Adi Hădean

Nu sunt un mare fan al vorbitului la telefon și m-am ferit cât am putut de telefonul mobil. Mă rog, nu am putut să mă feresc prea mult, mi-a intrat în viață prin 1999 și de atunci nu a mai ieșit. Vorbeam de pe o cartelă reâncărcabilă, lucru pe care l-am făcut până în 2004, când mi-am schimbat numărul din cauza unei dezaxate care mă bântuia prin telefon (da, și eu aș râde dacă ți s-ar întâmpla ție, deci suntem ok), ocazie cu care mi-am făcut un abonament. La care am renunțat prin 2005 pentru că facturile mele depășeau frecvent 3 milioane de lei vechi (aveam o afacere de condus, vorbeam cu furnizorii și cu clienții toată ziua și în plus, generos fiind, îi sunam pe toți cei care-mi dădeau bip. O vreme (până anul trecut, mai exact) am stat tot pe cartelă după care mi-am făcut abonament. Din nou. De data asta, facturile mele au valori normale. De aici învăț două lucruri: convorbirile telefonice s-au ieftinit iar eu am devenit mai responsabil.

Cel mai des vorbesc la telefon cu iubita mea, dar convorbirile noastre sunt scurte, locuim împreună și nu stăm cu ceasurile la telefon, ca adolescenții. Cele mai dese convorbiri de durată sunt cu mama mea. Nu atât de dese și atât de lungi ca acelea dintre sora mea și mama (sora mea are abonament la Cosmote iar mama, pe lângă mobil, a păstrat fixul de la Romtelecom, pe care multă vreme s-a zbătut să-l obțină cu ani în urmă, prin urmare poveștile lor pot să dureze mult și bine fără să le usture la buzunar grație programului OneNetwork), care au ca subiect scutecele, mâncarea pentru copii, evoluția nepoatei mele Maya, gânguritul ei pentru buni de la celălalt capăt și mai știu eu ce alte lucruri despre care vorbesc femeile între ele.

Revenind la convorbirile mele lungi cu mama. Ele se referă cel mai adesea la mâncare. Da, recunosc, la mama găsesc un soi de coardă de siguranță în momentele în care încerc să reproduc mâncăruri din copilăria mea. De aceea o sun mereu când am nelămuriri. La fel am făcut și când am avut poftă de plăcinte ca în Maramureșul în care am crescut (Maramureșul are mai multe zone, foarte diferite între ele, cu bucătării asemănătoare dar în esență diferite, plăcintele codrenești, de exemplu, diferă de cele moroșenești ori de cele din Țara Lăpușului). Am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe mama. De la care am aflat că pentru plăcinte pufoase fac așa:

Pun într-un castron un kilogram de făină, trei ouă, o pișcătură de sare, o linguriță de zahăr și una de coajă de lămâie dată prin răzătoare, pentru aromă.

Mai pun trei linguri de smântână ori o cană sănătoasă de lapte prins. Și o cană de lapte. Și o nucă de drojdie desfăcută în lapte călduț cu o linguriță de zahăr, pentru spor. Apoi frământ bine, să iasă un aluat molcuț pe care-l las la dospit, sub un ștergar, în loc cald, preț de un ceas ori poate mai bine, să se înfoaie serios.

Rup apoi bucăți din aluat, le întind pe planșeta dată cu făină și pun în mijlocul lor umplutura, fie brânză amestecată cu verzituri (cozi de ceapă, mărar) fie dulceață din fructe de pădure ori magiun din prune dulci, zemoase. Împătur cu grijă plăcintele și trec cu sucitorul peste ele, să le sigilez/aplatizez.

Le coc într-o tigaie groasă, cu oarece ulei, pe o parte și pe cealaltă. Apoi mă bucur de ele cu cei ce-s în jurul meu și-i mulțumesc mamei în gând pentru că m-a ajutat să le fac.

De ce v-am povestit toate astea taman acum în mijlocul călătoriei mele prin Asia? Poate pentru că de la atâta curry și masala mi s-a făcut dor de casă. Să fiți sănătoși, iar pentru că povestea asta e o leapșă pe care am cules-o de la  Dono, o dau mai departe către Tomata. Și către Groparu, care precis are amintiri cu telefoane de ne-om strica de la atâta râs.

Singapore e ca un uriaș mall în aer liber, plin de magazine, terase, spații verzi și multe-multe alta malluri mai mici. Între ele, food courts, locuri în care se înghesuie zeci de bucătării mititele din care se revarsă peste mulții meseni, valuri de arome îmbibate cu parfum de curry, creveți pe grill, santal ori tămâie. La prima vedere, dezordinea și mizeria sunt la ele acasă dar dacă ridici capul din bolul din care sorbi sea food tom yum ori laksa soup, poți vedea zecile de angajați de la curățenie adunând resturi de pe mese, dând cu mătura ori ștergând mesele. Dacă despre spațiile în care se mănâncă pot spune că se curăță frecvent, despre bucătării pot spune că ar avea probleme cu obținerea autorizațiilor de funcționare. Adică nu-s tocmai lună și bec, dar aici nu pare să deranjeze pe nimeni. Nu ne-a deranjat nici pe noi. Am mâncat deja din mai bine de zece locuri diferite. Nicio indigestie, nicio alergie, nici pomeneală de senzații aiurea.

Lau Pa Sat e probabil cel mai vechi food court din Singapore, e aici încă de acum 150 de ani, când era doar o piață de pește în care se și gătea. Acum e afacerea unei singure persoane care a angajat bucătari/ospătari/oameni la curățenie și e un loc în care poți mânca ieftin și bun. Găsești aici mâncare chinezească, malaeziană, thailandeză, coreeană, japoneză și indiană, la prețuri sensibil mai mici față de cele din Europa. Locul e deschis non-stop iar noi am ajuns acolo aproape de miezul nopții, când majoritatea mușteriilor erau înghesuiți pe terasele din exteriorul pieței cu aspect de gară veche, învăluiți în fum de la frigăruile din porc, miel, pește, pui sau vițel ce se perpeleau deasupra cărbunilor încinși. Am avut tot interiorul de aproape un hectar doar pentru noi și ne-am bucurat de vântul celor 200 de ventilatoare (inventez numărul, e posibil să fi fost mai multe ori mai puține, oricum, foarte multe) ce se roteau deasupra capetelor noastre.

Am mâncat laksa soup, o supă despre care voi vorbi pe larg după ce vom ajunge acasă la ea, în Malaezia. E foarte-foarte bună, are gust de nucă de cocos și coriandru și e ușor picantă.Are în ea scoici fără cochilie, creveți și tofu prăjit și îmbibat cu sos de soia.

Am mâncat și felul tradițional din Singapore, o mâncare simplă, de origine chinezească, făcută din pui și orez. Așa-i și zice, chicken and rice. O bucată de pui fiert în aburi vreme îndelungată, fraged și lipicios, stropit cu sos de soia și așezat peste o porție sănătoasă de orez fript cu franjuri de ou (ori fără ele, depinde de chinezul care prepară mâncarea). Ca să meargă mai ușor la vale, chicken and rice vine cu un bol de supă neagră făcută din zeama în care a fiert puiul și mult sos de soia.

Fish ball soup e o supă mult prea simplă pentru a fi adevărată. Are în ea niște bile făcute din pește (încă nu m-am prins cum fac bilele astea dar aflu eu până mă întorc), foarte fine și destul de gustoase. Pe lângă ele, apă fierbinte, sos de pește și frunze de salată. Chiar are gust de supă de salată așa cum face mama. Sigur că mama nu ar pune niciodată pește în supa de salată, lucru pe care-l apreciez, sincer. Supa asta poate să mai conțină tofu, ca laksa și tăieței la alegere, din orez ori din făină de grău.

În Lau Pa Sat am învățat-o pe Raluca să mănânce cu bețele. A fost atât de distractiv încât am pus-o să repete a doua zi, în China Town. Dar despre asta, în postarea următoare. Între timp, mulțam pentru că ați citit postarea asta până la capăt și mulțumiri sponsorilor noștri:

Mi-am dorit mult experiența asta și am avut oarece emoții, recunosc. S-au risipit de cum am îmbucat prima dată din tăiețeii scufundați în supa sea food tom yum (yummee-yummee), o supă roșie, plină de scoici, creveți și bucăți de pește și calamar. Pe asta am mâncat-o la două ore după ce am ajuns în Singapore, după ce am văzut că nu avem unde să dormim, într-o pauză de căutări, la marginea cartierului Little India, pe terasa unui restaurant chinezesc (e o ciudățenie, Little India e plin de restaurante chinezești iar în China Town se află cel mai mare templu hindus din Singapore). Mirosul supei m-a cucerit pe loc, vă spun drept. Poate o fi fost la mijloc și oboseala combinată cu grija pentru acoperișul de deasupra capului dar în momentul acela am avut senzația că mănânc cea mai bună supă din viața mea (mi-a trecut când am mânca laksa, dar asta-i altă poveste).

Sea food tom yum se face fierbând împreună scoicile, creveții și peștele și adăugând în supă sos de soia, oarece tofu, germeni de soia și sos de pește. Și coriandru proaspăt. Nu m-ar mira defel să se facă și în alte feluri, ba m-ar mira să existe o singură rețetă. Aroma ei intensă mi-a amintit de prima supă de pește pe care am mâncat-o, una făcută cu mulți ani în urmă de bunicul meu. Totuși, asemănarea cu mâncarea europeană se oprește aici și e nimerită doar pentru a-i face un bine memoriei mele afective, altfel, e bine să știți că nu se poate compara obiectiv cu nicio mâncare europeană, și aici mă refer, firește, la cele (multe) pe care le-am gustat eu. Habar n-am cât ar costa la noi (probabil 30-35 de lei, judecând după prețul peștelui și-al fructelor de mare din țară) dar aici am plătit pentru ea 4 dolari singaporezi  adică aproximativ 2 Euro pentru un hârdău (scuzați) de supă plină cu toate cele pomenite mai sus.

Ca să închei pentru azi, spun doar atât: ce am mâncat prin restaurnatele chinezești din România nu prea are nicio treabă cu mâncarea chinezească pe care am mâncat-o până acum în Singapore (am mâncat mai multe feluri și voi reveni cu o postare despre ele mâine, după ce voi ajunge la internet). Să fiți sănătoși și să ne vedem cu bine.

Aici-șa puteți citi cum a fost ieri prin minunatul ăsta de Singapore.

Știu că voi vedea lucruri interesante care mă vor ține ocupat dar asta n-o să mă împiedice să mă gândesc la diverse lucruri de acasă. O să vă arăt și vouă câteva (dintre cele ce se pot mânca):

Plăcintele mamei

Șunca de la tata

Ciolanul copt

Fasole scăzută

Pita de casă

Untură și jumări

No, numa’ așe, ca să vedeți ce specimene populează plaja mea de prieteni (mi-e greu să-i zic cerc de prieteni, am senzația că expresia se referă fie la spiralele MISA fie la o chestie gay): acum două seri am primit o pizza, prin intermediul unui taximetrist. Pizza, excelentă, pot spune, era acoperită cu folie de aluminiu iar între folia de aluminiu și cutia de carton am găsit o pungă cu o sumă în Euro. Sigur că nu-i o întâmplare și nici o surpriză făcută de taximetrist, banii au ajuns acolo pentru că-i pusese Emil Tamaș, omul care a făcut/trimis pizza. Aseară am destupat niște sticle de vin și am încercat să-l lămuresc să ia banii înapoi dar n-am izbutit. În concluzie, Foodie.ro a devenit primul (și probabil singurul) blog culinar care sponsorizează expediția Muson. Baiu-i că nu vrea nimic în schimbul sponsorizării iar eu am o problemă cu banii pentru care nu pot da nimic în schimb. No, ce-i de făcut? Ce mă sfătuiți?

Am putut să-i ofer niște coniac de prună.

Nu bine am lămurit-o pe asta că mai apare una: Groparu nemernic mă sună și mă întreabă : bă, cân’ mereți? am auzit că nu ați strâns tăț’ banii, nu vrei să-ț’ dau două sute de euroi împrumut, până mai încolo?

No, lui îi dedic oarece mai sățios, deși știu că nici pruna nu-i e dușman:

Sigur că nu am vrut, și în concluzie nu i-am luat, de fapt bugetul expediției nu (mai) stă chiar atât de rău pentru că s-au mai adăugat doi sponsori la listă (vă spun despre ei mai târziu puțin). Cât despre listă, ea arată așa:

Aerotravel, Carrefour România, Casa-mea.ro, Lunch box, Lumea Mare.ro, România Liberă.ro, Trilulilu.ro și Autoritatea pentru turism a Thailandei, CasaBio, Wok’nRoll, Foodie.ro.

Acum două zile am postat anunțul legat de proiectul Muson, de expediția noastră în Asia de Sud Est, ocazie cu care am fost loviți de un tsunami de simpatie. Oameni ne-au urat de bine, pe blog, pe Twitter ori pe Facebook. Am primit o mulțime de sfaturi, de la cei care au trecut prin regiune înaintea noastră și am încercat să băgăm la cap (bine, Răzvan a mai fost în zonă și a filmat pentru Bazar). Am ajuns la faza în care alcătuim bagajele și facem pregătiri intense la nivelul sertărașelor din creier pentru că nu vrem să cărăm cu noi obiecte în plus dar nici nu vrem să lăsăm acasă lucruri importante. Apoi mai avem în minte o mulțime de întrebări de genul “troler sau rucsac?, medicamente pentru stomac ori antibiotice?, haine subțiri ori mai zdravene?, pantofi sport, desigur, dar oare sandalele ar fi potrivite?“. Chiar așa, poate ne dați o mână de ajutor și ne spuneți ce credeți că nu ar trebui să lăsăm acasă, ce credeți că ar trebui să avem în bagaj. Mulțumim.

Ideea e că până Sâmbătă trebuie să ne răspundem la întrebări și să ne dăm răspunsurile corecte. Așa ar fi frumos, că vorba aceea, aventură-aventură, dar e bine să ai un plan. Între timp ne bucurăm de veștile bune. Adică de faptul că ieri, de exemplu, am căștigat doi sponsori din rândul prietenilor noștri. Am primit niște bani de la Ramona, prietena mea de la Casa Bio, care ni i-a dat mai mult de prietenie decât pentru că ar sta în reclama pe care i-o facem noi și de la băieții de la Wok’NRoll, la care mă voi întoarce cu niște rețete pe care de bună seamă le voi găti într-o seară împreună cu unii dintre voi. Le mulțumim lor și partenerilor pe care îi aveam deja, adică Aerotravel, Carrefour România, Casa-mea.ro, Lunch box, Lumea Mare.ro, România Liberă.ro, Trilulilu.ro și Autoritatea pentru turism a Thailandei.

E de înțeles (cred) că nu prea am timp zilele astea pentru gătit. Dar o să am iar, în curând. Între timp vă amăgesc cu ce am la îndemână. De data asta, cu niște poze cu mâncăruri inspirate de felul în care gătesc asiaticii. Sper că în urma expediției Muson o să izbutesc niște mâncăruri mai reușite decât cele din pozele de mai jos.

Oarece tăieței din orez cu vită, făcuți la Wok’nRoll, în Cluj.

Tăieței din orez la wok, cu pui și susan.

Wok picant din legume și orez

Legume la wok cu anason stelat și rață

Cotlet cu sos picant și tăieței din orez

Paste integrale cu sos hoisin

Orez cu turmeric

Cei care intră des pe aici știu că meseria mea cea mai nouă e aceea de bucătar iar ocupația care-mi pune o pită pe masă e aceea de bucătar-călător. Călătoresc prin țară (și uneori prin străinătate) pentru a le găti prietenilor ori celor ce urmează să-mi devină prieteni dar încă nu o știu. În vara asta voi fi bucătar-călător spre niște țărmuri și tărâmuri mult mai îndepărtate decât cele pe care le-am bătut deja.

Voi merge în Asia de Sud Est pe urma musonului, anotimp, fenomen și forță a naturii ce ține în viață partea aceea de lume. Și pentru că nu știu rândul pe acolo, am dorit și reușit să conving să vină cu mine pe cineva care a văzut deja multe locuri din lumea asta, destule cât să încapă în 100 (și mai bine) de episoade de serial tv. E vorba despre Răzvan Marc, gazda emisiunii Bazar de pe TVR2 și TVR internațional. Precis îl știți de la tv. L-am invidiat mereu pentru jobul său dar cu soiul acela de invidie blândă, fără răutate, constructivă. Viața ne-a adus cumva unul lângă celălalt și iată, facem echipă în expediția asta, lucru pentru care-i sunt recunoscător (am dus ceva muncă de lămurire pe lângă urechile lui, n-a fost ușor dar am învins).

După ce ne ducem noi până la capătul lumii? După bine, desigur. Serios vorbind, vrem să adunăm informații valoroase despre viața oamenilor simpli ori mai complicați din regiune, vrem să aflăm ce-i cu toate mirodeniile ce izvorăsc de acolo spre Europa ori Lumea Nouă și la ce-s bune ele, să mâncăm pe stradă și să dormim în hosteluri ieftine ori, Doamne-ajută, câte o noapte în hoteluri mai scumpe, pentru a vedea cum putem să-i fim de folos turistului care bate lumea cu rucsacul în spate ori celui care pleacă spre acolo la bordul unui avion ori debarcă de pe yahtul prorpiu și vrea să exploreze continentul.

O să zburăm până la Singapore iar de acolo, pe șosele, cu barcazul printre insule și iar pe șosele, prin Malaezia și Thailanda cu punct terminus Bangkok, de unde vom lua un avion spre București. Umblă vorba că voi avea ocazia să gătesc și pe acolo, lucru care ar fi extrem de bun, ne-ar putea aduce banii necesari unor incursiuni în Laos, Cambodgia ori Vietnam, pentru că avem de văzut lucruri interesante și acolo. Vom scrie mult, vom posta cât de des ne va permite conexiunea la internet (aud că nu-i tocmai rău în unele părți), vom face multe fotografii și vom aduna material pentru o carte pe care o vom publica destul de repede după revenirea în țară. Vom face filme care vor fi postate pe internet și vom publica materiale pe site-urile partenere. Va fi o aventură a cunoașterii și cred că vom veni de acolo mai bogați și cu multe daruri pentru voi.

Sursa harta.

Din fericire, proiectul nostru a fost suficient de interesant pentru a obține un sprijin important de la niște oameni receptivi la idee:

Aerotravel, Carrefour România, Casa-mea.ro, Lunch box, Lumea Mare.ro, România Liberă.ro, Trilulilu.ro și Autoritatea pentru turism a Thailandei. Le mulțumim mult. Între timp așteptăm confirmări și de la alți oameni cu care am stat de vorbă pe tema asta, oameni care ne-ar putea face expediția mai cuprinzătoare, nu neapărat mai ușoară, că nu despre confort e vorba până la urmă ci despre câte locuri reușești să vezi, despre câți oameni reușești să cunoști. S-ar putea să scoatem la vânzare și niște kilometri, după modelul patentat aici dar la asta ne mai gândim puțin.

Plecăm pe 7 August și revenim pe 27. India a fost cuprinsă în proiectul original dar nu am reușit să adunăm destui bani pentru a ajunge acolo. O să ne mulțumim deocamdată cu cartierul indian din Singapore și o să încercăm la anu’. Să fiți sănătoși.

Știți ce știu eu? Știu că pentru fratele meu aș merge până la capătul lumii și aș răsturna-o cu susul în jos. Măcar atât. De aceea înțeleg ce-i în sufletul unui om al cărui frate e în buza prăpastiei. Voi înțelegeți? Ce ați face pentru fratele vostru? Dar pentru fratele altcuiva, ați fi în stare să faceți ceva? Eu doar întreb, răspunsurile sunt la voi. Citiți aici povestea lui Cevi.

Aici se desfășoară o licitație care are ca scop adunarea de bani pentru Cevi. Am hotărât că pentru cel puțin 200 de lei care să intre în contul lui, pot să mă despart de unul dintre cuțitele mele. Lama îngustă și suficient de flexibilă pentru a fileta bine dar taie cu bucurie și iuțeală și fripturile. E din oțel inoxidabil și e produs la Solingen. Îl vedeți mai jos iar de cumpărat îl puteți cumpăra de pe doipedoi.com.

După ce citiți povestea, poate vă vine să dați o mână de ajutor. Aici aveți calea:

GAVRILA MIHAIL, CNP 1810512160068

LEI: RO91 BRDE 170S V306 0290 1700 , deschis la BRD CRAIOVA

EUR: Ro68 BRDE 170S V663 6435 1700, deschis la BRD CRAIOVA

GAVRILA IULIA MARIA

RO28 BUCU 6642 1341 2511 RO01

Alpha Bank Craiova

GAVRILA FLORIN

RO58 BRDE 410S V893 6378 4100

E ultimul episod din acest sezon. Mi-am propus să fac despărțirea dulce și să vă ofer o rețetă pe care ați văzut-o deja pe blogul meu, acum în varianta video, poate ajută mai mult. Vizionare plăcută.

Vezi mai multe video din Divertisment