Azi las filozofia la o parte şi îmi pun ochelarii de tocilar, metaforic vorbind, căci îi am deja la ochi. Citisem cândva într-o carte despre nişte fursecuri cu vin şi ulei de măsline pe care obişnuiesc francejii să le facă. Seamănă foarte mult cu reţeta de cornuleţe cu borş despre care am scris aici.
Dacă în justiţie există prezumţia de nevinovăţie, în cofetărie ar trebui să existe prezumţia de nemernicie, a celui care împarte o reţetă cu ceilalţi. Eu întotdeuna când văd o reţetă plec de la premiza că e proastă. Chiar şi aşa primul lucru pe care-l fac e să o încerc exact după cum îmi e prezentată de către autor, oricât de aberante mi se par proporţiile şi tehnica raportate la ce ştiu eu deja. Uneori se întâmplă să iasă ceva surprinzător şi, modest, plec capul şi recunosc că-s prost şi mai am multe de învăţat. De cele mai multe ori însă, rezultatele mizerabile îmi confirmă suspiciunile iniţiale.
Alte ori şi ăsta a fost cazul şi azi, îmi dau seama ca unii complică reţetele fără rost şi folosesc ingrediente irelevante. De exemplu reţeta asta spune să amesteci uleiul cu toate chestiile uscate, după care să adaugi lichidul, lucru care are sens în teorie, căci particulele de făină învelite în grăsime ar trebui să împiedice formarea glutenului în momentul în care adaugi lichidul. Problema e că treaba asta e valabilă doar în momentul în care raportul grăsime-lichid este altul. Să te chinui să îmbraci făina în ulei, după care să torni o cantitate considerabilă de lichid e ca şi cum ai face duş cu hainele pe tine cu scopul de a nu te uda. O altă chestiune legată de reţeta asta ar fi uleiul de măsline. Am ezitat puţin să-l folosesc, pentru că era destul de aromat şi nu părea să aibă un gust pe care mi l-aş dori în ceva dulce. Noroc că după ce-l coci bine la cuptor, nici nu zici c-ai folosit ulei de măsline, aşa că în afară de snobism şi sănătate nu văd alte motive pentru care l-aş folosi pe ăsta şi nu unul de floarea soarelui.
Reţeta originală e cu vin, orice vin, zice acolo. Am folosit unul roze, căci pe ăla îl aveam la îndemână, dar ca şi la ulei, n-am simţit aroma sa transferată în produsul copt şi aici m-am gândit că poate n-am eu vinul potrivit, doar că un bucătar bun ştie că atunci când găteşti e păcat să foloseşti cel mai bun vin, pentru că mai toate aromele lui subtile sunt volatile şi se duc la temperaturi mari, destul de repede. Aşadar…
Cum suntem în septembrie şi mai toţi ne pomenim la un moment dat cu câte-o sticlă de must prin casă ar fi bine să păstraţi un pahar şi pentru fursecurile astea.
Amestecaţi 120 grame must* cu 120 de grame ulei de care vreţi (mai puţin de motor sau de ricin), 10 grame drojdie proaspătă fărâmată, 4 grame sare şi ceva arome (vanilie şi coajă de mandarină în cazul meu).
Amestecaţi totul cu un tel apoi puneţi 350 grame de făină 480. Pare o cocă imposibilă la început. Procedaţi la fel ca la cornuleţe şi o să iasă foarte bine.
Cât timp stă la rece coca, maceraţi 50 grame de stafide cu 50 grame de prune uscate în nişte Porto.
Într-un mic robot de bucătărie blenduiţi 50 grame de biscuiţi apoi turnaţi cele de mai sus şi transformaţi totul într-o pastă. Întindeţi coca într-o foaie groasă de 2 milimetri tăiaţi pătrăţele de aproximativ 5/5cm şi puneţi puţină umplutură în fiecare.
Împăturiţi, apăsaţi, rulaţi mai întâi uniform, apoi punând presiune pe capete, repetaţi.
Coaceţi 10-15 minute la 180oC. Pudraţi-le cu puţin zahăr.
Singurul lucru pe care l-am învăţat din reţeta respectivă e forma acestui fursec, foarte practic dacă faci multe şi nu le termini de mâncat în primele 2 ore de viaţă. Căci într-o zi, două, ele se usucă şi pot fi apucate foarte uşor de unul din capete şi introduse într-un pahar de vin pe placul vostru.
*în eventualitatea în care o să se găsească vreun troll (sper că ăsta e termenul) să zică: ”dar de ce ai folosit must după ce ai zis că vinul nu aduce nimic bun în reţetă?”. Pentru că mustul precum borşul, are în el nişte drojdii care produc arome destul de complexe atât în timpul scurt cât fermentează la rece cât şi la copt, în cuptor.
** una din poze este o operă de artă ce ilustrează tema: „Plimbare prin Bucureşti”, vă las pe voi să o identificaţi.
Text&Foto: Mircea Banu
