Mai țineți minte postarea cu limone Amalfi ? Dacă nu nu-i bai mare, doar am pus link spre amintiri. Inspirat de această rețetă și știind că am lucruri puține în frigider iar piața-i prea departe pe ceața asta (e cam cețos Clujul în perioada aceasta), am construit următoarele:
Am adunat ingredientele: câteva ciuperci, o bucată de caș, un borcănaș cu smântână, niște cârnăciori de bere rămași din week-end și două mingi roz, zemoase, numite de mai toată lumea…grapefruit.
Mai întâi am tăiat fructele pe la ecuator.
Am extras pulpa.
Am obținut repede și ușor patru coșulețe. Au mai rămas pe pereți câteva alveole cu zeamă de grapefruit, lucru bun pentru că aromează mâncarea foarte fin. Dacă nu vă omorâți după gustul amar, folosiți portocale:-).
Am pus ciupercile tăiate în coșulețe.
Am pus apoi cașul rupt în bucăți nu foarte mari.
Am pus câte o lingură de smântână în fiecare coșuleț și am mai pus și cârnații, tăiați în jumătate.
Am stropit cu ulei de măsline extravirgin și am presărat piper proaspăt măcinat, peste fiecare coșuleț.
Am pus coșulețele într-o tavă și le-am dat la cuptor (încins deja) pentru 15 minute.
Am obținut destul de multă bucurie pentru papile cu foarte puțin efort…
…cu foarte puține ingrediente…
…și cu foarte puțină cheltuială.
Să fiți sănătoși.