Alex de la Lumea mare m-a cadorisit mai demult cu o rețetă de tocană de burtă în stil italian. Eu m-am trezit cu un kilogram de burtă curățată și opărită și m-am gândit să-i dau un rost în viață. N-am avut chef de ciorbă, o tocană a fost mai pe nevoile mele așa că am purces (era să zic purcel) la drum. Drumul de la burtă la tocană, desigur. Totul a mers conform planului până m-a apucat să virez rețeta de trippa alla romana spre cea de pacal porkolt (adică tocană de burtă în stil unguresc). No, ni:
Am pus într-o tigaie doi morcovi mărunțiți, o ceapă care a pățit același lucru, o jumătate de țelină și un fir zdravăn de praz. Le-am prăfuit cu puțină sare și le-am lăsat să se înmoaie pe foc mic.
Am pus burta la fiert în apă cu sare, boabe de piper și foi de dafin. După jumătate de ceas am strecurat-o.
Am pus burta (de vită, nu v-am spus până acum) peste legume, am amestecat și am acoperit cu zeamă în care a fiert aceasta. Am pus un capac deasupra și am lăsat tigaia pe foc mic o jumătate de ceas.
Am adăugat o jumătate de kilogram de pulpă de roșii.
Am mai pus trei linguri de boia și un păhăruț de vin alb, am mai lăsat pe foc zece minute apoi am lăsat-o să se răcorească.