Propun să începem săptămâna cu un desert. Ce ziceți? Se face ușor și chiar dacă-i ieșit puțin din sezon, mai aveți șanse să-l puteți face zilele astea pentru că a fost o iarnă lungă și avem o primăvară rece, deci dovleci se mai găsesc. Să vedem ce aveți de făcut pentru a obține zece porții/felii de tartă (eu atâtea am obținut, și n-au fost chiar mici – tavă de 27 cm diametru):
Ar trebui să începeți cu aluatul. Pentru el aveți nevoie de o cană de făină. Pentru cei care se întreabă „ce fel de cană folosește?”, ei bine, am folosit o cană cu zodii. Fecioară, mai exact. O cană ca majoritatea cănilor din lume (la dimensiune mă refer). Când am frământat am constatat că mai aveam nevoie de două linguri de făină, așa că le-am pus.
Tot penttu aluat, două treimi dintr-un pachet de unt și trei linguri de zahăr, frecate bine laolaltă.
Peste zahăr și unt, două gălbenușuri, încorporate cu lingura de lemn/mixerul (rezultatul e același). Apoi urmează făina. Se frământă aluatul, dar nu mult, că devine elastic, și nu vrem aluat elastic, vrem aluat sfărâmicios. În trei-patru minute obțineți un aluat moale (puneți o pișcătură de sare în făină înainte de a începe să frământați).
Atât de moale încât poate fi întins cu mâna direct în tavă. Unii spun că nu-i nevoie să ungi tava cu unt înainte de a întinde aluatul. Eu prefer să stau liniștit, așa că ung tava puțin. Dar, să revin: după ce ați întins aluatul (puteți să faceți asta și înainte), puneți-l la rece pentru o jumătate de ceas. Asta pentru că vreți ca tarta să fie fragedă, nu uscată. Mă refer la suport acum, la blat.
După ce s-a răcit aluatul, încălziți cuptorul la 180 de grade, puneți o bucată de hârtie de copt peste aluat (să-l protejeze) și coaceți-l un sfert de oră sau până e copt (se vede cu ochiul liber).
Între timp vă puteți ocupa de umplutură. Un kilogram (+-) de dovleac pentru plăcintă, trei linguri de zahăr, o lingură de miere, trei linguri de apă, toate în aceeași tigaie, împreună cu o linguriță de scorțișoară. Pe foc mic, 20 de minute.
La urmă, zeama dintr-o portocală și încă 6-7 minute pe foc.
Două ouă, trei linguri de smântână dulce (pentru frișcă) grasă, bătute împreună. Le amestecați cu dovleacul însă abia după ce acesta s-a răcit puțin.
Umpleți tarta cu dovleacul și puneți-o în cuptr, tot la 180 de grade. 45 de minute ar trebui să-i ajungă.
Dacă aveți miez de nucă, se potrivește, puneți câteva bucăți în cremă, înainte de coacere. Înmuiați-le în apă cu rom înainte, se vor coace fără să se ardă și vor fi aromate plăcut.
Puteți să puneți frișcă sau nu, după pofta voastră. Eu am făcut frișca din smântână dulce cu zahăr și coajă de lămâie și portocală. A avut un gust proaspăt, răcoros.
Puteți face tarta cu mere, pere, caise, piersici, gutui sau orice fruct vă place vouă. Sigur, mici diferențe la prepparearea umpluturii sunt, dar despre ele vom vorbi cu altă ocazie.
Să fiți sănătoși.