Mi-ar plăcea ca unele lucruri să nu se schimbe niciodată. De exemplu, mi-ar plăcea să știu că oricând mă duc la bunicii mei, îi găsesc acasă, veseli și sănătoși. Mi-ar plăcea să mă pot bucura de ei la nesfârșit. Sigur că-i nefiresc, dar mi-ar plăcea. Prins între limitele firii însă, fac tot ce pot pentru a mi-i aminti. Ieri de exemplu, am făcut mămăligă. Nu un fel ci trei, și dacă nu mă temeam de risipă, mai făceam un fel. O mămăligă simplă de tot (știu că pentru unii nu-i atât de simplu așa că o să dau măsura asta: la trei căni de apă, o cană plină de mălai – aceeași cană – două pișcături de sare și multă răbdare). Am pus oala pe foc, am llăsat apa cu sare să fiarbă apoi am turnat mălaiul. Am amestecat într-una aproape un sfert de ceas, am luat o parte din mămăligă din oală apoi peste cea rămasă am turnat o ceașcă de lapte dulce și am sfărmat un bruș de brânză de burduf. Am amestecat bine încă patru-cinci minute cu oala tot pe foc.
Mămăliga oprită înainte de a pune laptele a ajuns într-o strachină cu brânză dulce de vaci și smântână (mămăligă apoi brânză apoi smântână și iar mămăligă și la urmă brânză) iar cealaltă în două strachini mai mici, combinată cu jumări proaspăt făcute (slană rumenită în tigaie) și brânză de burduf. Ba într-una am pus și puțina brânză de capră pe care o aveam în frigider și i-am pus și un ou deasupra. Am mâncat și m-am bucurat. Ceea ce vă doresc și vouă. Să fiți sănătoși.
Foto: Nikon D3000, obiectiv 50 mm f1.8, powered by Nikoniști.
