Am făcut poza asta pe o insulă din Marea Andaman, Pulau Langkawi. E cea mai mare dintre cele aproape 100 de insule ale arhipelagului Langkawi. Mă uit des la ea și mă întreb ce-i cu zidul acela, de ce a ajuns așa, aproape mâncat de vegetație. Mă întreb a cui a fost casa, dacă în ea au trăit malai ori chinezi, ori poate o familie de englezi cu stare sau poate de portughezi plecați departe de casă. Nu o să aflu răspunsul niciodată, dar întrebarea mă va vizita de fiecare dată când voi privi poza făcută în vara lui 2010, cu doi ani înainte de sfârșitul lumii (mă rog, asta încearcă să ne convingă unii de la televizor). De ce postez așa ceva? Pentru că-s dependent de fotografie (sper că v-am obișnuit deja cu ideea) și pentru că e week-end. Poate pentru că mi se pare că-i cea mai bună cale de a vă anunța că Alex Mazilu și Alecu Racoviceanu au pus la cale un proiect frumos, care să facă legătura dintre poveștile scrise cu lumină și poveștile scrise cu cerneală. O poză, o frază. Să fiți sănătoși.
