Acest tort, umplut cu cremă de ananas, cocos și bucăți de ananas a devenit unul din torturile mele preferate. Blaturile sunt pufoase, crema fină, iar aroma de cocos este delicată, nu dominantă. Este perfect pentru orice ocazie cu tematica iernii sau pentru iubitorii de cocos.
Ingrediente (la temperatura camerei) pentru 1 blat de 23 cm diametru. Se prepară 3 blaturi.
140 gr făină, 1 linguriţă praf de copt, ½ linguriţă bicarbonat de sodiu, ¼ linguriță sare, 1 ou, 120 gr zahăr, 100 ml lapte, 100 ml lapte bătut, 85 ml ulei vegetal
Crema pentru umplutură
3 gălbenuşuri, 80 gr zahăr, 100 ml suc de ananas dintr-o conservă, 300 ml lapte, 4 linguri făină
100 gr fulgi de cocos
Crema de unt
3 albuşuri, 110 gr zahăr, 190 gr unt (după reţeta Andreei).
Se preîncălzeşte cuptorul la 190 de grade.
Se amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și sarea. Separat, se bat ouăle cu zahărul, până se dizolvă. Se adaugă laptele, laptele bătut, uleiul şi extractul de vanilie, după care se amestecă până se omogenizează. Se adaugă făina şi se amestecă, doar până făina se încorporează în aluat. Se pune aluatul într-o tavă tapetată cu unt şi făină şi se coace timp de 35 de minute. Se repetă cu celelalte 2 blaturi.
Pentru cremă, se încălzeşte laptele, nu foarte fierbinte. Se bat galbenușurile cu zahăr şi se adaugă 100 ml suc de ananas (se păstrează restul de suc). Se adaugă jumătate de lapte, treptat, cu o lingură. Se adaugă făina şi restul de lapte, se amestecă şi se transferă într-o crăticioară. Se găteşte la foc mic, amestecând continuu cu telul până se obţine o cremă de consistența iaurtului gros. Se acoperă imediat cu folie alimentară (folia trebuie să atingă crema, că să nu se formeze o pojghiţă) şi se refrigerează.
Când s-au răcit blaturile complet, se asamblează tortul. Se taie 8 felii de ananas în bucăţele şi se rumenesc 4 linguri de fulgi de cocos.
Se însiropează blatul cu suc de ananas, cam 3-4 linguri/blat, se acoperă cu jumătate de cremă, bucăţele de ananas şi fulgi de cocos.
Se acoperă cu ultimul blat şi se îmbracă tortul în crema de unt. Se decorează cu bomboane si restul de cocos. Se refrigerează înainte de servire.
Text&Foto: Lia Ștefan