Choripán, cu drag din Argentina

588

Datorită mediului în care lucrez, am posibilitatea să interacționez cu oameni din toate colțurile lumii, care aduc cu ei un pic din farmecul local și-mi împărtășesc povești de pe tărâmuri necălcate de mine. Multora le lipsește un fel sau altul de mâncare. Deși eu cred că mai degrabă le lipsește bucuria de a fi înconjurați de familie sau prieteni, în timp ce-și savurează bunătățurile culinare. Recent, nu mai mult de 3 luni, ni s-a alăturat un coleg din Argentina și acum că noutatea a-nceput să dispară, nostalgia si dorul de casă își arată colții. Îi lipsește tare mult choripan, cârnăcior în chiflă caldă unsă cu sos chimichurii, care se găsește la mai toate tarabele sau colțurile de stradă.
Cum nu pot ancipa cât de curând o să ajung prin Argentina, mi-am făcut singură un choripan cu salsa (ok, mai mult de unul). Nu necesită ingrediente speciale, așa că sunt sigură că am fost pe aproape cu gustul obținut. Și dacă nu, a fost oricum extraordinar de gustos și-l voi prepara și cu alte ocazii.

Choripán, cu drag din Argentina 2

Veți avea nevoie de 3 roșii, 1 ceapă roșie, 2 căței de usturoi, 2 ardei chilli, o legătură bogată de coriandru, 2 linguri ulei de măsline, zeama de la o lămâie, sare și piper, 4 cârnați (aprox. 400 gr), o  pâine baghetă

Choripán, cu drag din Argentina 1

Se taie roșiile pe jumătate, se înlătură sâmburii și se taie mărunt. Ceapa, usturoiul, ardeii și coriandru se toacă fin. Se amestecă bine cu uleiul și zeama de lămâie, se asezonează cu sare și piper proaspăt măcinat și se lasă deoparte 1 oră, să se combine toate aromele.
Cârnații i-am preparat în tigaie de tip grătar, acoperiți cu un capac, cam 10-12 minute pe fiecare parte. Când sunt gata, se despică de-a lungul. Pâinea se împarte în patru, se taie pe lungime și așează câteva secunde pe grătar.

Choripán, cu drag din Argentina 3

Text&Foto: Lia Ștefan

Mr.Bunny’s Cooking Adventures

alist

Join the Conversation

  1. Cristina says:

    Arata foarte bine! Ce fel de carnati ai folosit?

    1. Lia Ștefan says:

      Sunt delicioși. Semi-afumați :)

  2. Paula Pricopie says:

    Bravo, Liuta! Placuta prezentare, in vorba si fapta… Astept cu rabdare sa te vad master chef… Zic ” cu rabdare” si nu altfel deoarece eu cred ca minunea devenirii, farmecul reusitei unei actiuni sunt cele mai importante. Ai reusit? Perfect! Dar si anii cei mai frumosi au zburat. Poti sa nu fii de acord, desigur. Spor in toate!

    1. Lia Ștefan says:

      Mulțumesc frumos, Paula! Și eu sunt răbdătoare acum, deși prefer să acționez imediat când am un țel :P. Totul se va așeza încet încet și pentru mine :). O vară plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close