Conform Wikipedia, prima atestare a mâncării care are în componență chili (ardei, eventual iuți), roșii și carne, s-a săvârșit acum aproape 500 de ani, în timpul cuceririlor spaniole în America de Sud. Probabil că unii dintre prietenii mai trași cu cheița mă vor sancționa pentru că nu am folosit vită ci porc la rețeta mea, dar până la urmă, dacă mă gândesc la băștinașii amerindieni care au vrut să înlocuiască vita cu conquistador, eu sunt chiar blând cu rețeta. Și, până la urmă, nu-i „chili con beef” ci „con carne”. Știm cu toții că porcul nu-i legumă, chiar dacă unii încearcă să ne convingă de contrariu. Iată ce (și cum) am făcut:
Mai întîi am citit câteva rețete. Cam 25. Toate diferite. Am ajuns la concluzia că n-am cum să greșesc suficient de tare încât să fiu excomunicat sau ceva. Apoi am adunat ingredientele: spată de porc, fasole (fiartă), roșii pasate, doi ardei dulci, doi ardei iuți, o ceapă, lămâie, coriandru proaspăt și câteva cuburi de slănină, afumată ușor.
Carnea nu prea grasă. Pelicula subțire de la suprafață vine jos foarte ușor.
Prefer să folosesc fasole gata fiartă.
Cuișoare, scorțișoară, piper, sare, coajă de citrice – aromele mele pentru mâncarea asta.
Am tăiat carnea-n bucăți mari, ardeii și ceapa la fel. Ardeii iuți au rămas întregi, n-am vrut să iuțesc mâncarea prea tare. Am pus toate ingredientele în oală (mai puțin fasolea, roșiile și coriandrul). am pus oala pe foc mic cu două căni de apă și cu un capac deasupra. După 45 de minute am adăugat fasolea și roșiile.
După alte 25 de minute am stins focul, am presrat coriandru tocat peste mâncare și am pus capacul pe oală pentru alte 5 minute. Apoi am pus mâncarea-n farfurie.
Combinația de coriandru și lămâie îmi place de numa-numa’. O recomad cu drag dar și cu grijă, coriandrul nu place tuturor.
Până la urmă n-a fost o mâncare rea deloc. S-ar putea să-și facă loc spre Speciala de joi de la Camino.
Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.
