În spatele oricărei asocieri dintre nume de oameni şi fructe ori legume există o poveste mai mult sau mai puţin adevărată. Merele Granny Smith, perfecte pentru plăcină, există datorită unei băbuţe – Marie Ann Smith, perele Williams datorită unui oarecare Williams, iar pentru salata Romaine tre’ să-i mulţumim bine cunoscutei actriţe mioritice, Sandra.
De câţiva ani încoace, castraveţii lungi, băgaţi în ţiplă, pe care eu i-am cunoscut în copilărie drept castraveţi turceşti, au căpătat numele de Fabio. Curios şi amuzat de numele desprins parcă din aceeaşi breaslă în care activează Sandra, am căutat povestea, doar că povestea nu există.
Aşadar, dacă printre voi se află vreun antrpolog culinar, horticultor ori importator de legume-fructe care să ştie care-i treaba cu Fabio, vă rog daţi-mi de veste.
Zeama acră pe care am făcut-o eu aici îl are ca actor principal pe mult mai decentul Cornişon, neprotejat de ţiplă, conservat în schimb în saramură.
Doi castraveţi de mărime obişnuită tăiaţi felii subţiri. Separat, într-o oală medie, cu o lingură de ulei şi un praf de sare, am lăsat să transpire nişte ceapă, ţelină, păstârnac, cartof, morcov şi ardei roşu, tăiate din topor.
Când s-au înmuiat, am introdus şi castravetele, apoi am înecat totul cu apă fiartă.
Am potrivit gustul cu zeamă de castravete şi după un sfert de ceas am terminat-o cu nişte mărar verde tocat şi trei linguri de smântână grasă, frecată cu un gălbenuş şi temperată cu un polonic de zeamă caldă.
Tratamentul perfect pentru o săptămână de porceală.
Text&Foto: Mircea Banu
