Uneori am senzația asta: numărul combinațiilor între ou și pâine, din care să rezulte un mic dejun mâncabil, e infinit. Sigur că nu-i așa, dar cine stă să numere?
Acum două-trei zile m construit asta: două găuri în două felii de pâine. Feliile în tigaie, găurile (mă răg, ce fusese în locul lor) la Tito.
În fiecare felie am spart câte un ou.
Grea asta cu o singură mână dar te înveți.
Am ținut feliile așa două minute.
Le-am întors apoi cu susul în jos.
Am pus și câte o felie de brânză peste ele.
După un minut și jumătate (cel mult două) le-am luat de pe foc. Și le-am mâncat.