Nu am mai făcut desertul ăsta de un an, poate doi (nu mai țin minte exact), cert e că postarea pe care am făcut-o atunci, cu poze mici și proaste, nu mai e, adică s-a rătăcit pe undeva prin meandrele blogului, la una dintre desele schimbări de server gazdă de anul trecut. Mă rog, ea există dar nu-i citibilă. Nu contează, viața mi-a dat ocazia să fac din nou. Nu pentru mine (recunosc, am păstrat și acasă o porție mai mică) ci pentru Adina și Mihai (mai mult pentru Mihai, motiv pentru care am botezat porția lor tiramișu), doi prieteni pe care i-ați mai văzut pe blog, mai în vară.
Vânzătorii de pișcoturi fac o șemcherie: pun pe ambalajele de 400 de grame o rețeta de tiramisu care scrie că aveți nevoie de 500 de grame de pișcoturi. Nu pun însă în vânzare pungi de 100 de grame, lucru care te poate determina să mai cumperi o pungă de 400 de grame. Nu-i frumos din partea lor, cu atât mai mult cu cât cantitatea de pișcoturi e mai puțin importantă și se calculează în funcție de volumul vasului în care construiești prăjitura.
Vânzătorii de mascarpone au și ei bubele lor dar măcar vând brânza (e o brânză, să nu mai aud că-i smântână) în cutii de 250 de grame ori de 300 (500 de grame de mascarpone asigură necesarul de cremă pentru un tiramisu decent din toate punctele de vedere) și dacă ai ceva mai multă cremă, nu strică. Și să vă mai spun ceva: tiramisu fără mascarpone, nu există. Înlocuirea sa cu frișcă ori mai știu eu ce alte creme, duce la alt rezultat final, pe care nu-l putem numi tiramisu făr să jignim adevărata prăjitură care poartă numele ăsta.
Trei ouă (patru, dacă-s mai mici), separate. Adică albușurile într-o parte (și nu albușele, cum tot văd pe net) și gălbenușurile în altă parte. Peste gălbenușuri, trei linguri de zahăr. Se freacă bine, până la obținerea unei creme albicioase, cu aspect de spumă (poate fi și mai galbenă, în funcție de gălbenuș).
Albușurile se pat separat, cu o pișcătură de sare.
În momentul în care spuma începe să formeze moțuri, puteți pune zahărul. Trei linguri. Bateți mai departe până …
…când puteți ține vasul cu fundul în sus fără ca spuma să cadă.
Spuma de albuș și crema de mascarpone cu gălbenuș se amestecă. Un pic de atenție nu strică, vreți ca rezultatul să fie ușor pufos, asta înseamnă că nu trebuie să fiți brutali când amestecați ci mai degrabă tandri :).
În cremă puteți să puneți un degetar de amaretto sau de brandy de bună calitate, eventual și semințele dintr-o păstaie de vanilie. În siropul cu care însiropați pișocoturile (o parte cafea, o parte apă) puteți pune puțin brandy și o lingură de zahăr. Siropul trebuie să fie rece, altfel pișcoturile vor absorbi prea mult, lucru nerecomandat, pentru că la final, când puneți prăjitura în farfurie, pișcoturile trebuie să aibă consistența unui blat pufos, nu umed și îmbibat de sirop.
Montarea prăjiturii e un proces simplu: pe fundul unui vas cu pereți înalți puneți un strat subțire de cremă, peste el un strat de pișcoturi, peste ele un strat gros de cremă apoi alt strat de pișcoturi și încă un strat gros de cremă (dacă aveți loc, nu-i greșit să faceți trei straturi de pișcoturi, cu mențiunea că va fi mai greu de scos din vas.
Peste ultimul strat de cremă, puneți un strat generos ( unu-doi milimetri) de pudră de cacao.
Tirsmisu e o părjitură pentru a doua zi. Nu se pune în cuptor ci în frigider. Se lasă acolo peste noapte sau pentru cel puțin opt ore, pentru un rezultat satisfăcător.
Ne-a plăcut, aud că și lui Mihai.
Să fiți sănătoși.
