PUB
Mai țineți voi minte povestea cu mărul (care poate deveni fructul blogosferei) și Ziua Națională a fructelor? No, bine. Nu vreau să zic lucru mare (adică „hop” înainte de a sări) dar la cum stau lucrurile-n dreapta ecranului, acolo unde puteți vota mărul, cred că doi dintre voi vor merge la petrecerea ZNF 0rganizată de Granini la București (ideea e reprezentantul fructului căștigător și unul dintre cititorii săi vor merge la petrecere îmbrăcați în VIP dar eu îmi doresc mai mult să meargă doi dintre voi). Vă mulțumesc mult pentru voturi. Vă voi comunica în curând pe cine trimit la petrecere și pe ce bază (probabil că pe cine vreau, că nu-i democrație) :). Între timp, am o surpriză dulce și plăcută (sper) pentru voi toți: o tartă cu mere, pe care am făcut-o Duminică la Rimetea, când am vrut să aflu pe pielea (papila) mea și a prietenilor mei cum se pupă merele cu laptele condensat. Oi, ce prietenie s-a legat!
Pentru aluat am folosit două căni de făină, două linguri de zahăr, două gălbenușuri, două treimi dintr-un pachet de unt.
Pentru umplutură am folosit mere mândre, acrișoare. Un kilogram.
Am frământat aluatul cu o pișcătură de sare. Trei – patru minute.
L-am întins în tăvi (au ieșit două tarte din cantitățile astea), l-am înțepat să nu crească prea tare și l-am pus la frigider o jumătate de oră.
Am pus merele curățate și tăiate cuburi într-o cratiță. Peste ele, o cutie și jumătate de lapte condensat (îl găsiți în Carrefour, poate și-n alte magazine).
Am amestecat și am ținut cratița pe foc mic un sfert de oră. Laptele a început să se caramelizeze ușor, merele s-au înmuiat.
Am copt aluatul (fasolea-i bună să țină hârtia peste aluat) 8 minute la 180 de grade Celsius. Apoi l-am scos din cuptor.
Am umplu tartele cu umplutura din mere, lapte condensat (nu am mai pus zahăr, laptele e deja dulce) și alte două gălbenușuri, adăugate doar după ce s-a răcit amestecul de lapte caramelizat și mere. Tartele au stat în cuptor un sfert de oră.
Asta-i o tartă cu mere și caramel.
Da, a fost bună, merită încercată. Puteți pune și puțină scorțișoară în umplutură.