Sos sicilian cu chifteluțe de orez

438

Ne place mâncarea proaspăt gătită iar dacă a stat la frigider o zi, două, câteodată nu o mai mâncăm. Astăzi v-am pregătit o reţetă cu mâncare rămasă de ieri. Fie că aţi gătit un orez simplu alb sau un risotto, vă prezint un alt mod de a găti orezul de ieri, transformându-l într-o mâncare extraordinară, perfectă și pentru cei care preferă o masă fără carne.

Necesare

Pentru această reţetă am folosit orezul de ieri, mozzarella, parmezan ras, roşii uscate, busuioc proaspăt, un ou şi pesmet pentru chiftele iar pentru sosul sicilian am avut nevoie de 2 cepe roşii, 2 căţei de usturoi, 1 bucată de ghimbir, o conservă de sos de roşii, ulei de măsline, sare, piper, pătrunjel, oregano uscat şi fulgi chilli.

Pasul 1

Am tocat ceapa mărunt şi am pus-o la călit în ulei de măsline la foc mic. Când a devenit sticloasă am adăugat 2 căţei de usturoi tocaţi şi ghimbir dat prin răzătoare. Am lăsat un pic până s-au îmbinat gusturile după care am adăugat o conservă de sos de roşii. Dacă aveţi bulion pus pe iarnă, acum este momentul să îl scoateţi la iveală. Adăugaţi fulgi chilli şi oregano uscat. Nu uitaţi de sare şi piper proaspăt tras prin râşniţă:

Pasul 2

Într-un bol am pus orezul alb pe care l-am servit ieri cu pui în stil chinezesc, peste care am tocat puţin pătrunjel. Apoi am adăugat un ou şi am presărat puţin pesmet fin şi parmezan ras:

Pasul 3

E timpul să ne folosim mâinile pentru a face biluţele. În mijlocul biluţei am pus o bucăţică de mozzarella combinată cu o bucată de roşie uscată şi o frunză de busuioc şi le-am învârtit până au ieşit perfect rotunde. Le-am dat prin oul bătut şi prin pesmetul uşor sărat. Am repetat procedeul până am rămas fără orez:

Pasul 4

Am pregătit o tigaie adâncă pe care am umplut-o cu ulei de rapiţă. Când acesta s-a încins am pus chifteluţele pe o paletă şi le-am pus în ulei la prăjit. Când au căpătat o culoare aurie, le-am scos și pus pe o farfurie cu un şerveţel ca să înlătur uleiul în exces:

Pasul 5

Am pus sosul pe o farfurie peste care am potrivit chifteluţele şi am chemat lumea la masă:

Poftă bună să aveți!

Cu mare drag,

Lolly

Join the Conversation

  1. Mihaela says:

    Buna.
    Interesanta combinatie. Eu fac de cativa ani, dupa ce am vazut la un post de televiziune cu specialitate gastronomica, chiftelute de orez care au in mijloc carne de pui ( de regula folosesc ce imi ramane de la friptura de pui ) si servite cu sos de soia ( …aveau o influenta asiatica in acea reteta ). Abia astept sa incerc si aceasta combinatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close