Incredibila dulceață de ceapă și Chinezu

439

Prietenul Chinezu a venit un pic la Cluj, cu treabă la Tiff. Aseară am fost împreună la Bonțida, să vedem Odessa în flăcări, un film document, cu o istorie interesantă pe care o puteți afla de pe pagina oficială a festivalului (faină atmosfera la conac, mulțumesc pentru invitație, am avut un final de zi plăcut). Dimineață m-am trezit un pic mai devreme decât stimabilul de mai sus pentru că a trebuit să-mi schimb butelia grătarului dar odată rezolvată problema asta, l-am trezit și l-am torturat punându-l să stea lângă mine cât timp am pregătit meniul pe care-l voi găti Sâmbăta la Ramada, în Oradea (cercetați aici pentru rezervări). Am pregătit frigăruile satay, mușchiul în crustă de condimente, un sos din ananas și arahide pentru satay, un sos de zmeură pentru cotlet (căutați postarea cu grătarele de la Timișoara pentru rețeta sosului de zmeură) și dulceață de ceapă pentru mușchi. Dulceața de ceapă e o adaptare a rețetei trimise de Mircea Groza (dulceața adusă de el la frigăruia bloggerilor – eu am păstrat rețeta aproape integral dar i-am redus timpul de preparare, o să vedeți). Iată cum e cu dulceața de ceapă:

Pentru un borcan de 600-700 de grame, pe care-l puteți păstra în frigider vreme îndelungată, aveți nevoie de un kilogram de ceapă (roșie, de exemplu), trei căței de usturoi, două fire de ceapă verde, un ardei gras, o mână de mărar, 350-400 de grame de zahăr brun, un pahar de vin, două linguri de reducție de oțet balsamic (se găsește-n orice supermarket), puțină sare, două lingurițe de coriandru boabe, patru-cinci cuișoare și două oale/cratițe. Ceapa tăiată solzi și curățată de inimi (sunt mai tari, mai iuți și au într-un capăt partea din care ies rădăcinile, nu ne trebuie) se lasă la macerat o jumătate de ceas cu jumătate din cantitatea de zahăr.

Ardeiul cubulețe, ceapa verde rondele fine, usturoiul mărunțit se lasă să stea o jumătate de oră împreună cu cealaltă jumătate a cantității de zahăr.

Cele două cratițe/oale (una cu ceapă, una cu ardei&celelalte) se pun pe foc mic cu câte o ceașcă de apă. Se amestecă mereu în ele până se înmoaie. După ce s-a înmuiat ceapa, puneți peste ea condimentele zdrobite și reducția de oțet balsamic și amestecați în continuare (toată treaba asta durează cam jumătate de oră).

După ce-s moi toate, amestecați-le în aceeași oală/cratiță, turnați vinul peste ele (merge roșu, eu am pus un roze Vinul Cavalerului de la SERVE). Lăsați să scadă de tot (un sfert de oră), luați de pe foc și lăsați să se răcească.

În borcan închis ermetic și la rece, dulceața de ceapă e bună și peste o lună.

Așa va arăta (aproximativ) farfuria de la Ramada, la finalul săptămânii.

Pentru desert, piersici la grătar stropite cu sirop de vanilie, miere și zeamă de portocală, asortate cu înghețată de ciocolată și fistic zdrobit. E un desert minunat, și nu spun asta pentru că l-am făcut eu.

Chinezu a gustat, a pozat, s-a declarat mulțumit. Deci puteți să vă faceți rezervări, meniul a fost aprobat:).

Join the Conversation

  1. Cred ca nu a avut nimeni ce obiecta la un asemenea meniu,
    muschiuletu ala arata super…

  2. Piersica la grătar e o idee minunată, într-adevăr. Şi dulceaţa de ceapă, fără discuţie.
    Iar dacă tot ai aprobare de la Chinezu, poate repeţi grătăreala şi în Bucureşti.

    1. adihadean Author says:

      Lucia, vreau, trebuie să găsim locul:)

  3. dulceata de ceapa (drooling all over)!!! :)

  4. Subscriu la ce a zis Lucia.. un drum prin Bucuresti si o betie cu vinul din ceapa.. pe cand??

  5. arata delicios, o sa fie un eveniment pe cinste in Oradea ( pacat ca-i asa departe, clujenii te vor sustine virtual )

  6. dacă e dulceaţă de ceapă de la frigăruie atunci leşin de poftă:) să vă fie de bine mă

  7. seamana mai mult cu un chutney decat cu dulceata, nu?

    1. adihadean Author says:

      păăăi, unii-i spun chutney…

  8. vladimir says:

    salut Adi.

    reteta de dulceata/chutney de ceapa provine de fapt din Alsacia (care se pare ca nu e Franta, ar spune unii carcotasi).
    Oricum, este de incercat varianta mai „simpla” ce contine doar ceapa, zahar, miere (nu de salcam), otet, vin rosu sec si chimen (sau, cum se spune in banat Chimion).

    1. adihadean Author says:

      vladimir, mulțam fain:)

  9. am luat reteta, si la dimineata ma apuc de treaba !

  10. Mmmmm, o voi incerca…. :-)

  11. Bata-va Dumnezeu cu norocul ca mi-ati facut o pofta de am balele pana la genunchi !!!

  12. Am intele tot, mai putin ce e chestia aia „reductie de otet balsamic” care, cica, se gaseste in orice supermarket?

    1. deliciu frantuzesc,este foarte buna si merge bine cu un foie gras,… eu am facut-o dar numai din ceapa rosie si condimenete.

  13. Rusu Ioana says:

    Când se adaugă mărarul care apare în lista ingredientelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close