Acum un an scriam despre restaurantul Graf din Oradea. Deși am mai trecut prin Oradea în ultimele 365 de zile, n-am mai apucat să trec pe la prietenii mei de la Graf. Am fost ieri însă. Am mâncat acolo de prânz. M-am bucurat să constat că unele lucruri nu se schimbă. Mă refer la grija pentru mâncarea din farfurie și implicit pentru clientul care plătește pentru a mânca acolo. Nu o să mă lansez în aprecieri acum, vă recomand doar cu drag și căldură să treceți măcar o dată pe acolo (prețurile sunt mai mici decât ai crede când te gândești la un restaurant de top) și să mâncați. Eventual să beți un vin (selecția e făcută cu cap). Mai jos o să găsiți poze cu ce am mâncat acolo.
O gustare din partea casei: granita de aperol și măsline cu oregano.
O gustare rece, cu adevărat răcoritoare: terină de roșii cu vinete.
Gustare caldă: foie gras cu pere înăbușite-n vin de Tokaji.
Cotlet de Mangalica cu gru de cacao (fript pe grătar cu jar de lemne) și cartofi gratinați.
Un desert (căutați-l pe site)
La revedere