Când eram copil, pe strada mea creștea mare un copil mic, mai mic decât mine. Îl chema UȚuți (mă rog, așa-l alintau neamurile lui). Era foarte simpatic Țuți, și ca toți copiii mici, făcea niște legături interesante între lucruri, pe care apoi le exprima într-o manieră și mai interesantă (Țuți avea un avantaj față de alții de vârsta lui, era ungur, este și acum, doar că nu mai e copil). Prin urmare, când Țuți a descoperit pizza, ea a devenit „pița de broști”. Adică pizza pe care o mâncau țestoasele ninja (habar n-am câți dintre voi s-au uitat vreodată la serialul de animație intitulat așa, ideea e că țestoasele devorau cantități impresionante de pizza în fiecare episod). Dacă vă întrebați ce legătură are pizza cu supa mea de azi, vă spun atât: asta-i supă de bunică. Adică supă simplă, cum făceau bunicile mele și cum face mama. Pui, legume, tăieței – asta-i tot ce-ți trebuie.
Eu n-am luat un pui întreg, nu-i cine să-l mănânce. M-am mulțumit cu o pereche de pulpe. Exită acum pe piață carne de pui hrănit oarecum tradițional (adică nu-i crescut intensiv). E un pic mai scumpă dar merită toți banii, dacă mă întrebați pe mine. Lângă pulpele mele, doi morcovi, două cepe, două rădăcini de pătrunjel (am mai spus-o, nu-i tocmai corect să numești pătrunjelul rădăcină, o fac de dragul scurtării poveștii, că altfel ne adâncim în atlasul ierburilor de pe Terra), doi căței de usturoi și o lingură de „zece legume” adevărate.
Amestecul de 10 legume e, așa cum îi spune numele, o îngrămădeală din 10 legume date prin răzătoarea mică, puse-n borcan cu sare (operațiunea se face toamna, când legumele-s mai mjulte și mai ieftine). Nu cunosc proporțiile, mama mi-a promis că la toamnă-mi dă rețeta. Pentru că-i destul de multă sare în amestec (ciudat, seamănă cu curry-urile crude din Thailanda, aromale-s altele însă), dacă folosesc „zece legume”, am grijă la câtă sare mai adaug în mâncare. În fine, să revin la supa mea. După cum se vede, e la fiert, pe foc mic (asta nu se vede, o spun eu). Recoltez spuma de pe ea, și nu pentru că ar fi plină de toxine, cum cred unii (toxinele, dacă ar exista acolo, n-ar putea fi recoltate cu o paletă, vă asigur) ci pentru că vreau ca supa să fie clară.
No, și tot așa, cam o oră. Poate o oră și un sfert, depinde de orătania din oală.
Tăiețeii de casă sunt de la mama, făcuți de ea. Subțiri de Doamne feri (n-ui ușor să fii noră în Banat). Erau mai întregi când i-am primit, am pus sticla cu vin de la tata peste ei și i-am cam rupt. Pătrunjelul (pentru jumătate de oală am folosit coriandru verde, că-mi place aroma) a apărut ca prin farmec din congelator. Se găsește și proaspăt dar pe ăsta l-am primit, știu că n-o să-l folosesc la vară.
Am fiert tăiețeii în apă cu puțină sare, doar un minut.
După ce am strecurat supa, am pus pătrunjelul/coriandrul în ea, am pus și tăiețeii și …cam gata.
Dacă vreți, puteți să puneți și legume în farfuria cu supă, poate și câte o bucată de carne fiartă.
Cred că v-ar plăcea. Să fiți sănătoși.
