PUB
Poate vă amintiți că v-am povestit despre niște grătare pe care le-am fript și mâncat la Colțești, acum ceva vreme. Și atunci, și după alte postări legate de grătare ori de mâncăruri cu carne în general, au apărut multe întrebări legate de sursa cărnii. Ei bine, românii sunt un popor care consumă multă carne (familia mea încearcă de ceva vreme să schimbe proporția, se menține obiceiul de a mânca fără carne două zile pe săptămână și, interesant, am constatat că a scăzut consumul și-n celelalte zile, preferând cumva calitatea în detrimentul cantității, după cum înțelept ar fi să facem cu toții) însă mare parte din carnea vândută la noi nu e de cea mai bună calitate. Suntem un popor sărac, cu nevoi de popor bogat. Sigur, nevoile de bază sunt aceleași, indiferent de PIB, și nemții și spaniolii și românii au nevoie de carne, lapte, brânză, ouă, legume, fructe, sare, făină, apă și săpun. Diferența principală e aceea că unii pot să-și acopere nevoile de bază mai bine decât alții pentru că au mai mulți bani sau pentru că-i cheltuie mai înțelept. Italienii spre exemplu (am auzit la radio rezultatele unui studiu), preferă ca acum, când criza se resimte puternic în Peninsulă, să cumpere mai puține televizoare ori obiecte de mobilier și să cumpere în schimb alimente de o calitate mai bună. Consumul de vin a scăzut per total dar a crescut în schimb consumul de vin de calitate superioară. Cam așa stau lucrurile, așa le văd și pentru familia mea. Cumpărăm mai puțină pâine, dar măcar e una bună, cumpărăm mai puțin ulei de măsline dar e unul superior, cumpărăm mai puțină carne da căutăm să fie una bună, pe care să o putem mânca bucuroși și despre a cărei origine să putem afla cât mai mult (despre importanța originii alimentelor, într-un episod viitor).
Sursele de alimente de calitate nu sunt multe dar din fericire încep să apară. Reînvie spiritul băcăniilor de altădată (aici l-aș felicita pe Marius Tudosiei, care are un merit mai mare decât își închipuie), apar crame mici și pline de bun simț, apar mici producători de ulei de dovleac (Ardealul a crescut din uleiul de dovleac și s-a hrănit din turtele ieșite din teasc, secole la rând) ori de dulceață, apar măcelăriile în care măcelarul te întreabă de vrei ori ba să-ți fasoneze bucata cumpărată, apar prisăci, reînvie livezi, reînvie timid un trecut gastronomic de care nici măcar nu mai știm cum să ne fie dor. Mesele târgoveților de odinioară erau încărcate de iepuri, bibilici, cocoșei, prepelițe, găini, gâște ori rațe crescute pentru carne, miel ori berbecuț, vită crescută pentru carne și nu pentru lapte. E posibil ca vremurile acelea să se întoarcă? Judecând după descoperirile pe care le-am făcut în ultima vreme, socotesc că da.
Zilele trecute am vizitat măcelăria Gurmand Apetit pe care a deschis-o prietenul Romi Ile în Mega Image Gemeni (București, de bună seamă). Am găsit acolo o mulțime dintre lucrurile înșirate de mine mai sus, de la bibilici la prepelițe, de la miel la carnea de vită porționată și maturată, numai bună de azvârlit pe grătarul încins. Am stat acolo cam un ceas de vreme, destul cât să văd că oamenii sunt curioși, că întreabă și că-și doresc de bună seamă să încerce și altceva. Și ăsta-i doar primul pas. Abia aștept să-i văd pe următorii. Să fiți sănătoși.
