Leurda-i regina piețelor zilele astea. Mie-mi place și, de când am descoperit-o (abia cu 3-4 ani în urmă), mă bucur de ea în fiecare primăvară. Sâmbătă am făcut această pastă din leurdă cu nucă (un soi de pesto, dacă vreți). Pentru că am experiementat și alte variante, o să vi le prezint aici, că poate nu vă place una dar o alegeți pe alta. Eu am făcut așa: am spălat bine 25 de frunze de leurdă, le-am rupt și le-am pus în blender împreună cu 150 de grame de miez de nucă, zeama dintr-o lămâie mare, 50 de mililitri de apă rece, două cuburi de gheață, 150 de mililitri de ulei de măsline extravirgin, o pișcătură de sare și două linguri de miere.
Am mixat amestecul până a devenit pasta verde din imagine. Gust intens dar plăcut, potrivit cu carnea, potrivit cu brânza învechită, potrivit cu ouăle sparte-n apă fierbinte și amețite acolo cât să se închege.
Pentru o aromă ceva mai subtilă dar egalmente plăcută, recomand varianta în care frunzele de leurdă sunt opărite 20 de secunde și apoi răcite înainte de a fi puse în blender.
Pentru o variantă cu gust ceva mai robust, mai aproape de cel al vânatului (de exemplu), recomand varianta în care puneți nucile (miezul, firește) într-o tavă, pe hârtie de copt, le puneți în cuptor la 150 de grade Celsius și le țineți acolo până devin arămii. Le scuturați apoi de pielițele uscate și le folosiți așa, fie cu leurda crudă fie cu ea opărită.
Pentru un plating ca-n imaginea de mai sus, studiați pagina lui Tătaru, pe care l-am convins cumva că o pagină de Facebook cu like-uri o să-i fie mai folositoare decât profilul pe care-l avea deja.
Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.
