Caut interni pentru 2016

281

Acum un an am început un proiect pe adihadean.ro, o colaborare cu 3 interni, aleși cu greu din sute de aplicații trimise. Vreme de un an, Olguța, Costin și Mircea au fost cei care au adus un plus de valoare prin munca lor, acestui blog. Mai multe plusuri, să vă spun drept. V-au propus rețete interesante, v-au stârnit aprecierile, susținerea și uneori au reușit să incite spiritele sau să le agite (Mircea pare mai atras de „spiritism”, dar nu trebuie să vă spun eu asta). Consider că prestația lor a adus un beneficiu real cititorilor și blogului și sper să fi simțit și ei asta, după cum sper să simtă că le-a fost de folos și lor. Colaborarea primii mei interni se va încheia în luna martie, dar îmi doresc ca această manieră de lucru să continue pe adihadean.ro, așa că dau startul unei noi competiții, pentru a găsi alți trei interni. Simt că e bine așa, dar trebuie să spun că am luptat o vreme cu tentația de a le propune colaboratorilor mei o prelungire a contractului.

Aranjamentul rămâne mai mult sau mai puțin același: gătiți ce vă face plăcere și simțiți că vă reprezintă, trimiteți 4-5 fotografii împreună cu un text într-un stil care vi se potrivește și care redă etapele de gătire, împreună cu rețeta propriu-zisă până pe 7 februarie 2016, pe adresa office (at)adihadean(punct)ro. Ce este diferit anul acesta: concentrarea pe reducerea risipei alimentare. Așa cum am anunțat deja aici, anul acesta blogul meu este suportul ideii #stopwastingromania, de aceea și noii mei interni vor avea ca teme centrală prevenirea și limitarea risipei alimentare. Prin urmare și aplicanții vor trebui să țină cont de noua temă și să gătească oferind soluții în acest sens (nu spun mai multe pentru că vreau să văd cum gândiți tema).

Din toate aplicațiile trimise de voi, voi selecta maximum 10 cărora le voi solicita să mai trimită alte două rețete pentru etapa finală. La sfârșitul lunii februarie voi anunța direct cei 3 noi colaboratori cu care voi desfășura acest proiect în următorul an.

Un alt element de noutate este dat de faptul că remunerația internilor va avea caracterul unui premiu pentru performanță, performanța fiind în acest caz evaluată pe baza audienței înregistrate de materialele trimise și publicate pe adihadean.ro, fiecare material fiind promovat în Social Media. Cu alte cuvinte, cine face performanță primește mai mulți bani la finalul lunii.  Condițiile colaborării vor fi detaliate odată ce stabilim care sunt finaliștii. Rămâne neschimbat faptul că fiecare rețetă va avea semnătura internului cu link către pagina personală pe care dorește să o promoveze.

Cam asta e ideea. Dacă vă surâde, puteți trimite propunerile voastre începând chiar de astăzi. Să fiți sănătoși!

*faptul că rețeta a fost trimisă pe adresa de mai sus reprezintă acordul pentru publicarea ei pe adihadean.ro, dar nu și obligația mea de a o publica.

Join the Conversation

  1. sunt bucatar chef in domeniul pestelui si fructelor de mare timp de 25 de ani in GRECIA ATENA,, AS DORI SA SUBLINIEZI AICI FAPTUL CA PREGATIREA PREPARATELOR DIN FRUCTE DE MARE AU LA BAZA O MARE ATENTIE DE PREGATIRE CA FIIND ORIGINALE ..DECI CEA MAI BUNA SUPA DE FRUCTE ESTE ACEEA CU APA MARII ATUNCI CAND VALURILE SE ZBAT DE STANCILE PAMANTULUI . ORICUM VA APRECIEZ INTENTIA DE BUCATAR SPECIALIST PE CARE O AVETI DAR NU UITATI CA INVATAM IN FIECARE ZI SI NU STIM NIMIC CITAT PENTRU NOI BUCATARI … AS DORI SA COLABORAM SI SA NE DAM RETETE CELE MAI DUBIOASE POSIBIL eduard jijie

  2. Am petrecut clipe frumoase „alaturi” de cei 3 interni: Olguta – retete fine, catifelate cu arome de …poveste..de cald.., Costin – oldies & goodies, fantastic talent de a innobila retete vechi si bineinteles (nu am chef sa parafrazez…ultimul…), Mircea (nu vreau sa mint, preferatul meu), ..nu pot eu zice mai bine decat aici: https://adihadean.ro/2015/07/cunoaste-ti-bloggerul-mircea-banu/… Doar atat: teribil. Punct. (la superlativ).

    Va multumesc tuturor pt o experienta!
    Sa ne fie bine!

    Respect,
    Monica

  3. Ana-Maria Nedelea says:

    Buna,
    Nu reusesc sa trimit reteta pe adresa specificata… need help!

    Multumesc,
    Ana-Maria

  4. Multe si frumoase multumiri,intreaga admiratie si recunostinta dlui Hadean si celor trei admirabili colaboratori ,cu ajutorul carora am parcurs fructuosul si atat de gustosul turneu culinar .

  5. Lucia Blaga says:

    Nu reușesc sa pun reteta pe adresa specificata.multumesc

    1. Adi Hădean Author says:

      încercați vă rog adihadean la gmail punct com.

  6. Diana STANCIU says:

    Buna ziua, deadlinul e azi la 23:59 sau maine la 23:59?

    Multumesc

  7. Salut ! Eu vorbesc de obicei mai puțin asa ca, hai la treaba !

  8. Asteptarea ne ucide maestre:)))))
    Prietena mea asteapta un mail de la tine mai rau decat asteapta Valentine’s Day :)))
    mersi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close