Sunt perioade pe parcursul unui an, nu lungi, nu dese, nu neapărat în timpul posturilor religioase, în care nu consum carne. Nu simt nevoia, nu mi-e poftă. Consider că acele perioade sunt bune pentru experiența mea de bucătar, și vă spun acum de ce: mă stimulează, mă obligă să fiu creativ cu legumele (știți și voi că deși avem legume bune, mai bune decât alți pământeni, avem o varietate mică, doar cu fantezia putem compensa lucrul acesa), să descopăr noi moduri (pentru mine) de a le găti, de a le transforma în mâncare delicioasă.
Unul dintre secretele descoperite de mine în timpul experimentelor vegetariene, e că poți transforma în experiențe senzaționale niște legume simple ca sfecla, morcovul, cartoful, păstârnacul sau rădăcina de pătrunjel, tratându-le cum ai trata carnea. Cu respect, desigur, dar și cu temperatură constantă, cu un adaos de grăsime dacă e cazul (fie ea și animală), cu o expunere lungă la o temperatură mică. Ca să fiu și mai clar, vă voi da un exemplu. Sfecla e între preferatele mele. O cosnum crudă, marinată, sub formă de salată ori carpaccio, o consum fiartă, coaptă sau friptă.
De multe ori o spăl bine, o fierb în coajă după ce-i tai capătul cu frunze, respectiv cel cu rădăcina, scurg apa în care a fiert și o curăț.
Nu arunc apa, las să scadă pe foc mic până se transformă într-un sirop roșu, plăcut la vedere și destul de dulce, pe care-l aromez după nevoi (dacă vreau să-l folosesc la un desert pun scorțișoară sau mentă, dacă-l vreau la fripturi merg pe arome mai îndrăznețe, poate pun în el și zeamă de lămâie ori de lime, poate-l lungesc cu un vin licoros). Păstrez siropul în frigider și-l folosesc în zilele următoare.
Pentru a curăța sfecla mai ușor o pun într-un vas cu apă rece și multă gheață. O las acolo zece minute, după care coaja vine jos foarte ușor. Nici nu mai e nevoie să port mănușă la curățare. Din cauza șocului termic, culoarea se fixează în sfeclă destul de bine, nu se mai ia pe mâini foarte tare (se spală ușor, nu vă faceți griji).
De aici lucrurile pot evolua foarte diferit. Vă arăt azi doar versiunea în care iau sfecla, o tai în jumătăți sau sferturi, în funcție de mărimea ei, apoi o frig într-o tigaie cu fund gros în care am pus unt și foarte puțin ulei. Pun în tigaie și plante aromatice (sfecla merge cu mentă, busuioc, oregano, salvie, cimbru, cimbrișor, cimbru lămâios), sare grunjoasă, piper, chimen sau chimion.
Țin tigaia la temperatură foarte mică, sfecla la fel. O întorc pe fiecare parte, din zece în zece minute, o oră. Poate puțin peste o oră. Zaharurile din ea se concentrează, cele de la exterior se caramelizează frumos, sfecla se transformă sub acțiunea temepraturii și devine mai mult decât gustoasă, devine de-a dreptul încântătoare.
Îmi dă senzația că a fi vegetarian nu-i chiar un lucru îngrozitor.
Dacă aveți întrebări legate de asta ori de alte experiențe vegetariene, le aștept la comentarii și promit că mă străduiesc să răspund repede. Mulțumesc. Să fiți sănătoși.
