Lasagna descompusă

307

În ultima vreme am dezvoltat o pasiune să recreez rețete clasice, cum îmi trece prin minte. Repetiția este mama învățăturii, însă eu sunt de părere că dacă pui măcar puțină originalitate, dacă experimentezi, înveți mai multe. Există mulți chefi consacrați care au fost acuzați de sfidarea bucătăriei tradiționale, însă mai devreme sau mai târziu, au ajuns departe.

Săptămâna aceasta eu am ales să fac o rețetă clasică, ca la carte, dar totuși diferit. O lasagna descompusă. Am ales să fac de pui, pentru că eu mănânc mai mult pui decât porc, iar în rest este similară.

Lasagna (1)

Am început prin a face „foile”, care de fapt sunt niște chips-uri crocante din paste. Am vrut să pun preparatul puțin mai în contrast „cremos-crocant”. Pentru această crustă am luat niște paste la întâmplare, ce aveam prin casă, și le-am fiert cu 3-4 minute mai mult decât ar fi trebuit.

etape lasagna (1)

Apoi, folosind blender-ul vertical, am făcut un piure fin.

etape lasagna (2)

Am asezonat piureul cu boia iute de casă, cimbru măcinat și puțin cardamom, apoi am încorporat bine.

etape lasagna (3)

Între două foi de copt, am pus cu lingura puțin piure și am întins cu sucitorul până am obținut o foaie subțire.

etape lasagna (4)

Am tăiat foaia în bucăți mai mici și le-am prăjit în baie de ulei la foc mare, pentru 1 minut, până au devenit crocante.

Mai departe, am început să fac un sos bolognese gros, pentru care am folosit un ardei capia roșu, o ceapă, 2 căței de usturoi, 2 linguri de pastă de tomate concentrată, sare, piper și cimbru. Am pus legumele la călit, după 5 minute am adăugat și pieptul de pui tăiat cuburi mici.

etape lasagna (5)
Apoi am adăugat pasta de tomate, am dat focul la mic și am lăsat să se gătească pentru 8-10 minute, până ce puiul este gătit. La sfârșit am adăugat mirodeniile.

etape lasagna (6)

Pentru sosul bechamel am topit 50 de grame de unt, peste care am pus o lingură cu vârf cu făină și am amestecat energic cu telul. Apoi am adăugat treptat o cană de lapte, sare, piper și nucșoară. Am gătit la foc mic până s-a îngroșat puțin.

etape lasagna (7)

Am asamblat lasagna mea „demontată” începând cu sosul bechamel, peste care am pus o bilă de sos bolognese, folosind cleștele pentru înghețată, crusta picantă din paste și am presărat parmezan.

Lasagna (4)

Text&Foto: Aura Crăciun

Bake-Up Artist

 

alist

Join the Conversation

  1. Spune, te rog, o mica poveste si despre chili con carne :). No.1 pentru mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close