Ați observat, sper, că zilele astea sunt preocupat de Muson, expediția asiatică. Pentru că sunt gata suficient de multe episoade încât să poată fi difuzate. În fine primul episod e disponibil aici (dacă vreți să-l preluați și să-l puneți pe paginile voastre de Facebook ori pe bloguri, nu mă supăr, ba din contră). Toată povestea asta îmi răscolește dorul de Asia, dar știți cum? Rău de tot. Încerc să mă dreg cumva cu rețete de acolo. Cea de azi nu-i tocmai o rețetă, e doar ilustrarea unui mod de a mânca bananele. În Thailanda vezi din loc în loc (mai ales în piețe, dar și pe stradă) mici grătare pe care oamenii frig banane (fried banana=fly banana, pentru că thailandezii nu-l pronunță decât rareori pe „r”). Am mâncat acolo „fly banana” și mi-am promis că atunci când voi avea destui bani pentru a investi într-o companie aviatică, așa se va numi ea. Da’ gata cu gluma, să frigem banana:
Totul a pornit de la faptul că aveam pe masa din bucătărie trei banane nu foarte mari dar destul de coapte.
Le-am tras în două țepușe, ca să poată fi rotite mai ușor.
Le-am ținut pe grătar până s-au copt (5- miunte), întorcându-le de pe o parte pe alta. Pot fi puse și fără coajă, se rumenesc frumos. Dacă-s lăsate în coajă, devin cremoase și mai dulci decât în stare crudă. Aroma li se modifică și e mai intensă.
Ca să contrabalansez dulceața, le-am stropit cu sirop de rodie, acru bine. Am pus peste ele frunze de mentă, gusturile se pupă între ele.
Bananele fierbinți merg bine și cu înghețata.
Gata. Să fiți sănătoși.
