Am scris recent două articole (acesta și acesta) despre felul în care percep eu legătura dintre români și mâncare. Am scris și că ne cam dăm mereu loviți și nevinovați când vine vorba de metehnele noastre ori de felul în care unii sau alții își râd de noi și de banii noștri. Senzația mea e că niciunul dintre articole n-a fost primit prea grozav în ciuda numărului mare de distribuiri în rețelele sociale. Opiniile exprimate de mine în cele două articole sunt cumva întărite de un experiment pe care-l fac de ceva vreme pe Facebook, unde am început să pun fotografii cu farfurii în care mâncarea e așezată mai îngrijit, în care decorul e altul decât frunza de pătrunjel sau cea de mărar (cu care n-am nimic, le folosesc și eu, dar mai cunosc și alte frunze). Alternativ, pun poze în care mâncarea e prezentată nu mai urât ci într-o cantitate mai mare (sigur, când prezinți mâncarea în cantitate mare, adaptezi decorul). Din numărul de aprecieri nu vreau să trag concluzii, factorii care influențează acest număr fiind prea mulți. Din conținutul comentariilor pot să concluzionez că încă-s foarte mulți oameni pentru care principala calitate a unei mâncări e cantitatea. Savuros înseamnă mult și neapărat cu carne, pentru foarte mulți români. Când mă lovește câte o concluzie de felul ăsta, corectă ori ba, mă apucă gânduri negre și mă „amuz” cu ideea că toată munca mea e în zadar, că tot ce învăț și ce știu și ce fac e sortit eșecului, dacă nu am grijă să pun suficient de mult ciolan sau destulă sărmăluță în activitatea mea. Cu toate astea, n-am de gând să mă opresc sau să schimb macazul. Am ajuns în locul bun în care mă aflu făcând lucrurile care-mi plac, oricât ar fi fost de greu să le dau de capăt (dacă-mi place, nu înseamnă că-i mereu ușor). Nici nu o să dau prea multe explicații, am văzut că-s inutile, cine vrea să vină cu mine în excursia asta pe care o fac zi de zi e binevenit, cine nu, nu-i condamnat defel, consider că ar trebui să ne putem alege singuri „excursiile”, după bunul nostru plac.
Acum, să ajung și la titlul articolului. Promiteam zilele trecute o soluție bună pentru o parte dintre problemele pe care le avem cu mâncarea, cel puțin la cele care țin de cerere și ofertă (cele mai multe țin de cerere și ofertă, între noi fie vorba). Vă spun cum procedez eu, poate vă ajută.
1) La restaurant îi spun chelnerului ce nu mă mulțumește la mâncarea pe care o primesc, dacă-i prost făcută o trimit înapoi. Nu, nu fac scandal, sunt civilizat și nu atrag atenția asupra mea, ceva poate să meargă prost oricând, consider că-s de folos dacă atrag atenția. Cândva nu făceam asta, dar dacă eu nu o fac, tu nu o faci, domnișoara de la masa vecină nu o face, cum ar putea să știe restauratorul că lucrul pe care-l oferă e bun ori rău? Doar din vânzări? Nu-i relevant și nici de ajutor industriei în întregul ei.
2) Furnizorilor mei le cer exact ce-mi trebuie și mă străduiesc să recepționez marfa personal. Dacă nu-i în regulă, nu o plătesc, o trimit înapoi. Dacă printr-o întâmplare n-am fost de față și sunt nevoit să lucrez cu marfă sub standardul meu sau să pierd timp făcând rost de altă marfă, furnizorul acela nu va mai lucra cu mine niciodată. Nici cu prietenii mei.
3) La piață cumpăr doar marfa care-mi place, doar dacă-mi place vânzătorul, doar dacă nu se agită când vreau să aleg marfa. E obligatoriu să poți alege marfa de pe tarabă. În felul acesta, îi obligi pe vânzători să sorteze marfa pe categorii de calitate și să pună prețuri diferite în funcție de acest criteriu. E anormal să plătești roșii lovite (de exemplu) cu prețul cu care le plătești pe cele care au structura intactă.
4) La supermarket îmi deschid gura, și la raionul de carne proaspătă, și la pește și la legume sau fructe. Dacă am nevoie de carne tăiată într-un anume fel, o cer. Uneori o primesc în aceeași zi, alteori a doua zi, dar o primesc. Dacă o cerere e repetată destul de des, carnea tăiată în felul acela va apărea în galantar, vă promit. Oamenii nu-s proști, vor să vândă marfa și n-au de unde să ghicească ce-i în mintea clientului (întrebarea „sunteți mulțumit de magazin” pusă automat de fata de la casă nu-i chiar un reper).
Am cumpărat de destule ori legume mai ieftine din supermarket, doar pentru că am profitat de un adevăr simplu: ce nu e conform, se aruncă. Hai să vă dau un exemplu: cu câteva săptămâni în urmă aveam nevoie de mai mult busuioc. În supermarket am găsit doar parțial ofilit, 8-9 cutii. Pentru că puteam să-l folosesc și așa dar pentru că nu mi se părea normal să plătesc busuioc ofilit la preț de busuioc proaspăt, am vorbit cu responsabilul de raion care a vorbit cu responsabilul magazinului, care mi-a oferit o afacere, adică să cumpăr toată marfa la prețul unei singure caserole. Dacă aveam nevoie de busuioc pentru decor, nu m-ar fi încântat și aș fi căutat în altă parte, așa, am economisit cam 10 euro, dintr-o propoziție spusă unui om.
În piață, la supermarket, la restaurant, în bistro-uri, lucreză oameni, nu coduri debare (încă). Vorbiți cu ei, spuneți-le ce vă lipsește, ce vă doriți. Și nu uitați că banii sunt în buzunarele voastre. Cât timp îi mai aveți acolo și cei din fața voastră vor dori să-i aibă, aveți puterea de a schimba tot ce nu vă convine. Pare complicat? Mie-mi iese. Să fiți sănătoși.
