Red Velvet Lava Cake

518

Cred că toată lumea apreciază un desert bun și nu puțini sunt cei care preferă ciocolata, astfel că vă propun un desert cu care să întâmpinați primăvara într-un mod festiv și îndrăzneț. Ce spuneți de un red velvet lava cake, roșu și cremos? Dacă răspunsul este da, vă promit că ați făcut o alegere foarte bună.

Ingrediente
  • 113 gr ciocolata alba
  • 113 unt
  • 2 ouă
  • 2 gălbenușuri
  • 120 gr zahăr pudră
  • 2 linguri cacao
  • 6 linguri făina
  • colorant alimentar de culoare roșie
  • zmeură proaspătă pentru decor.
Modalitate de preparare

Pentru început am dat drumul la cuptor la 220 de grade.

Am uns cu unt 4 forme ramekin și le-am pus deoparte.

Într-un bol, am topit untul cu ciocolata, pe baie de aburi, iar când acestea s-au topit complet, am tras bolul deoparte și am adăugat zahărul pudră. Am continuat să amestec până la încorporare.

Într-un bol separat am amestecat ouăle, gălbenușurile si colorantul, după care am adaugat compoziția de ciocolată și am continuat să amestec.

Peste această compoziție am adăugat făina și cacao, cernute.

Compoziția finală a acestui Red Velvet Lava cake trebuie să fie cremoasă.

Am turnat compoziția în formele de copt și le-am lăsat la odihnit, 10 minute, la frigider.

După cele 10 minute, am băgat formele în cuptor si le-am lăsat la copt aproximativ 14-15 minute.

Sunt gata, când sunt coapte la exterior, dar la atingere se simte consistența mai cremoasă în interior.

Acesta este desertul propus de mine sau un fel de a-i ura Primăverii, “Bine ai venit!”.

Până la urmatoarea rețetă, va doresc zile calde și senine.

Ne vedem pe Instagram.

Larisa

Găsiți alte rețete de lava cake, aici.

Join the Conversation

  1. Wow! As vrea sa incerc reteta, insa am niste vase asemanatoare care suporta maxim 180grade in cuptor. Oare vor iesi la fel ca textura? Sa ma incumet?

  2. Stiam de red velvet ca si tort :D nu m-am gandit niciodata ca ar putea fi transformat intr-o asemenea minunatie. Abia astept sa incerc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close