Mulți prieteni m-au întrebat cum să marineze diverse feluri de carne înainte de a le pune pe grill sau la cuptor/tigie. Și dacă-i bine să o facă ori mai bine să nu-și bată capul. Le-am răspuns tuturor în funcție de situația în care se aflau și în funcție de nevoile specifice. De data asta voi răspunde în public, cu un caz particular care poate fi extins, adaptat, modificat în funcție de fantezia și gusturile voastre. Am făcut în dimineața asta un mușchiuleț de porc la cuptor, pe care-l lăsasem de ieri până azi la marinat într-un amestec de…dar hai mai bine să vă arăt:
Acesta e mușchiulețul.
Condimentele pe care le-am folosit: piper negru, piper verde, chimen. Puteți folosi orice, de la cuișoare, scorțișoară sau salvie până la anason ori coriandru, important e să vă placă aromele și să știți că unele mirodenii se potrivesc mai bine cu anumite feluri de carne (de exemplu, coriandrul și puiul se înțeleg bine, anasonul și porcul se iubesc de-a dreptul iar mielul e topit după ienibahar și rozmarin).
Pentru marinare mai avem nevoie de o soluție acidă, de exemplu, sucul de citrice (eu am folosit portocală și lămâie, pentru o aromă mai proaspătă puteți încerca limeta sau dacă vă place gustul ușor amărui puteți pune zeamă de grapefruit, ori, în alte cazuri, puteți folosi un vin alb, de calitate). Pentru că-mi place să folosesc la marinare ceapă și usturoi, le-am folosit și aici. De asemenea, fiind vorba despre porc, am pus foi de dafin. Ardeiul iute e aici pentru că-mi place mâncarea picantă.
Ce am făcut? Mai întâi am tăiat citricele, după ce le-am rulat pe masă înainte, să li se spargă alveolele și să obțin cât mai mult suc.
Le-am stors într-o caserolă și am lăsat și cojile împreună cu zeama.
Am tocat pătrunjeliul (mare, nu mărunt) și l-am pus în zeama de citrice.
Am zdrobit usturoiul, am zdrobit condimentele și am tocat ceapa. Le-am pus în același vas.
Am turnat trei linguri de ulei de măsline extravirgin peste toate, le-am amestecat bine, am pus o linguriță de sare și am pus mușchiulețul. Am amestecat bine-bine, am pus capacul peste caserolă și am lăsat-o la rece, în frigider, timp de 16 ore.
În timpul acesta, aromele, ajutate de acid, au pătruns în carne.
Nu mi-a mai rămas decât să pun mușchiulețul pe o foaie de copt, în tavă. L-am vârât în cuptorul încins (200 de grade Celsius) pentru 20 de minute. Puteți să-l faceți ori așa ori pe grill (chiar și în tigaia grill). Atenție, curățați carnea înainte de a o găti altfel mirodeniile, frunzele, legumele folosite se vor arde și vor strica gustul cărnii.
Gata.
Am mâncat mușchiulețul ca străbunii, doar cu pită țărănească, de pe un blid de lemn.
Nu mi-e musai să mă laud dar trebuie să vă spun că mușchiulețul a fost perfect, aromat, suculent, teribil de gustos.
Să fiți sănătoși.