Nu-i prima dată când admit că îmi place porcul. Totuși, pare că se schimbă ceva și nu mă mai atrage porcul în orice fel. Mă lasă rece micii cu carne de porc, ceafa, șnițelul. Nici după cârnați nu mă dau în vânt, nici mușchiulețul nu mai e pe lista mea scurtă. Am început să prefer bucățile care sunt mai bune dacă sunt gătite o perioadă mai îndelungată. Coastele, pieptul de porc, fleica, pulpa și cotletul cu os, toate coapte încet, la temperatură mică, mă încântă. Să vă povestesc acum despre o bucată de fleică, cu puțină grăsime, cu piele și destul de multă carne. Ce-i cu ea? Ce i-aș face? Ce i-am făcut deja (ca să respectăm adevărul istoric)?
Am luat bucata (cam 2 kilograme) și am acoperit-o cu sare grunjoasă, să mai piardă din apă. Am ținut-o așa peste noapte, la rece. A doua zi am curățat sarea de pe ea și am pus-o într-o tavă adâncă. Am pus lângă ea câteva căciulii de usturoi, rămurele de cimbru, cuișoare, doi ardei iuți întregi și un baton de scorțișoară. Am pus în tavă un kilogram și jumătate de untură de porc amestecată cu untură de rață (așa am avut, orice untură e bună).
Am lăsat tava în cuptor, la 150 de grade Celsius (căldură de jos), patru ore. Am scos bucata de carne pe o tavă, pe foaie de copt, și am presat-o cu o tavă peste care am așezat o greutate. Am mai copt-o presată încă o oră. Presarea are rolul de a subția stratul de grăsime dintre straturile de carne.
Cu cartofii pai a fost simplu: curățați, tăiați julienne, fripți în untura rămasă în tavă. Delicioși. Sosul de pătrunjel: o mână de pătrunjel, trei linguri de ulei, o lingură de zeamă de lămâie, sare, piper, puțină miere, blender. Sosul roșu: un ardei gras, roșu, pasat în blender împreună cu trei roșii fără piele, sare, piper, busuioc, apoi pus pe foc mic un sfert de oră. Simplu.
Să fiți sănătoși.
