La mulți ani, România, la mulți ani iubiți compatrioți. Bine, iubiți sau nu, patrioți sau nu, tot ne lovește foamea pe la prânz, așa că n-om sta să ne uităm la alții, nu? Am pentru voi azi o rețetă cumva clasică dar ușor modificată. Vă prezint un alt fel de a mânca bunătate de ciolan afumat. Vreți? Sper că răspunsul e „da”, altfel n-am făcut nimic.
Pe lângă ciolan, care trebuie să fie fiert bine (o oră și jumătate în apă cu chimen, enibahar, dafin, doi morcovi), mai aveți nevoie de ceapă roșie, ulei de măsline, oțet (eventual balsamic), pătrunjel.
Să nu uit: puțină sare dură și o jumătate de linguriță de boabe de coriandru și de piper zdrobite împreună.
Tăiați ceapa solzișori.Frecați ceapa cu sarea, bine de tot, lăsați-o zece minute apoi stoarceți-o, să scăpați de zeamă.
Tăiați ciolanul în felii subțiri.
Amestecați ceapa cu condimentele, uleiul, oțetul și ciolanul.
Încercați să nu mâncați prea mult odată. Serios. Luați cu pâine prăjită și reducție de oțet balsamic.