulce și să vă ofer o rețetă pe care ați văzut-o deja pe blogul meu, acum în varianta video, poate ajută mai mult. Vizionare plăcută.

Vezi mai multe video din Divertisment

Se face din cartofi dați prin răzătoare, amestecați cu ou (sau nu), cu sare și piper, poate cu baghete foarte subțiri de ardei ori cozi de arpagic. Am făcut-o și eu în dimineața asta, din doi cartofi dați prin răzătoarea mare, amestecați cu două ouă bătute cu sare și piper și cu o lingură de făină. Am făcut apoi niște grămăjoare din compoziția asta. Le-am pus în tigaia antiaderentă și încinsă, cu câțiva stropi de ulei și le-am aplatizat cu degetele (puteți folosi o lingură, să nu cumva să vă ardeți). Le-am prăjit cam 3 minute pe fiecare parte apoi am împrăștiat peste ele niște șuncă crudă/afumată și uscată. Vorbim despre o mâncare elvețiană originară din cantonul Berna, mâncată mai cu seamă la micul dejun. Se cheamă roesti sau  rösti.

Titlul nu e o jignire adresată cuiva, e mai degrabă un alint adresat prânzului de azi pe care l-am tomnit din resturile de iari (mă rog, nu-i 100% resturi dar de acolo am pornit). Îmi place să pun la lucru mîncarea rămasă de ieri în frigider, nu mă împac cu risipirea mâncării și cred că în zilele pe care le trăim, nimeni n-ar trebui să se împace cu așa un obicei. Desigur, nu vă pot obliga să gândiți ca mine dar poate vă stârnesc interesul spre reciclare prin exemplele pe care le postez uneori aici. Iată ce am făcut azi:

O parte din friptura de vită pe care n-am putut s-o mănânc ieri, a zăbovit peste noapte la rece. Interesant e faptul că a rămas tot fragedă, semn că am preparat-o corespunzător din prima.

Am găsit câteva ciuperci pe un fund de caserolă.

Doi morcovi, doi căței de usturoi, o ceapă și un bruș de caș de la Bistrița mai aveam prin frigider pe lângă frigul care-i normal să se afle acolo.

Când le-am pus pe toate pe masă, nu știam ce se va alege de ele. Am tăiat mai întâi carnea în fășii subțiri și apoi m-am prins că de o pun degrabă pe foc se va întări și pas de-o mai înmoaie după aceea.

Prin urmare, am tăiat ceapa solzișori, am zdrobit usturoiul, am tăiat morcovii în rondele subțiri și le-am pus la sotat în puțin ulei, pe foc mic-mic, preț de un sfert de ceas, până s-au înmuiat morcovii.

Am pus apoi ciupercile în tigaie și le-am sotat cinci minute, împreună cu legumele.

Am luat tigaia de pe foc, am adăugat carnea și am amestecat bine.

Am transferat toată povestea asta într-o tavă pentru cuptor și am acoperit-o cu cașul dat prin răzătoare și am presărat peste ea o mână de frunze de pătrunjel. Am pus-o apoi în cuptorul încins unde a stat zece minute. Ideea de a sparge trei ouă peste caș a venit atât de repede încât n-am mai apucat să-i fac poză.

Am scos minunăția asta din cuptor și după ce s-a răcorit cinci minute am purces la mâncarea ei. A fost bună-bună. N-am spus nimic despre condimente: sare și piper am folosit și nimic altceva.

Nicicând n-au arătat mai bine resturile de ieri.

Și da, oul ăla arată așe, on ptic dalinian. Să hiț’ sănătoși.

De câteva zile am intrat în vrie, sunt mereu pe drumuri (pregătesc un lucru interesant despre care veți afla în curând) și departe de bucătărie. Totuși, foame am și nici nu mă pot răbda prea mult de la bucătărit. Azi am avut vreme doar pentru un sandwich. Care n-o fo’ rău.

Am primit de la tata o bucată de șuncă, crudă, uscată și afumată chiar de el.

Brânza mi-am cumpărat-o singur acum câteva zile.

La fel și chifla. Era de trei zile în dulapul pentru pâine și aproape că  s-a uscat.

Ca să nu mai lungesc vorba: am tăiat câteva scame subțiri din bucata de șuncă.

În tigaia cu un strop de  ulei am pus la prăjit un ou și o ciupercă tăiată în lamele.

Am despicat chifla și am pus peste bază șunca, brânza făcută felii, două felii de roșie și iar niște șuncă.

Am pus deasupra lamelele de ciupercă fripte.

Apoi oul, desigur.

La urmă, capacul.

L-am mâncat repede și acum fug, că am treabă. Să fiți sănătoși.

Plouă de câteva zile în jurul meu, parcă nu m-aș duce nici măcar până la piață iar de stat în curte la grătare nici nu se pune problema (deși cu o pelerină corespunzătoare, m-aș încumeta, pe onoarea mea și-ambițu’ meu). Ce poți face când n-ai chef de ieșit la cumpărăturidar foamea te mai încearcă din când în când? Poți comanda o pizza ori poți recicla, recircula ori pune-n mișcare pentru prima oară lucrurile din frigider ori din cămară. Eu o să-ți dau câteva idei. Să încep, dară:

Ardelenii n-au avut niciodată ocazia să rabde de foame (prea mult). Chiar și cei mai amărâți dintre ei au în pod, cămară ori frigider (da-n zilele noastre cine are frigider e chiar om cu stare) o bucată de slană, niște porodici (chiar și așa mici), poate și două-trei ouă și on dărab de pită. Cârnați n-or avut cu toții da’ or avut vecinii.

Niște fasole are tot românul în preajmă. Rețete se tot află. Una, aici.

Paste scurte, mici, ovale, cu gaură ori fără, în orice fel și-n orice chip. Dacă le fierbi cumsecade, adică nu mai mult decât trebuie și dacă le amesteci cu două roșii storcite, o mână de brânză rasă și niște frunze verzi (că or fi ele de busuioc, pătrunjel sau coriandru), te-ai scos pentru o masă de prânz.

Dacă ai în frigider o bucată de vițel, poate cu os cu tot, niște morcovi și oarecâte cepe, poate și un vin roșu și bun, poți încerca rețeta asta simplificată a clasicului boeuf bourguignon.

Desertul ăsta-i unul dintre cele mai simple cu putință. Aproape că n-ai nevoie nici de făină dacă ai un pachet de unt (din greșeală am constatat că funcționează și cu margarină, dar nu recomand), câteva ouă și o tabletă de ciocolată neagră. Hai, și niște zahăr. Rețeta e aici.

Îmi plac pastele, îmi place wok-ul, îmi place să mă joc în bucătărie și cu pastele și cu wok-ul.  Săptămâna trecută am mâncat doar 150 de grame de carne (nu mă întrebați de ce, nu-mi propusesem, așa s-a întâmplat) în schimb am mâncat destul de multe legume. Poate să fie căldura de vină, habar n-am. În fine, într-una dintre zile am pus legumele-n wok și le-am fript la foc iute, cu puțin ulei. Am pus peste ele două linguri de sos de soia și una zdravănă de sos hoisin concentrat. Am mai pus o ceașcă de apă, am amestecat bine și am adăugat pastele fierte (am folosit paste integrale pe care le-am fiert urmând indicațiile de pe ambalaj). Am mai ținut mâncarea pe foc două minute și apoi am mâncat. În total am cheltuit 7 minute cu prepararea, aici incluzând și tăierea legumelor. Care legume au fost:

-un morcov făcut fâșii cu ajutorul cuțitului pentru curățarea legumelor

-un ardei gras tăiat în bastonașe subțiri

-o ceapă roșie tăiată în bucăți mari

-doi căței de usturoi tăiați în sferturi

-câteva păstăi de fasole verde

-o roșie

-o jumătate de ardei iute

E week-end, de bună seamă. Vă propun să vă relaxați, să ieșiți la aer, să faceți mișcare, să savurați un vin bun pe înserat, să vă răcoriți cu picioarele într-un pârâu de munte, să faceți o poză-două și să vă alintați apropiații cu un gest frumos care să nu aștepte ceva în schimb. De ce am scris rândurileastea? Doar așa, ca să văd că pot fi la fel de facil ca și Coelho? Nu, ci pentru a vă aminti că există un loc numit Dependent De Fotografie, un loc în care vă puteți regăsi și voi. Vizitați-l, o să vă placă.

Săptămâna trecută a apărut primul volum din seria “Poveștile bucătăriei românești” de Radu Anton Roman. Seria e îngrijită de Simona Lazăr și apare sub patronajul Jurnalului Național. Am ratat primul volum (cred că voi reuși în cele din urmă să am toată colecția) dar l-am prins pe cel de-al doilea, apărut de dimineață la chioșcuri, împreună cu ziarul. Taman volumul în care e publicată și părerea mea despre Radu Anton Roman, de fapt, una dintre postările mele mai vechi, în care mărturiseam dorul de Radu Anton Roman și dragul pentru munca lui. Recunosc, m-am simțit măgulit și mândru și umil (paradoxal, nu?) când m-a întrebat doamna Simona Lazăr dacă poate să mă citeze și am așteptat cu nerăbdare apariția seriei (aici trebuie să mă declar nemulțumit de faptul că în Cluj ajung 2-3 volume la fiecare punct de difuzare și trebuie să ai pile la vânzător dacă vrei să apuci să-ți faci o colecție). Sunt încântat de felul în care arată, de calitatea hârtiei și cea a fotografiilor (felicitări). Și, mai ales, sunt încântat de faptul că oamenii nu-l uită pe Radu și că într-o formă sau alta își găsește loc în bibliotecile românilor.

Bine v-am găsit. Sănătoși, voioși? Buun. Rețeta de săptămâna asta e de post și e o “prelungire” ori, dacă vreți, o interpretare diferită, cu câteva note în plus, a arețetei de fasole frecată. Să vedem:

Vezi mai multe video din Divertisment

Update: am uitat să vă spun din prima, noroc că-mi aduc aminte de lucruri, barem mai târziu. O tânără mămică  s-a apucat să facă rețetele din Cook’NRolla. Toate. I-a luat un pic de timp (că are de lucru și copil mic de crescut) dar până la urmă a răzbit. Eu unul mă simt grozav de mândru pentru că s-a petrecut una ca asta și vă dau un link spre blogul Laurei.

Azi mi s-a făcut poftă de o plăcintă cu brânză. Aveam în congelator un bruș de caș amestecat cu urdă, sare, mărar și cozi de ceapă, din vremea în care a apărut urda. N-am făcut plăcinte cum face mama în Maramureș, cu lapte prins și fripte-n ulei, am mers spre palanieț (palaneț) o plăcintă care se face și mănâncă-n zona Clujului. Am mâncat de mai multe ori de la proprietarii casei în care stau și am încercat să dibuiesc aluatul. Nu știu dacă l-am făcut tocmai cum îl fac localnicii (care mai fac palanieț) dar puținele mele cunoștințe despre aluaturi m-au dus la un rezultat minunat, o plăcintă pufoasă, gustoasă și ușor de mâncat, care cere o bere rece. Nu că ar vrea ea musai dar brânza sărată nu vrea să stea pe sec.

Nu o să vă arăt povestea pas cu pas, cum v-am obișnuit ci o să vă arăt doar pozele de la urmă și o să vă dau câteva indicații ce v-ar putea fi de folos. Mai întâi, despre aluat: la 600 de grame de făină albă puneți un ou, o linguriță de zahăr, una de sare (eu am pus și o linguriță de chimion măcinat da’ nu-i nevoie să faceți mereu ca mine), una de oregano uscat și 250 de mililitri de lapte călduț. Am mai pus și 10 grame de drojdie desfăcută-n trei linguri de lapte. Am frământat un aluat moale pe care l-am lăsat să dospească un ceas. Apoi mi-am uns mâinile cu ulei și am întins n strat de aluat gros de un centimetru în tava de pizza primită de la Emil. Am pus un strat gros de brânză și am acoperit cu altă foaie de aluat, ceva mai subțire decât cea de la bază. Am perforat aluatul cu o furculiță și am vârât tava în cuptorul fierbinte. Am lăsat-o acolo 20minute (180 grade Celsius), am scos-o, am stropit plăcinta cu puțină apă rece să nu facă crustă și am acoperit-o pentru zece minute pentru ca aburii să o păstreze moale și pufoasă.

Despre umplutură: puteți să folosiți brânză de burduf, brânză de vaci stoarsă bine și amestecată cu ou și zahăr, magiun într-un strat nu prea gros, sos de carne ca acela pentru spaghetti bolognese sau bucăți de mozzarella proaspătă. Să fiți sănătoși.