Adi Hădean

Sâmbătă am făcut curcan la grill. Am făcut și niște coaste marinate dar coaste v-am tot arătat, așa că le las în pace și le voi păstra mereu o vie amintire, că tare bune au fost. Hai să vă spun despre curcan. Am cumpărat o pulpă (partea superioară) de un kilogram și 300 de grame (a costat 21-22 de lei) apoi m-am prezentat cu ea acasă.

Iat-o pe ea, pulpa de curcan, în toată splendoarea ei.

Am adunat într-un mojar mai multe boabe: piper roșu, coriandru, anason, sare grunjoasă. Le-am frecat bine e tot.

Am mai adăugat la praful ăsta un ardei iute roșu, rupt în bucăți mici.

Au urmat apoi în același vas câteva felii subțiri de ghimbir proaspăt, doi  căței de usturoi tăiați în bucăți mari și o lingură de muștar dijonez.

Trei linguri de ulei de măsline extravirgin.

Trei linguri de vin alb, sec.

Toate astea și pulpa de curcan, în pungă apoi la frigider pentru 6 ore.

Mai pe seară am aprins racheta de la Grillshop. Au trecut trei luni de când e la mine dar ne înțelegem de parcă ne-am ști de o viață.

Am scos carnea de la marinat, am pus peste ea câteva rămurele de rozmarin, am învelit-o în folie (nu-i obligatoriu, eu am folosit asta așa, din precauție, mi se părea că-i prea tare căldura) și am pus-o pe grill, în partea fără jar (am mutat tot  jarul într-o parte pentru a găti la căldură indirectă).

După 40 de minute am îndepărtat folia și am mai lăsat carnea să stea pe grill încă o oră, la căldură potolită, sub capac.

Când s-a apropiat de gata, am pus pe grill o tavă în care aveam cam un kil’ jumate de mămăligă fiartă cu lapte și caș. Am lăsat tava deasupra jarului, să se coacă mămăliga. Am pus capacul peste grill și am mai așteptat jumătate de ceas.

Între timp, pentru că ni se lungiseră urechile, am mâncat niște vinete cu pastă de susan, ceapă, usturoi și un pic de maioneză, cu pită neagră și roșii cu sare grunjoasă.

No, apoi luna de mămăligă s-o arămit fain.

Sigur, pozele îs mai i-așe ni, că s-o dus Soarile. Da’ nu-i bai, că le-or plăcea ălora de zic că dacă pun poze faine, îs snob, țuca-m-ar.

Curcanul la grill a fost o experiență bună. Se va repeta în curând. Sper.

Să fiți sănătoși.

Se face din cartofi dați prin răzătoare, amestecați cu ou (sau nu), cu sare și piper, poate cu baghete foarte subțiri de ardei ori cozi de arpagic. Am făcut-o și eu în dimineața asta, din doi cartofi dați prin răzătoarea mare, amestecați cu două ouă bătute cu sare și piper și cu o lingură de făină. Am făcut apoi niște grămăjoare din compoziția asta. Le-am pus în tigaia antiaderentă și încinsă, cu câțiva stropi de ulei și le-am aplatizat cu degetele (puteți folosi o lingură, să nu cumva să vă ardeți). Le-am prăjit cam 3 minute pe fiecare parte apoi am împrăștiat peste ele niște șuncă crudă/afumată și uscată. Vorbim despre o mâncare elvețiană originară din cantonul Berna, mâncată mai cu seamă la micul dejun. Se cheamă roesti sau  rösti.

Titlul nu e o jignire adresată cuiva, e mai degrabă un alint adresat prânzului de azi pe care l-am tomnit din resturile de iari (mă rog, nu-i 100% resturi dar de acolo am pornit). Îmi place să pun la lucru mîncarea rămasă de ieri în frigider, nu mă împac cu risipirea mâncării și cred că în zilele pe care le trăim, nimeni n-ar trebui să se împace cu așa un obicei. Desigur, nu vă pot obliga să gândiți ca mine dar poate vă stârnesc interesul spre reciclare prin exemplele pe care le postez uneori aici. Iată ce am făcut azi:

O parte din friptura de vită pe care n-am putut s-o mănânc ieri, a zăbovit peste noapte la rece. Interesant e faptul că a rămas tot fragedă, semn că am preparat-o corespunzător din prima.

Am găsit câteva ciuperci pe un fund de caserolă.

Doi morcovi, doi căței de usturoi, o ceapă și un bruș de caș de la Bistrița mai aveam prin frigider pe lângă frigul care-i normal să se afle acolo.

Când le-am pus pe toate pe masă, nu știam ce se va alege de ele. Am tăiat mai întâi carnea în fășii subțiri și apoi m-am prins că de o pun degrabă pe foc se va întări și pas de-o mai înmoaie după aceea.

Prin urmare, am tăiat ceapa solzișori, am zdrobit usturoiul, am tăiat morcovii în rondele subțiri și le-am pus la sotat în puțin ulei, pe foc mic-mic, preț de un sfert de ceas, până s-au înmuiat morcovii.

Am pus apoi ciupercile în tigaie și le-am sotat cinci minute, împreună cu legumele.

Am luat tigaia de pe foc, am adăugat carnea și am amestecat bine.

Am transferat toată povestea asta într-o tavă pentru cuptor și am acoperit-o cu cașul dat prin răzătoare și am presărat peste ea o mână de frunze de pătrunjel. Am pus-o apoi în cuptorul încins unde a stat zece minute. Ideea de a sparge trei ouă peste caș a venit atât de repede încât n-am mai apucat să-i fac poză.

Am scos minunăția asta din cuptor și după ce s-a răcorit cinci minute am purces la mâncarea ei. A fost bună-bună. N-am spus nimic despre condimente: sare și piper am folosit și nimic altceva.

Nicicând n-au arătat mai bine resturile de ieri.

Și da, oul ăla arată așe, on ptic dalinian. Să hiț’ sănătoși.

De câteva zile am intrat în vrie, sunt mereu pe drumuri (pregătesc un lucru interesant despre care veți afla în curând) și departe de bucătărie. Totuși, foame am și nici nu mă pot răbda prea mult de la bucătărit. Azi am avut vreme doar pentru un sandwich. Care n-o fo’ rău.

Am primit de la tata o bucată de șuncă, crudă, uscată și afumată chiar de el.

Brânza mi-am cumpărat-o singur acum câteva zile.

La fel și chifla. Era de trei zile în dulapul pentru pâine și aproape că  s-a uscat.

Ca să nu mai lungesc vorba: am tăiat câteva scame subțiri din bucata de șuncă.

În tigaia cu un strop de  ulei am pus la prăjit un ou și o ciupercă tăiată în lamele.

Am despicat chifla și am pus peste bază șunca, brânza făcută felii, două felii de roșie și iar niște șuncă.

Am pus deasupra lamelele de ciupercă fripte.

Apoi oul, desigur.

La urmă, capacul.

L-am mâncat repede și acum fug, că am treabă. Să fiți sănătoși.

Îmi plac pastele, îmi place wok-ul, îmi place să mă joc în bucătărie și cu pastele și cu wok-ul.  Săptămâna trecută am mâncat doar 150 de grame de carne (nu mă întrebați de ce, nu-mi propusesem, așa s-a întâmplat) în schimb am mâncat destul de multe legume. Poate să fie căldura de vină, habar n-am. În fine, într-una dintre zile am pus legumele-n wok și le-am fript la foc iute, cu puțin ulei. Am pus peste ele două linguri de sos de soia și una zdravănă de sos hoisin concentrat. Am mai pus o ceașcă de apă, am amestecat bine și am adăugat pastele fierte (am folosit paste integrale pe care le-am fiert urmând indicațiile de pe ambalaj). Am mai ținut mâncarea pe foc două minute și apoi am mâncat. În total am cheltuit 7 minute cu prepararea, aici incluzând și tăierea legumelor. Care legume au fost:

-un morcov făcut fâșii cu ajutorul cuțitului pentru curățarea legumelor

-un ardei gras tăiat în bastonașe subțiri

-o ceapă roșie tăiată în bucăți mari

-doi căței de usturoi tăiați în sferturi

-câteva păstăi de fasole verde

-o roșie

-o jumătate de ardei iute

Azi mi s-a făcut poftă de o plăcintă cu brânză. Aveam în congelator un bruș de caș amestecat cu urdă, sare, mărar și cozi de ceapă, din vremea în care a apărut urda. N-am făcut plăcinte cum face mama în Maramureș, cu lapte prins și fripte-n ulei, am mers spre palanieț (palaneț) o plăcintă care se face și mănâncă-n zona Clujului. Am mâncat de mai multe ori de la proprietarii casei în care stau și am încercat să dibuiesc aluatul. Nu știu dacă l-am făcut tocmai cum îl fac localnicii (care mai fac palanieț) dar puținele mele cunoștințe despre aluaturi m-au dus la un rezultat minunat, o plăcintă pufoasă, gustoasă și ușor de mâncat, care cere o bere rece. Nu că ar vrea ea musai dar brânza sărată nu vrea să stea pe sec.

Nu o să vă arăt povestea pas cu pas, cum v-am obișnuit ci o să vă arăt doar pozele de la urmă și o să vă dau câteva indicații ce v-ar putea fi de folos. Mai întâi, despre aluat: la 600 de grame de făină albă puneți un ou, o linguriță de zahăr, una de sare (eu am pus și o linguriță de chimion măcinat da’ nu-i nevoie să faceți mereu ca mine), una de oregano uscat și 250 de mililitri de lapte călduț. Am mai pus și 10 grame de drojdie desfăcută-n trei linguri de lapte. Am frământat un aluat moale pe care l-am lăsat să dospească un ceas. Apoi mi-am uns mâinile cu ulei și am întins n strat de aluat gros de un centimetru în tava de pizza primită de la Emil. Am pus un strat gros de brânză și am acoperit cu altă foaie de aluat, ceva mai subțire decât cea de la bază. Am perforat aluatul cu o furculiță și am vârât tava în cuptorul fierbinte. Am lăsat-o acolo 20minute (180 grade Celsius), am scos-o, am stropit plăcinta cu puțină apă rece să nu facă crustă și am acoperit-o pentru zece minute pentru ca aburii să o păstreze moale și pufoasă.

Despre umplutură: puteți să folosiți brânză de burduf, brânză de vaci stoarsă bine și amestecată cu ou și zahăr, magiun într-un strat nu prea gros, sos de carne ca acela pentru spaghetti bolognese sau bucăți de mozzarella proaspătă. Să fiți sănătoși.

Ce poți pune pe grill? Aproape orice, cu rezultate bune, uneori chiar spectaculoase. Ieri mi s-a făcut poftă de legume la grill așa că am încins utilajul din dotare (pentru că data trecută când am grătărit am fost…distrat și am ars mânerul cănii de aprins cărbuni, băieții de la Grillshop mi-au trimis altul, a ajuns la mine de pe o zi pe alta) și m-am apucat de treabă, asta în urma unei scurte excursii până la piață.

Am luat niște porumb. Sezonul lui ține până-n septembrie pentru că se coace pe rând, în funcție de latitudine și de altitudinea la care crește cultura.

Am mai luat ceapă uscată, roșii, o vânătă sănătoasă și lucioasă și câteva căciulii de usturoi, să-mi ajungă și pentru alte mâncăruri.

Pentru a aroma/parfuma/afuma plăcut legumele am folosit câteva rămurele de cimbru proaspăt.

Am mai luat și un kilogram de mere de vară. Au avut gustul pe care-l știam din copilărie, gust de scoarță de copac și genunchi juliți, de vară la bunici și căzături de pe cal, de bătălii regizate și fân întors cu furca.

Am despicat vânăta pe lungime și am așezat-o pe grill cu coaja în sus. Am lăsat-o așa, nemișcată, cam 12 minute, într-o zonă cu căldură ceva mai domoală.

Toate celelalte au ajuns în tava pentru grill. Le-am stropit cu puțin ulei, am presărat peste ele sare și piper și am aruncat printre ele rămurelele de cimbru.

Ca să nu spun că n-am muncit defel, am scos cotoarele din doi ardei pe care i-am umplut apoi cu brânză de burduf. I-am pus și pe ei în tavă și am pus capacul peste grill.

Cu excepția vinetelor, am întors legumele (și fructele) după cinci-șase minute.  După alte cinci-șase minute le-am luat de pe grill.

Cred că vinetele mi-au plăcut cel mai mult. Le-am crestat pe lungime și pe lățime, le-am stropit cu ulei de măsline extravirgin, am presărat peste ele sare și piper și am înfipt în crestături căței de usturoi copți. Senzațională combinație de gusturi.

Ceapa coaptă e slăbiciunea mea. Coaja arsă, făcută scrum practic, se îndepărtează împreună cu primele două straturi. Rămâne miezul copt, dulce și aromat.

Despre celalate, nu mai vorbesc. Spun doar atât: merele coapte în combinație cu carnea sunt absolut delicioase.

Iar despre carne nu vă povestesc nimic azi, am adus-o până aici doar de dragul carnivorelor care citesc blogul. Să fiți sănătoși.

Spania e o țară pe care aș putea s-o numesc “acasă” fără să stau pe gânduri iar Valencia e un oraș fermecător în care m-aș pierde doi-trei ani, să apuc să-l cunosc măcar pe jumătate. Mă tem că anul ăsta n-o să reușesc să ajung acolo dar nu-i nimic, pot să aduc Spania la mine câte puțin, prin oale și farfurii. Azi o să vă arăt cum puteți face acasă o paella valenciana, care, contrar convingerii multora, nu are în ea nici pește nici fructe de mare. Paella valenciana e o mâncare simplă dar gustoasă făcută în mod tradițional cu carne de pui, carne de iepure, orez și fasole verde. Valencienii nu s-au pus încă de acord asupra rețetei originale de paella valenciana dar probabil aceasta nici nu există, păstrându-se doar câteva principii de preparare (între care și acela că peștele și fructele de mare sunt bune în paella dar nu-s pentru paella valenciana).

Versiunea pe care v-o arăt azi nu conține iepure (nu am avut), deci Bocănilă a mai prins o zi. Iată însă ce conține și cum se lipesc lucrurile unele de altele:

Fasole verde, păstăi late. Din grădina proprietarului casei în care locuiesc.

Fasole uscată dar fiartă deja (ca să economisesc timp), cu bob foarte mare. Spaniolii folosesc o fasole cu bob și mai mare și ușor turtit. Nu am găsit la noi.

Aripi de pui. Puteau fi pulpe. Nu putea fi piept dezosat, o paella cumsecade are nevoie de gust și acela vine de la carnea cu os.

Sare grunjoasă, o lingură de boia dulce și puțin șofran praf.

Un orez cu bob mare. Nu în formă de lentilă ca acela pentru risotto nici din tipul basmati.

Cratița, paella cum ar veni, e foarte importantă. Cratița mea nu e o paella tradițională (procur eu și una din acelea) dar seamănă destul de mult, e din oțel și are fundul gros și se încălzește uniform, lucru esențial la mâncarea aceasta. Am pus în ea puțin ulei și am pus-o la încins (ca să nu se lipească lucrurile de ea, trebuie să fie foarte fierbinte).

Am pus carnea și fasolea verde la rumenit în tigaia încinsă.

După cinci minute am pus în cratiță trei-patru linguri de roșii pasate și boiaua dulce. Și sarea. Apoi am amestecat bine.

Am acoperit carnea cu apă și am lăsat să fiarbă 30 de minute, timp suficient pentru ca aripile să fie pătrunse bine.

După jumătate de oră am pus fasolea boabe în cratiță.

Am pus orezul (trei căni) și am acoperit din nou cu apă. Am distribuit orezul uniform pe toată suprafața cratiței.

Am lăsat cratița pe foc iute pentru zece minute. Orezul a absorbit aproape toată apa (într-o paella nu amesteci, o lași pur și simplu pe foc, de aceea e atât de importantă cratița) iar eu am pus peste el șofranul și o rămurică de rozmarin. Am acoperit cu un capac și am micșorat focul. Am mai ținut cratița pe foc trei minute apoi am stins focul și am lăsat paella să se odihnească sub capac pentru cinci minute.

Eu cred c-am cam nimerit-o.

Acum, vorbind serios, chiar a fost bună.

Mi-a lipsit iepurele dar…data viitoare. Să fiți sănătoși.

Bun dimineața. Și așa o să fie toată ziua. Pentru că azi vă dau o soluție pentru un mic dejun consistent și gustos care vă poate ține în priză până…era ză zic “până seara” dar nu vă cunoasc așa că hai să fie …până la prânz. Iată:

Aveam prin frigider niște brânzeturi care se cereau folosite: o bucată de camembert, una de brânză de capră și o bucată de parmezan, singura cât de cât stabiă din povestea asta.

Ouă și legume. Multe legume. Ardei gras, ceapă, usturoi, un morcov, un castravete și boabe de piper verde ca să-mi asprească ziua puțin.

Am tăiat legumele în bucăți mici, cu excepția morcovului pe care l-am făcut fășii-fășii cu ajutorul cuțitului de curățat legumele. Le-am pus în cratiță și le-am sotat 6 minute cu puțin ulei.

Am bătut ouăle cu câteva fire de șofran, puțină sare și boabele de piper verde.

Am turnat ouăle peste legume, am rupt brânzeturile-n bucăți (mai puțin parmezanul, pe care l-am “bărbierit” cu același cuțit pentru legume) și le-am împrăștiat în cratiță. Apoi am pus cratița în cuptorul încins.

După zece minute la 200 de grade Celsius

O felie de pâine de secară, ușor acră, completează bine micul dejun de azi.

Poate ar merge lângă omletă și o salată din roșii de grădină.

Să fiți sănătoși!

Am căpătat un sac de făină grisată, din grâu dur. O găsiți mai greu pe la noi dar găsiți ceva aproape de ea, făina “00″ adică făina de două nule cum îi mai zice prin unele părți. Am mai primit și o tavă pentru pizza de la Emil (tot de la el e și făina) și, în plus , am mai primit nu știu de unde o cantitate impresionantă de poftă de pizza. Așa că…

Am adunat pe lângă mine tot ce aveam în frigider și-n cămară și s-ar fi potrivit pentru așa o lucrare.

Am pus la “înflorit” în lapte cu zahăr o bucată de drojdie (folosiți 20 de grame la un kilogram de făină).

Am preparat și sosul pentru pizza (cel care vine pe blat, deasupra nu pun nimic): roșii pasate, sare, piper, ulei de măsline, oregano, busuioc proaspăt, zahăr, usturoi tăiat în bucăți mari.

Am trecut la aluat. La două căni și jumătate de făină…

…am pus o cană de apă. E important să măsurați cu aceeași cană.

Am mai amestecat în făina puțină sare și două linguri de ulei, am adăugat drojdia și am început să frământ.

Am frîmântat cam un sfert de oră apoi am lăsat aluatul sub un ștergar, la cald, să crească.

După ce a crescut, l-am întins în tavă, cu ulei (nu merge altfel în cazul ăsta). (foto: Emil Tamaș)

Am întins sos peste aluat. (foto:Emil Tamaș)

Am pus pe deasupra mozzarella, roșii cherry (roșiile obișnuite lasă prea multă zeamă în schimb cele mititele se comportă bine, se coc frumos), ciuperci crude și capere. Regula e simplă: puteți folosi aproape orice la pizza dar nu puneți mai mult de patru ingrediente peste blat/sos.

Zece minute în cuptorul încins la maximum și…gata. (foto: Emil Tamaș)

Mi-am ostoit pofta de pizza, asta-i sigur. (foto:Emil Tamaș)

Am mai făcut o versiune de aluat, la fel ca prima cu diferența că în loc de apă am pus doar bere neagră. A ieșit bun, gustos, dulce-amărui.

A fost o seară productivă: în total, 7 pizza. Cost aproximativ: 5 lei/pizza. (foto: Emil Tamaș)

Să fiți sănătoși!