Dulceață de ardei iuți

1.5K

Toamnă de toamnă povestea e aceeași: conserve, conserve și iarăși conserve. Cel puțin când eram eu mică, mama și bunica puneau kilograme întregi de zarzavat, zacuscă, tocană si murături de tot felul. Și mi-au insuflat și mie dorința asta de a face totul în casă, de la un banal zarzavat pentru ciorbă la gogoșari murați la rece ori murături în saramură (care apropo, mi-au dat mari bătăi de cap la început). Dar pe lângă aceste rețete moștenite de la bunici, încercăm să mai punem și câte ceva care să ne măngâie simțurile, ceva gourmet ce nu facem sau mâncăm zilnic. Am facut în vară un chutney de cireșe care așteaptă doar o ocazie de a fi consumat, iar acum am făcut această dulceață de ardei iuți de care m-am îndrăgostit iremediabil. Dulce, acrișoară și iute doar puțin peste măsură, această dulceață va fi minunată la iarnă cu diverse fripturi. Abia aștept!

dulceata de ardei iute1
Pentru 2-3 borcane mici aveți nevoie de: 500g ardei iuți roșii (cântăriți înainte de a-i curăța de cotor și semințe), 3 gogoșari, curățati, 500g zahăr, 500ml oțet.
Cu grijă, curățati ardeii iuți de semințe, vinișoare și cotor apoi tocați-i cât de mărunt doriți. Folosiți mănuși neapărat! Dați gogoșarii prin mașina de tocat (merge și la robotul de bucatarie sau chiar tocați, ideea e sa fie cât mai mărunți posibil. Puteți să nu folosiți gogoșari, dar dulceața nu va ieși la fel de cremoasă și cred ca nici culoarea nu va fi la fel de intensă. În plus, va fi mult mai iute).

dulceata de ardei iute2

Combinați oțetul și zahărul într-un vas cu fund dublu și dați în clocot. Lăsați să fiarbă 5 minute apoi adăugați ardeii iuți și gogoșarii. Dați focul la mic și fierbeți până dulceața se leagă. Pentru a verifica dacă e legată, luați deoparte o lingură de dulceață și lăsați-o să se răcească – în momentul în care e rece, trebuie să fie ușor cleioasă, să nu curgă din farfurie instantaneu, ci să se prelingă.
Luați de pe foc și turnați cât e încă fierbinte în borcane sterilizate. Puneți capacul și depozitați în cămară până cănd aveți nevoie.

dulceata de ardei iute3
Să aveți poftă!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. Foarte delicioasa dulceata de ardei iuti :)

    Eu am inlocuit gogosarii cu kapia (inca nu au aparut gogosarii in august cand am facut eu), si am adaugat ghimbir si anason pentru aroma.
    O folosesc inclusiv la marinat carnurile si va trebui sa mai fac cateva portii, pt ca s-a terminat ce am facut in vara :)

  2. dana culda says:

    nu pot sa cred ce sincronizare…. aceasta activitate era in programul meu de maine, dar dupa o alta reteta ( de combinat ardei iuti cu ardei dulci in proportie 50-50 ). Sunteti sigura ca nu e prea picanta ? adica merge combinata cu branzeturi fara sa simt nevoia continua de a stinge iuteala cu ceva ? multumesc

    1. Dupa gustul meu merge, chiar nu te pisca la limba deloc. E exact cum trebuie. Dar daca ti se pare prea iute, poti pune mai mult gogosar si iese mai dulce.

  3. Este idea perfecta pentru o a face o surpriza unei persoane care mananca iute. Va fi dead funny cum o sa gust din ea, din moment ce eu nu mananc iute :))

  4. am primit in dar un borcan de dulceata de ardei iuti si n am stiut ce sa fac cu ea ca mirosea a ardei teribil ,sa o pun pe pine dimin la cafea ccu lapte nu mergea !! acum inteleg, trebuie sa opun pe friptura!!!

  5. E minunata si a placut tuturor. Anul acesta n-am mai avut atata rabdare cu tocatul si am dat prin blender, a iesit un gem minunat. Si eu am folosit Kapia nu gogosari.

  6. Ce fel de oțet se folosește? Mulțumesc

    1. Otet de vin alb.

    2. servus,
      Si eu am facut aceasta dulceata dupa ce am primit un borcanel de la o prietena. Desi retata era cu otet din vin , tarie 9%,am folosit un amestec de otet de mere si otet din vin. In reteta mea se recomanda sa se fiarba otetul cu zaharul fix 30 min, foc potrivit, apoi sa se adauge pasta de ardei iute cu kapia sau gogosari- 3 sau 4 bucati. Ca si dvs am aromat dulceata cu ghimbir. Am fiert dulceata 45 min desi reteta spunea 30, pentru ca nu era suficient de legata. Culoarea este f frumoasa. Aroma de la ghimbir nu este tare pentru ca nu am pus mult, o bucata de 6-7 cm. Iuteala a fost mai puternica imediat dupa fierbere, dar dupa ce am pus in borcanele, s-a mai temperat. Pentru ca nu se consuma zilnic, recomand sa se foloseasca borcanele mici pentru depozitare, care ramin de multe ori de la diferite paste, antepaste si nu au utilitate, dar sunt estetice. Tot pentru design dar si penru ca este specific ardeiului iute, eu am lasat si o parte din seminte. Semintele dau iuteaqla. In plus borcanele mici, arata f bine, iar daca incepi un borcanel si nu il consumi nu ramine inceput , daca doresti sa mai dai la cineva este f potrivit, am gustat o dulceata mai fluida, fiarta exact 30 min, la care probabil s-a adaugat salicilat, care nu era la fel de dulce, era mai acrisoara si permitea folosirea ei garnitura la carne cirnaciori, peste sau brinzeturi. Se poate face si din ardei iuti verzi. Aceea are aroma de ardei mai persistenta.si la brizeturi mi se pare mai potrivita.
      ..

  7. Super faina reteta! :)

    Se poate sa primim o reteta si pentru dulceata de ceapa? :)
    Mersi mult!

  8. Imi pare rau, dar nu pot concepe o asemenea combinatie!

    1. Andreea says:

      Dacă nu va place reteta puteți trece peste. Nu e nevoie de comentarii de genul acesta. Poate nici altuia nu ii place mâncarea preparata de dumneavoastră, și nu cred ca v-ar pica bine sa auzit-o asta.

  9. După mai multe încercări eu am redus proporția de zahăr și oțet: 3.5 kg ardei iute, 2 kg zahar brun, 2 kg oțet de vin (roșu).

  10. Love to see this in English please!!!!!!

  11. Este DELICIOASA ! Am facut si eu anul acesta , dar nu stiu cat de repede as mai repeta-o , la cat de mult m-au usturat degetele cu tot cu manusi .

  12. Am gustat si eu cand am fost in vizita la o prietena. Cu toate ca nu mananc deloc picant, pot sa spun ca mi-a placut foarte mult si sa nu mai spun ce culoare frumoasa are.

  13. Bunica mea facea acesta dulceata, insa putina cat sa dam cu nasul caci nu e de polonic. Ne servea la zile speciale…ce vremuri.

  14. Foarte buna reteta, sotul meu o serveste aproape la orice fel de mancare , bineinteles ca aproape s-a mancat :) , ma pregatesc de a doua tura de dulceata ca sa am toata iarna, de data asta voi dubla cantitatile.

  15. Buna, am si eu nevoie urgent de un sfat: am pus dulceata in borcanele mici dar unele nu s-au sigilat. Ce pot face cu ele? sa rastorn dulceata intr-o cratita, sa o reancalzesc si sa o torn din nou in borcanele spalate si sterilizate in prealabil? Multumesc.

    1. Adi Hădean Author says:

      da, dulceața nu pățește nimic:). reluați procesul.

    2. Le pui la frigider.

  16. Multumesc mult pt raspuns! acum ma apuc de treaba. am facut 30 borcanele din aceasta minune de dulceata dar 15 nu s-au sigilat :(. o seara minunata!

  17. Buna ziua , am folosit si eu dulceata de ardei iuti la friptura si acum am pus sa fac si eu ATENTIE ! Folositi manusi (usurimea apare dupa …) si neaparat puneti-va o masca de protectie a cailor respiratorii ( daca lucrati in spatiu inchis )

  18. Multumim mult pentru reteta !
    Al meu sot ar manca si cu prajitura dulceata :-)

  19. Buna ziua,

    Am facut aceasta reteta si este delicioasa. Intrebarea mea este: cum sa o fac sa nu se simta cojile de ardei? Multumesc!

    1. Poate daca coaceti inainte ardeii …s-ar putea sa fie o varianta

    2. FOLOSESTE AREII COPTI SI CURATATI

  20. Salutare!tocmai am terminat dulceata de ardei iuti dupa reteta dvs.a iesit incredibil de bine!
    Poate pe viitor o reteta de inghetata de vanilie si fructe? :-)

  21. Incercati aceeasi reteta,dar cu ardeii copti , curatati de coaja si cu otet de mere.E ceva mai multa munca,dar merita,veti vedea !Nu uitati sa adaugati un praf de sare.Succes!

  22. Tocmai am terminat de facut si eu dulceata de ardei iute…..arata extraordinar de bine,este suficient de iute si in acelasi timp dulce…fata de reteta initiala eu am adaugat sucul de la 1/2 lamaie …vedem ce iese cand o vom degusta.

  23. Foarte buna reteta… aproape s-a mancat :) , ma pregatesc de a doua tura de dulceata, ca mai am si amatori :))… de data asta voi dubla cantitatile.Multumesc,Adi Hadean!

  24. Tocmai am terminat de pus in borcane dulceata. Am facut cantitate dubla, sa fie. Este foarte buna, dar cam picanta pentru gustul meu. Poate se mai tempereaza cand se raceste. Cred ca pentru cineva care mananca doar putin picant ar trebui inversate cantitatile de ardei, adica 400g de ardei iute si 600g de gogosar.

  25. Multumesc pentru reteta. Am incercat-o acum doi ani, iar anul trecut am facut si ceva variatiuni.
    Dulceata e foarte buna, atat cea cu seminte (care e mai iute si arata mai rustic), cat si cea fara. Ardeii pot fi taiati la robot sau manual (cu cutitul sau pe razatoarea mandolina, caz in care dulceata e foarte estetica, ardeii fiind toti de aceeasi dimensiune). La curatat e neaparat nevoie de manusi si, in plus, sa va dati cu ulei pe maini.

  26. Alina Lupse says:

    Azi am făcut şi eu şi este grozav de bună!
    Am folosit cantități egale: 1l oțet de vin alb, 1kg zahăr, 1kg ardei iuti şi 1 kg kapia…
    Am lăsat oțetul şi zaharul la fiert la foc mic aproximativ 30 minute, am pus ardeii iuti şi kapia tocati mărunt şi am lăsat la fiert aproximativ o oră …
    Are consistentă, are culoare fff frumoasă şi mai ales gust.

  27. Albert Daniel Bertoni says:

    M-am îndrăgostit de această dulceață ❤
    Cea mai bună.
    E drept că, după prima doză nu am fost mulțumit de iuțeală. Astfel încât am repetat povestea, dar am lăsat o parte din semințele ardeilor iuți. Satisfăcut pe deplin!

  28. Am facut reteta cu ardeiul iute feliat subtire ( cu seminte cu tot ) si am fiert-o putin mai mult vreo 3 ore :)) , a iesit gem de ardei iute. Gustul demential , I love hot spicy

  29. La 2 hg de ardei iute care ar fi cantitățile ideale pt celelalte ingrediente?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close