Un vot pentru Școala de Bucătari!

339

admin-ajax

Școala de Bucătari face un nou pas spre deschiderea porților începând cu luna octombrie. Împreună cu partenerul de proiect, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca am aplicat la programul de granturi al Raiffeisen Comunități. Programul este la a cincea ediție, a început pe 1 iulie 2015 și se va încheia pe 11 septembrie. Proiectul Școlii de Bucătari s-a calificat în etapa a doua unde, alături de jurizarea experților, votul publicului valorează 50% din nota finală pe care proiectele depuse o pot obține. 10 proiecte vor primi la finalul acestei etape o finanțare de 10.000 de euro.
Școala de Bucătari se adresează tinerilor fără posibilități financiare pe care ne dorim să-i ajutăm și să-i îndrumăm pentru ca ei să poată lua un start decent în această profesie. Proiectul care va dura un an de zile este gratuit pentru 10 tineri care nu au fost încă selectați și care sunt încurajați să trimită aplicații, respectiv scrisori de intenție, pe adresa de mail pr @ adihadean. ro. Până să ne gândim la repetarea implementării sale în fiecare an, suntem preocupați de hopul de anul acesta.Ca orice proiect, implică niște costuri consistente, educația de calitate fiind costisitoare oriunde în lume. Multe dintre ele ni le-am asumat prin voluntarii implicați și prin contribuția proprie, însă e imposibil să le acoperim în totalitate din surse proprii. Așadar, până pe 11 septembrie acest proiect pe care l-am inițiat la Cluj, dar care li se adresează tinerilor din toată țara, are nevoie și de ajutorul vostru. Vă invit să intrați pe pagina programului de granturi al Raiffeisen Comunități și să vă faceți un cont pentru a vota proiectul Școala de Bucătari – Cursuri pentru Tineri, proiect depus de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca. Se poate vota o singură dată de pe o adresa de mail validă.
Să fiți sănătoși și mulțumesc că susțineți și promovați proiectele Asociației Adi Hădean.

Join the Conversation

  1. Ar fi extraordinar daca ati putea face acest lucru si la Timisoara. Felicitari pentru ceea ce faceti.

    1. VOTEZ PRO

  2. Bernad Floare says:

    Aveti votul meu. Feicitari

  3. Aveti si votul meu

  4. Aveți votul meu

    1. Aveti si votul meu

  5. Bota Crina says:

    Aveti votul meu.mult succes!

  6. Bravo! Vrem si la Brasov. Oricum aveti si votul meu

  7. Domnule Hadean am incercat sa ma inregistrez si nu am reusit. nu-mi ia datele. dupa ce am scris tot ce mi se cere la Inregistrare am dat : inregistreazate, si nu ma inregistreaza. in conditiile in care adresa de e-mail si parola sunt toate aceleasi si pe contul facebook, pe Yahoo, pe Google si pe alte site-uri. poate ma puteti rezolva. va multumesc

  8. Votez si eu. Felicitari pentru toata munca pe care o depui!
    Binecuvantari pentru tine si familia ta. :)

  9. Bajbaiac Adrian says:

    Aveti votul meu cu toata caldura si respectul ! Faceti o treaba nemaipomenita !

  10. Votat!
    respect!

  11. Votat! mult succes!!

  12. Hirian Gabriela says:

    Am votat! Un prim pas spre o noua orientare profesionala! Asa sa fie! Felicitari!

  13. Marius -Sebastian Stan says:

    Multa bafta, Adi, RESPECT MAXIM!

  14. votez si eu pt asa initiativa

  15. La aceasta Scoala de bucatari pot participa doar tineri cu venituri mici?Nu se adreseaza si celor care ar dori sa se reprofileze sau efectiv sa invete secretele bucatariei de la specialistii in domeniu?
    Multumesc si felicitari!

  16. aveti si votul meu Chef Adi ,. Sunt si eu la inceput de drum cu bucataria , m ar ajuta cartea „Enciclopedie culinara ” ?

  17. Am votat ! Sper sa castige acest proiect.Mult succes si va astept Master Chef!

  18. Dolorica says:

    Felicitari pentru initiativa si normal ca aveti votul meu.

  19. Tabac Mihnea Cezar says:

    O scoala care promite si ajuta, la mai multe proiecte. Felicitari! Aveti votul meu, din inima.

  20. Mereu este bine sa vedem astfel de proiecte de cursuri gratuite pentru tineri. Felicitari pentru initiativa!

  21. Votat!!!Si mult Succes!!!

  22. Bravo! O idee buna si o fapta buna pentru tinerii fara posibilitati. Votez si eu :)

  23. dobre ileana says:

    Felicitari….aveti votul meu

  24. Carmen Siminie says:

    Felicitări , aveți VOTUL meu !!!

  25. Cosma Maria says:

    Si eu votez pentru acest proiect , felicitari si va tin pumni sa adunati fondurile necesare

  26. tollas crina says:

    Și votul meu contează.Mult succes!

  27. Alin Mocanu says:

    Aveți și votul meu ! Bravo pentru idee !

  28. Votez cu drag!

  29. Rentea Maria says:

    Succes in continuare!

  30. Aveti si votul meu! Felicitari!

  31. Aveti votul meu.

  32. Anda Margarit says:

    Un vot si de la mine pentru acest proiect! Felicitari pentru idee!

  33. BENEA SILVIA says:

    Aveti si votul meu si multe felicitari,la cat mai multe proiecte sociale!

  34. Multa bafta….votat

  35. aveti votul meu

  36. CU MARE DRAG VA OFER VOTUL MEU . O INITIATIVA MINUNATA. SUCCES

  37. Votat!
    Chapeau!

  38. aveti votul meu

  39. candescu dorina says:

    Votez!

  40. Votat! O initiativa minunata, mult succes!

  41. Bordea Mihaela says:

    Aveti votul meu!

  42. Alexa Georgeta says:

    cu mare drag voi vota si eu , mult succes si multe felicitari ptr. tot ce faci .

  43. Votez. Mult succes in ceea ce intreprindeti!

  44. Felicitari pt initiativa si Doamne ajuta

  45. Chirila Mihaela says:

    Aveți votul meu!E minunata inițiativa !

  46. Votat!!!!! :-)

  47. Felicitari pt initiativa si Doamne ajuta pe viitor ! Am votat

  48. Persa Loredana says:

    Cu mare drag aveti si votul meu:)

  49. Felicitari ptr idee si ptr ceeace faceti ! Aveti si votul meu !

  50. Luminita Gherghe says:

    Votul meu conteaza si el! Felicitari! Ar trebui sa vedem mai multi romani asa…

  51. aveti votul meu

  52. Alina Alexandra Cotiuga says:

    Votez pentru!

  53. Votez. Felicitari!

  54. Votez pro

  55. Inca un vot pentru!

  56. birzu brindusa says:

    votat

  57. Si votul meu e pentru voi si felicitările mele, la fel.

  58. Mult succes!

  59. Dita Victor says:

    VOTEZ !

  60. Buzatu Gabriela says:

    VOTEZ cu mare drag!

  61. ioana radu says:

    Respect, ma inclin!
    Votat!

  62. Votez! Succes

  63. elena nedelcu says:

    complimente pentru initiativa,acesta este votul meu

  64. Aveti si votul meu!Succes in ceea ce faceti!

  65. Aveti inca un vot!Felicitari pentru initiativa!

  66. Votez și eu!!

  67. Vilt Simona says:

    Felicitări! Aveți votul meu. Succes!

  68. Va urmaresc de 8 ani, baiatul meu era la liceu si imi trimitea email la serviciu cu ce vroia sa ii fac de mancare cand ajungeam acasa, ispirat de retetele de pe blog.Felicitari pentru initiativa.

  69. Simona Alupului says:

    VOTEZ!

  70. Simona Alupului says:

    Votez

  71. Bravo Adi! Un vot și de la mine!!!!

  72. Votez,evident!

  73. Aveti votul meu cu siguranta!

  74. Votez pro!

  75. petcu nadia gabriela says:

    aveti votul meu…multa bafta!

  76. Pentru!!!

  77. Tamas Vasile Grigore says:

    Felicitari pt initiativa si Doamne ajuta pe viitor ! Am votat

  78. Marilena Gheorghe says:

    As dori sa ma inscriu si eu la cursul urmator din cadrul Scolii de Bucatari.
    Cand vor fi urmatoarele inscrieri? Multumesc mult.
    Aveti un vot si din partea mea.
    Cu stima,

  79. Inca un vot pro, felicitari

  80. Da votez…meritați din plin

  81. Gabriela Raluca says:

    votat!

  82. DIANA-MARIA says:

    DA VOTEZ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close