Osso buco în Crockpot

615

(P)

E posibil să faci cu șapte lei o porție de mâncare completă și complexă, care să conțină carne bună, legume și un sos de calitate? Păi, este. Am socotit că atât m-a costat mâncarea pe care v-o prezint azi. Toate ingredientele au fost cumpărate din aceeași piață, mai puțin sarea și piperul, pe care le aveam deja. Rasolul de mânzat, morcovii, ceapa, usturoiul tânăr, plantele aromatice (coriandru, pătrunjel, leuștean, tarhon, mărar) și cartofii noi au costat puțin peste 60 de lei. Energia nu-i cantitate neglijabilă, dar am consumat foarte puțină în cele 1o ore în care a funcționat slow cookerul Crock Pot în care am făcut această mâncare (apropo de cheltuieli, slow cookerul  digital 5.7l costă mai puțin cu 20% în perioada aceasta). Pe lângă Crock pot am mai folosit o tigaie în care am rumenit bine carnea și legumele (pe rând) înainte de a le încredința gătitului încet pe treapta de jos a slow cookerului. În plus, o cratiță în care am pus la redus toată zeama lăsată de carne și legume, la finalul gătirii, zeamă din care după strecurare am obținut un sos brun intens la culoare, gust și miros, cu care am îmbogățit mâncarea, tot acest proces de scădere a sosului durând aproximativ 25 de minute pe un foc mediu.

Așadar, cum a fost: mai întâi am rumenit legumele înșirate mai sus, precum și carnea. Am așezat în vasul Crock pot mai întâi legumele, apoi carnea. Am presărat sare grujnoasă peste ele. Și piper abia zdrobit. Am adăugat apoi o conservă de roșii fără piele și trei linguri de linte neagră. Apoi un litru de apă călduță și plantele aromatice, într-un amestec făcut după gustul meu (e important să găsiți un echilibru, să nu aveți una care să acopere alta, e mai plăcut dacă aromele au ocazia să se stratifice uniform, fără să ai o dominantă). Am pornit aparatul și mi-am văzut de viață pentru restul zilei.

crockpotSeara am strecurat zeama de pe carne și legume într-o cratiță pe care am pus-o pe foc mediu, descoperită. Am degresat de două ori sosul, colectând grăsimea de la suprafață cu un șervețel. La final l-am mai strecurat o dată printr-o sită fină și l-am răcit repede, punând vasul care-l conținea cu fundul în chiuveta cu apă rece. Am obținut un sos fin, care la răcire s-a gelifiat (pentru servire se încălzește, nimic mai mult).

sos brunAm servit carnea în combinație cu legumele alături de care s-a gătit, și de la care am obținut gust intens și o textură încă fermă. Apoi am mai făcut și alte combinații, ba cu avocado proaspăt, ba cu cartofi noi fierți în zeamă de oase cu sare și piper. O ridiche proaspătă, un ardei iute, un vârf de linguriță de ulei de rapiță – toate-s doar mici adaosuri cu gust puternic, care vin în sprijinul mâncării de pe farfurie.

osso bucoPână la urmă nu-i atât de complicat.

avocadoSunt lucruri pe care le poate face oricine acasă, nu necesită abilități tehnice ridicate sau un mare talent de bucătar.

cartofi noiAtât pentru azi. Să fiți sănătoși!

legume

Join the Conversation

  1. Sinziana Sanislav says:

    Buna ziua! Ati putea recomanda o macelarie in Cluj cu produse ” sigure” astfel incat sa pot gati linistita si pt copii? M-ar interesa in mod special o sursa buna pentru carnea de vita. Multumesc si spor la treaba in continuare! :-)

  2. Chiar e o oala minune. As vrea sa vad mai multe retete!

  3. RoxanaR says:

    Buna seara,
    Sanziana in Cluj, in Zorilor (in zona pietei, dar pe Pasteur) este o carmangerie din Baia Mare. Este vita foarte buna, de toate felurile si la pret foarte bun.

    1. Sinziana says:

      Multumesc RoxanaR. O sa incerc sa ajung acolo :-)

  4. Eu iau vita si oaie de la macelariile arabesti. Interesant acest aparat, ma ales functia cu temperaturi reduse. Tot incerc, pentru copii, sa fac legumele cat mai putin posibil, dar sa nu ramana crude. Si pe mine m-ar interesa niste retete, mai ales cu slowcooking.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close