Cozonac împleticit

4.3K

(GP)

Ce blestem o fi pe capul românilor de nu-şi pot atribui şi ei nici măcar un preparat culinar fără să se găsească cineva să afirme că originea lui e alta. Dacă ar fi să ne luam după origini, atunci nici noi românii nu suntem români, ci ne tragem de pe undeva din Africa de unde a coborât maimuţa din pom şi s-a gândit că ar fi mai bine să stea dreaptă.

Cozonacul reper, cel de mamă şi bunică, adânc întipărit în mintea celor mai norocoşi dintre noi, care au avut ocazia să-l guste când el încă se făcea acasă, este exemplul suprem pentru ceea ce se vrea a fi bucătăria românească, o bucătărie a cărei independenţă este negată până şi din interior. Mai toţi bucătarii semi-cunoscuţi şi cunoscuţi de pe la noi spun despre bucătăria românească, că ar fi austeră şi plagiatoare la origini, violată mai apoi de comunişti şi adusă în starea în care e azi… fadă, modestă şi nerecunoscută pe mapamond. Până şi marele, la propriu, Anton Roman, spunea că noi nu avem preparate autentice, dar el măcar recunoştea că rezultatul combinaţiilor şi permutărilor executate intenţionat ori influenţate de eu ştiu ce factori geopolitici exercitaţi în momentul zămislirii, au dus inevitabil la naşterea unor preparate autentice, pur româneşti.

Noi românii facem „revisitée” cum zice francezu’, de când francezii nici nu inventaseră termenul. Strămoşul cozonacului este fără îndoială brioşa franţuzească, care din punct de vedere structural este o minunăţie ce-ţi permite să creezi o infinitate de forme şi împletituri, dar ca şi gust nu e decât o cocă de pâine umplută până la refuz cu unt. În partea cealaltă a Europei, rusul, cu limba-i aspră, parcursă de hectolitri de votcă, s-a gândit să umple brioşa franţuzească cu atât de multă umplutură dulce încât coca,  şi aşa fadă, avea să îşi piardă orice identitate. Românul, mai cumpătat din fire decât vecinul rus şi mai sărac decât fratele francez, a scos o parte din umplutură, suficientă cât să creeze un echilibru, a renunţat mai apoi la o parte din unt ori l-a înlocuit  pe de-a întregul cu o grăsime mai ieftină, mai de-a locului şi l-a îmbogăţit cu tot soiul de arome ca să împace şi influenţa mediterano-orientală. Creştin ori credul, naiv şi romantic, inventiv şi obraznic dar niciodată tehnic şi onest, românul s-a gândit că pe lângă reţetă ar fi cazul să strecoare şi un set de regul mistico-fantastice care să încurce orice nesăbuit ce ar avea de gând să se aventureze în prepararea unei astfel de opere culinare. Şi eu am fost, în naivitatea mea amatoricească, păcălit de aceste reguli, eu care mă vreau a fi un inginer culinar, am căzut în plasa întinsă intenţionat ori din întâmplare de cei ce-au perpetuat şi modificat în bine ori rău conceptul de cozonac până în zilele noastre.

Recunosc că prin firea mea tehnică începusem să explic o reţetă de cozonac, luând fiecare ingredient în parte. Scrisesem numai despre drojdie mai mult decât textul de sus şi m-am gândit că nu am încă genul de cititori care să treacă printr-un astfel de chin intelectual aşa că am să las explicaţia pe îndelete pe mai târziu. Am să încerc să vă captivez însă cu o reţetă de cozonac pe care l-am făcut cu ocazia Crăciunului în laboratorul artizanal în care lucrez. Nu e un cozonac tipic. Am făcut din nou acelaşi lucru pe care l-au făcut strămoşii mei. M-am uitat la francezi pentru a crea aluatul perfect, la ruşi pentru umplutură şi am încercat să păstrez cât mai mult din gustul autentic de cozonac, adăugând desigur şi o notă personală.

cozonac 3

Totul începe într-un castron mediu cu 25 de grame de drojdie proaspătă (am folosit Budafok nu pentru că m-au plătit să le fac reclamă ci pentru că e cea mai bună), 30 de grame de făină albă (000,480 – nici o diferenţă) şi 60 de grame de lapte călduţ – însemnând 28oC pentru cei norocoşi cu termometre sau o temperatură neutră la atingere pentru cei cărora le place să-şi folosească degetele. Se amestecă totul cu un tel până se omogenizează şi se lasă la dospit la temperatura camerei (21oC) 10-15 minute sau până face un dom şi se aude cum drojdia ţipă. Nu pe bune, drojdia chiar ţipă, pentru că face sex, sau se multiplică pentru cei mai pudici. Şi acest lucru este foarte important dacă vrem să creştem o cocă atât de densă cum e cea pe care o facem.

Cât timp drojdia se distrează, tăiem 150 de grame de unt în bucăţi de mărimea unui cub de gheaţă şi îl lăsăm să se înmoaie la temperatura camerei. În bolul de la mixer-ul planetar, pentru cei norocoşi, sau într-un castron mare pentru cei mai puţin, împreunăm 2 ouă de mărime medie sau 50 de grame per bucată ou fără coajă cu 3 bucăţi sau 60 de grame de gălbenuş, 80 de grame de zahăr fin dacă se poate, 5  grame de sare fină, coaja rasă de la o lămâie şi o portocală mari, 30 de grame de rom şi 10  grame de extract de vanilie pe care le batem spumă cu telul.

cozonac 4

Când ouăle au făcut spume scoateţi telul şi înlocuiţi-l cu cârligul de aluat, adăugaţi maiaua, 500 de grame de făină albă şi cel puţin 60 de grame de lapte rece, cât mai rece, mai ales dacă folosiţi mixerul planetar. Zic cel puţin 60 de grame pentru că făina de la noi e proastă sau bună indiferent de producător, de la lot la lot şi nu am de unde să ştiu ce făină aveţi voi. Dacă aluatul pare prea tare mai adăugaţi 10, maxim 20 de grame de lapte. Reţeta e calculată în aşa fel încât să n-o stricaţi nici într-o situaţie, nici în alta. Astea sunt doar mici ajustări pe care o să le folosiţi cu timpul pentru a ajunge la un rezultat mai bun. Frământaţi aluatul la viteză medie până când coca se desprinde de pe bol după care adăugaţi untul în trei tranşe de câte 50 de grame. Amestecaţi doar până se încorporează. Transferaţi coca din bolul de la mixer într-un alt bol uns cu ulei şi acoperiţi-o cu folie de plastic. Ţineţi-o la frigider minim 2 ore sau până se  dublează în volum în funcţie de temperatura frigiderului vostru.

cozonac 6

Între timp pregătiţi o umplutură din 400 de grame de nucă măcinată până la stadiul de pastă amestecată cu 200 de grame de zahăr pudră, 50 de grame de cacao bună, 3 ouă medii, 50 de grame de vinars şi un praf de sare (1 gram).

Pregătiţi şi un sirop din 600 de grame de zahăr cu 200 grame de apă. Luaţi-l de pe foc când tot zahărul s-a dizolvat şi rezistaţi tentaţiei de a amesteca în el. Lăsaţi-l să se răcească puţin şi îmbălsămaţi-l cu 200 de grame de vinars şi un baton de vanilie dacă vă e la îndemână. Acoperiţi-l şi păstraţi-l pentru mai târziu.

cozonac 8

Scoateţi coca de la frigider, tăiaţi-o în două şi formaţi două bile egale din ea. Puneţi fiecare bilă în folie de plastic unsă cu ulei şi returnaţi coca înapoi la frigider pentru încă 3 ore. Pare mult, dar sunt etape importante peste care nu ar trebui să săriţi dacă vrei un rezultat bun. Răbdarea vă va fi răsplătită. După ce s-au scurs cele trei ore luaţi o bucată din cele două şi întindeţi-o într-un dreptunghi de aproximativ 30×40 de centimetri folosindu-vă de puţină, cât mai puţină făină. Când aţi terminat de rulat întoarceţi foaia pe partea cealaltă. Curăţaţi-o de excesul de făină şi întindeţi jumătate din umplutură până înspre margini, lăsând un loc liber de vreo 4 centimetri la una din marginile scurte. Rulaţi aluatul din aproape în aproape, ţinând strâns pe toată lungimea cu ajutorul degetelor şi podului palmei şi când ajungeţi la capăt ungeţi marginea goală cu puţină apă şi apăsaţi-o peste restul de aluat rulat. Tăiaţi 5 centimetri din fiecare capăt al ruloului cu ajutorul unui cuţit şi mutaţi rulada pe o tavă unsă cu ulei. Acoperiţi coca cu o folie unsă cu ulei şi depozitaţi-o în congelator pentru 15 minute. Procedaţi la fel şi cu cealaltă bucată.

cozonac 9

Între timp pregătiţi două forme de cozonac scurte de (20x10x10). Ungeţi-le cu unt topit, nu ulei, nu margarină, unt – e important pentru gust şi după atâta muncă, chiar nu e momentul să vă prostiţi. Pentru o asigurare suplimentară decupaţi nişte fâşii de hârtie de copt pe lung şi pe lat şi acoperiţi fiecare formă cu ele. Scoateţi un rulou din congelator şi tăiaţi-l pe lung în jumătate. Aşejaţi jumătăţile cu partea tăiată în sus una peste alta în formă de cruce şi împletiţi-le. Puneţi acum deja cozonacul în formă. Acoperiţi forma cu folie de plastic. Puneţi forma în frigider şi lăsaţi-o să crească peste noapte sau măcar vreo 8 ore dacă nu e încă noapte. Procedaţi la fel şi cu celălalt rulou.

cozonac 1

După un somn bun sau o aşteptare cruntă, puneţi în cuptor o oală cu apă fiartă şi închideţi uşa. Scoateţi cele două forme din frigider, daţi-le plasticul la o parte şi puneţi-le în cuptorul aburind pentru 30 de minute. După 30 de minute scoateţi formele şi oala din cuptor. Preîncălziţi cuptorul la 160 oC sau undeva între foc mediu şi mic la un aragaz clasic şi coaceţi în sfârşit cozonacul timp de 45-50 de minute sau până când este gata. Cozonacul e gata când e bine rumenit şi ferm la atingere. Faza cu băţu’ nu merge aici pentru că e plin de umplutură şi vă păcăleşte. După ce s-a copt lăsaţi-l să se răcească 5 minute în afara formei după care îmbăiaţi-l pentru 10-15 secunde în sirop. Scurgeţi excesul şi returnaţi cozonacul în formă. Acoperiţi forma cu folie de plastic şi lăsaţi-l aşa o zi. Dacă aţi fost suficient de determinaţi să ajungeţi până în punctul ăsta, consumaţi-l cu plăcere.

Sigur, există şi varianta scurtă în care săriţi peste toate etapele de dospit la rece şi dospiţi aluatul la cald, dar e mult mai neplăcut de lucrat şi rezultatul nu va fi nici pe departe acelaşi. Nici ca aspect, nici ca gust. Mai există desigur varianta să ne lăsaţi pe noi ăştia, dispuşi să-şi piardă nopţile dinaintea sărbătorilor, ca voi să vă puteţi bucura de aşa ceva. Iar pentru cei ce încă nu văd în reţeta de mai sus justificarea preţului „exorbitant” pentru un astfel de produs, îi invit să rămână la cei de 8 lei bucata, la ofertă în supermarket-uri.

TEXT&FOTO: Mircea Banu

Join the Conversation

  1. Fabulos!
    Doar cineva cu adevarat inteligent si indragostit de munca lui ar fi putut sa migaleasca asemenea minunatii si sa scrie o asemenea reteta!
    Felicitari domnule Banu! Felicitari domnule Hadean, pentru o asemenea selectie de oameni frumosi!

    Un singur amanunt nu-mi este clar: cum tin cozonacii in asteptarea preincalzirii cuptorului, dupa ce i-am scos de la „aburit” ? Acoperiti cu folie sau nu? Ar cam avea de asteptat, pentru ca n-as avea curaj sa-i pun la copt inainte de 30 de minute de preincalzire in cuptorul meu pe gaz.

    Multumesc!

    1. Şi cel mai prost cuptor pe gaz ajunge la 160 de grade in maxim 10 minute. Dar dacă cuptorul tău e mai special, poţi să dospeşti cozonacul în altceva: un lighian mare, o cutie cupac, un dulap semi-etanş în care pui oala cu apă caldă aşezată pe un fund de lemn. Aşa îţi poţi încălzi şi cuptorul.

    2. Alexandra says:

      Bună ziua, mulțumesc mult pentru rețetă, o să o încerc anul acesta ( abia acum am descoperit-o). Mă întreb dacă poți pune tot rom în loc de vinars? Sau pun zmeurata? Multumesc

  2. vai! arata foarte bine si pun pariu ca este si la gust cel putin la fel de bun, sunt un mare fan al cozonacului si am incercat multe variante facute de bunici si nu numai dar nu m-am incumetat niciodata sa fac unul.Cand o sa ma echipez cu un cantar de bucatarie sigur o sa incerc, merita asteptarea si sunt sigur ca fiecare pas este important pentru rezultatul final. felicitari si pentru text, o singura intrebare am, zahar fin = zahar pudra?

    1. Zahărul fin este castor/caster sugar – adică un zahăr cristalizat cu o granulaţie mai mică decât cel obişnuit. Se dizolvă mai repede şi uniform.

  3. Vreau si eu sa mananc, dar nu am rabdare si nici tehnica, asa ca vreau sa cumpar.De unde?

    1. De unde îi fac eu

    2. Adi Hădean Author says:

      poți să le spui, nu-i stress:)

  4. Nu stiu ce-i mai bun, gustul cozonacului, sau prezentarea :-) ?
    Un text fabulos, cozonacul il fac in weekend.
    Chiar ma simt obligata sa multumesc frumos pentru asa ceva.

  5. Într-adevăr, aceasta este cea mai completă și complexă rețetă de cozonac pe care am gasit-o până acum. Deși pare că îți dă multă bătaie de cap, sunt sigură ca gustul este de milioane. O să îmi fac timp să o testez „ca la carte” (pentru că ai nevoie de ceva timp… :) ).

    Recunosc că îmi place alegerea acestui Guest Post. Dacă nu m-ar fi prins stilul de scris de la început, continuat pe tot parcursul rețetei, aș fi închis pagina… Mă simt de parcă mi-a povestit mama o rețetă magnifica!

    Fain! Thumbs up for the recipe and the choice!

  6. Maestre, esti BUN!!!
    Voi pastra reteta, dar de pregatit cozonacul – mai tarziu….mai am de invatat!

  7. Excelent! Pur si simplu excelent!

  8. credeam ca Radu Alexandru s-a apucat de facut cozonaci:) . m-am linistit. era „doar” Mircea Banu.
    cand se va face el mare si va trece de varsta teribila, posibil ca va deveni un Willy Wonka de Romania. nimic peiorativ in afirmatie. chiar o cred, daca o va face la fel de bine precum scrie.

    1. Deja am început să recrutez ompa-lumpas.

    2. „Oompa loompa doompa dee dee, if you are wise you’ll LISTEN to me”:)

  9. Wow chiar nu ma asteptam la o asa reteta…iar varianta cu lasatul cozonacului in sirop chiar mi.a dat de gandit…trebuie sa.l incerc si eu…sa incerc macar de-si stiu ca nu voi ajunge la rezultatul lui chef Adi

  10. Lisa minelli says:

    Este foarte mult de munca la aceasta reteta dar dacă rezultatul este cel asteptat atunci clar ca merita..promit sa îl încerc și eu cât de curând și dacă iese după cum l-ai laudat,ceea ce este puțin probabil deoarece mie nu prea îmi iese cozonacul de nici un fel nu știu de ce ,promit sa rămână reteta mea preferata de cozonac…mulțumim Adí Hadean <3

  11. Ce cozonac ciudat (nu în sensul rău al cuvântului :)! Cu umplutura pe dinafară, ca niște desuuri expuse indecent :)! Prima dată când aud de dospire la rece plus toate lucrurile acelea reci – lapte rece, apă rece, parcă faci o pâte brisée.
    Și la noi, în Ardeal, umplutura joacă rolul principal (nucă cu zahăr și vanilie, fără cacao, cum am văzut mereu în sud, și mac măcinat cu zahăr și coajă rasă de lămâie, un deliciu). La sfârșit, umplutura pare mai multă decât în cozonacii din sud poate și fiindcă aluatul e mai puțin, cozonacii fiind doar rulați, nu și împletiți și copți de regulă în tăvi normale, nu de chec. Auzi, dar albușurile pe care le pui în aluat (2, nu?) nu îl fac să se întărească (legendă rurală auzită de mine)? Mama (mare specialistă în cozonaci) mai zice și că 25 g de drojdie sunt de ajuns pentru 1 kg de făină, că ei i se pare că se pune prea multă drojdie în rețete în ziua de azi (bine, poate ea are niște obiceiuri din epoca de aur, când să găsești drojdie, mai ales proaspătă, nu era la îndemâna oricui). Oricum, foarte interesantă rețeta ta, poate o încerc (eu mă încumet doar de două ori pe an la cozonac, că nu am robot și fac febră musculară de fiecare dată :).

    1. Parcă fac o brioşă – este aceeaşi tehnică ca aceea pentru brioşă. Laptele trebuie să fie rece dacă foloseşti un mixer planetar sau malaxor. Frecarea încălzeşte aluatul surprinzător de mult şi îl face să se dospească mult prea repede. O să explic despre asta altă dată, sunt multe de spus.

  12. daniela p says:

    da….probabil ca merita tot efortul….trebuie sa gust inainte sa ma pronunt ;)
    ca si paranteza……nu am remarcat ca este GP…..am fost surprinsa la final cand am vazut text&foto……am crezut ca e reteta lui adi hadean.
    felicitari !!

  13. Eu sunt moldoveanca si fabricanta de cozonac moldovenesc, framantat la mana, cu multe galbenusuri, unt, untura, o Enola Gay plina de grasimi si calorii. Reteta asta e o combinatie intre panetonne, briosa frantuzeasca si cozonacul romanesc. Zaharul pentru aluat e putin, iese ceva in genul la o paine usor dulceaga, dar asta face aluatul sa creasca mai bine si se indulceste de la sirop. Impletitura este la fel ca la colacul estonian.
    Frumos povetita reteta, imi place enorm!
    E un cozonac european pana la urma si la coada, nimic sa aiba origini certe, e o corcitura cu adevarat originala!
    Splendid.
    Nota 100 daca 10 e maxim. :)

  14. Buna Adi, te rog clarifica-mi paragraful acesta: „împreunăm 2 ouă de mărime medie sau 50 de grame per bucată ou fără coajă cu 3 bucăţi sau 60 de grame de gălbenuş”.
    multumesc

    1. Adi Hădean Author says:

      adică două ouă + 3 glbenușuri. pentru că patiseria se face pe gramaj, ai primit și gramajul pentru ouă, respectiv gălbenușuri.

    2. Nu mai am ce face acum, sunt la frigider in etapa de 8 ore odihna :) Daca nu citeam comentariile nu vedeam ca am ratat cele 3 galbenusuri. E prima data cand ii fac.

  15. argentina says:

    Buna seara,
    Va multumesc ca existati si ca ne incintati cu retete minunate, mai simple sau mai complicate.Este o placere sa va urmaresc postarile.
    Va doresc succes in continuare si promit ca va voi urmari cu acelasi interes

  16. Ma bucur ca exista bucatari pasionati, caci altfel bucataria romaneasca ar fi insipida si fara valoare . Singura reteta de cozonac romanesc citita cu intentia de a fi preparata intro zi.

  17. Da,arata minunat,dar nu inteleg stadiul in care aluatul trebuie sa stea la rece cel putin 2 ore ca sa creasca.Mai creste fiind in frigider?!!

    1. Drojdia face două lucruri – respiră şi fermentează. Respiraţia are loc cât timp există oxigen în aluat. Produsul resipiraţie e dioxidul de carbon care ajută la textura pâinii. Cu cât eliberează mai lent dioxidul în aluat cu atât textura va fi mai fină. Atunci când consumă mare parte din oxigen, drojdia începe să fermenteze lucru care produce alcool etilic şi mulţi alţi compuşi aromatici. Din nou, lent e mai bine, altfel se acumulează prea mult, prea repede şi neuniform. Temperatura accelerează metabolismul drojdiei şi totul se petrece mult prea repede într-o cameră caldă. În al doilea rând dacă dospitul se petrece încet, glutenul are timp să se relaxeze şi să se rearanjeze ceea ce se traduce într-un produs final cu o formă mult mai bună. De aceea îl dospesc la rece.

  18. Fain! That’s fusion! Un cozonac original care reinterpreteaza briosa, panettone, treccia russa, beigli si Stollen. Se regasesc tehnici si/sau ingrediente din toate acestea. Felicitari Mircea!

    1. cum vine asta, cu reinterpretarea? :). io-s mai toanta, sau poate-mi scapa ceva din text
      /proces. la legatura cu stollen si panettone ma refer.

  19. Fain la superlativ…Deja am impresia ca-i simt gustul …care e ….fara cuvinte…

  20. M ultumesc!

  21. Cu tot respectul pentru dl..Adrian Hadean, care este un bucatar foarte bun, eu nu cred ca aceasta reteta este cea mai completa
    Cu riscul sa il supar pe autorul retetei imi voi spune punctul de vedere.
    1.Cozonacul romanesc are reteta lui, nu amestecam noi retele.
    2.. Reteta aceasta este un amestec de retete, din punctul meu de vedere „un carcalete”
    4.Dospitul la rece se practica la cozonacul cu” maia salbatica” „Sourdoug” cum spun englezii. Vezi blogul Codrutei Popa „Apa.Faina.Sare”
    5. Untul pus bucati intregi este metoda vestitului Richard Bertinet,atunci cand face un alut dulce
    6.Din experienta mea albusul pus in aluatul de cozonac, aspreste aluatul
    .Eu am invatat sa fac cozonac de la mama mea . Ea a facut cozonac pentru familie si prieteni timp de 40 de ani. Cand ii aducea cozonac facut de ea ,un cunoscut stomatolog al anilor 70 ii lua mainile ii le saruta .
    Imi pare rau., dar aceasta reteta nu este de cozonac. Este o reteta a unui aluat dulce care seamana cu cozonacul, bun nu zic nu, dar nu se poate numi cozonac.

    1. De ce întotdeauna când enervez vreo femeie sau fătucă, ea, încearcă să mă pună la punct cu o listă numerotată? Acum, să-ţi dau satisfacţia că ai reuşit să-mi captezi atenţia, chiar şi într-o manieră neghioabă. Eu sunt fanul numărul unu al criticii, atâta timp cât este fondată şi constructivă. Adi Hădean ştie asta. Tu, încercând să-mi critici reţeta, nu ai reuşit să spui nimic pertinent şi ai ajuns să vorbeşti de fapt despre tine.

      Ca un mic parazit, parasitos în greacă, care se referea la săracii ce se aşezau lângă mesele celor înstăriţi, aşteptând să sară şi la ei vreun rest, te-ai agăţat de bunăvoinţa lui Adi de a împărţi cu ceilaţi o reţetă pe care eu la rândul meu am binevoit să o ofer tuturor, deşi patiserii nu obişnuiesc să facă asta prea des şi dacă o fac oferă reţete trunchiate care nu folosesc la nimic.

      Reţeta e completă, e complexă şi e pentru un „cozonac împleticit” cum scrie şi în titlu. Nu am menţionat nicăieri că ar fi vorba despre un cozonac românesc. Şi dacă îi spun unei chestii cozonac nu înseamnă automat că tre să fie ăla pe care îl ştii tu de la mamaie-ta. Cozonacul vine din neogrecescul kosonáki care înseamnă păpuşică. Punctul tău de vedere e îngust şi nu poate să cuprindă informaţii străine ţie şi de aceea le respinge. I-am spus cozonac împleticit pentru că e împletit şi plin de alcool de la vinars. Şi reţeta cozonacului tradiţional îşi are rădăcinile în brioşa franţuzească, lucru pe care l-am explicat în text. Dacă eşti curioasă, deşi mă îndoiesc pot să îţi detaliez în particular.

      Dospitul la rece se practică la orice poate fi dospit. Drojdia de bere nu e nici ea domesticită. Ultima oară când am verificat Codruţa, o femeie care părea să aibă pasiune şi oareşice talent, a făcut implozie. Nu era o doctă în aluaturi, pasiunea şi talentul nu te fac neapărat deştept.

      Aluat dulce cu unt pus în el bucăţi se face de pe vremea când nici măcar stră..stră…stră…străbunicii lui Richard Bartinet nu erau în proiect.

      Eu am nevoie de un aluat mai tare care să ţină siropul, alcoolul şi umplutura la un loc. 60 de grame de albuş nu-s capabile să facă asta singure. Lucrul care întăreşte cel mai mult un cozonac e glutenul din făină, care e culmea prezent în cea mai mare cantitate în cozonac.

    2. Fraza asta spune de fapt tot: „te-ai agăţat de bunăvoinţa lui Adi de a împărţi cu ceilaţi o reţetă pe care eu la rândul meu am binevoit să o ofer tuturor, deşi patiserii nu obişnuiesc să facă asta prea des şi dacă o fac oferă reţete trunchiate care nu folosesc la nimic”. Astea sunt secrete la care rar ajungi si atat Adi cat si tu si poate doar cativa bloggeri de la noi (daca or fi caci putini au constintele necesare si mai ales disponibilitatea sa le impartaseasca) le oferiti cum s-ar spune gratis, din dorinta de a educa un public care are alte pareri si duce lipsa de cunostinte. Ideea e ca orice efort de a explica o reteta, o tehnica sunt de apreciat si chiar e un efort in spate si multa munca si studiu si lucru in bucatarie si incercari pana ajungi la un rezultat care sa iti placa si o reteta care sa iasa bine iar si iar. In plus, astfel de retete venite direct din cuptorul unui restaurant/cofetarii sunt trecute prin furcile caudine a zeci si zeci de comenzi.
      Cat despre lista de critici de mai sus, nu cred ca exista reteta batuta in cuie si in mod cert cozonacul pe care il face bunica mea e diferit de cozonacul pe care il face bunica/mama doamnei, dar asta nu il face pe al meu mai putin cozonac, nu?! Daca toti cofetarii/patiserii/bucatarii ar fi gandit la fel ca doamna nu s-ar mai fi nascut multe retete care ne bucura papilele astazi…..
      Eu una il votez pe Mircea intern daca asta inseamna sa ne mai impartaseasca din secretele de la Zexe :D

  22. Multumim pentru reteta! Tocmai i-am imbaiat:). Si e primul cozonac din viata mea! totul pare OK. Intrebare: stau acoperiti cu folie dupa imbaiere la temp. camerei sau la rece?

  23. Am zis ca-l fac si l-am facut. 2 la numar.. unul impletit, unul impleticit. 2 mici modificari: prima- tavile mele (desi cumparate special pentru reteta asta) au 24cm si m-am temut sa nu iasa prea mic, asa ca nu am mai taiat capetele insa am intins umplutura cat de mult am putut spre margini. Iar a doua – nu avui Vinars, dar am avut rom (nu esenta) si am pus din belsug. Pe cel impleticit l-am imbaiat, pe celalalt doar pensulat cu putin sirop. Buni, buni, mai fac :D Ai mei se plang ca am facut prea putin, data viitoare macar portie dubla!
    Recunosc ca spre deosebire de reteta „bunicii” asta se lucreaza mult mai usor, aluatul creste frumos si desi timpul de asteptare e lung, nu stai lipit de frigider sa astepti sa creasca, iti vezi de ale tale.

    Dovada, aici: https://www.flickr.com/photos/125399000@N07/16354602592/

  24. O reteta de cremes chiar nu stie nimeni ????

  25. Cozonacul acesta arata ceva de poveste! Si pare a fi singura reteta de cozonac care nu pare a fi foarte greu de realizat.

  26. Am reuși, nu a fost așa dificil! Pot sa spun ca e o reteta perfectă de cozonac, gustul și textura sunt deosebite. Mulțumesc mult pentru rețetă. Sărbători fericite tuturor!

  27. Super bun cozonacul!!! O reteta reusita! Niciodata nu mi-au iesit cozonacii atat de pufosi si gustosi pana am incercat aceasta reteta fabuloasa! Felicitari!

  28. Cu mare placere am framantat 45 de minute la aluat (cu mana). A necesitat 20 ml de lapte aditional, intrucat aluatul era batos. Eu i-am lasat mai mult la dospit la rece in prima etapa, intrucat la 3 dimineata am terminat cozonacii clasici si am vrut sa dorm nitel, asa ca au stat vreo 5 ore si jumatate inainte de a desparti aluatul in doua parti si apoi inca 7 ore. Acum sunt in frigider in forme si asteapta miezul noptii ca sa ii aburesc in cuptor. Maine la pranz o sa ii pun pe masa si o sa ii incercam, nu de alta dar sa respect pana la final reteta si sa se insiropeze. Revi cu pareri la cald, dupa prima degustare!

  29. Cel mai bun cozonac ever! A fost laudat de toata lumea. A concurat pe masa alaturi de cozonac traditional, de o impletitura greceasca cu portocale confiate si Gran Marnier, panetone…. Pe langa acest cozonac impleticit, cel de la Chocolat pare o gluma buna. Ultimul primit cadou nu a putut fi mancat tot, o mare dezamagire.

    Am facut si un mic joc cu oaspetii si i-am pus sa aleaga daca ar plati un pret dublu fata de acea impletitura greceasca care a costat 60 RON… teoretic toti ar plati dublu. Indiferent de pretul considerat ‘exorbitant’, va asigur ca merita fiecare banut sau fiecare minut de asteptare in cazul in care va incumetati sa il faceti chiar voi.

  30. Am asteptat o ocazie cum este Pastele pentru a incerca reteta. Toata familia a fost foarte multumita. Multumirea cea mare vine de la mine pentru autor, pentru ca pentru prima oara am facut cozonac si mi-a reusit!.

  31. Buna ziua! Multumim mult pentru reteta minunata!!!
    Am avut o singura pb. La framantare (inainte sa adaug untul) aluatul nu s-a dezlipit de pe peretii vasului (cu mixer planetar, dupa aprox 15 minute aluatul era mult prea moale). Am mai adaugat faina pana s-a adunat de pe pereti. Lapte in plus nu am mai pus. Oare am facut bine? Probabil ca da :) cozonacul a iesit exact ca in poza si fff bun la gust. Banuiesc ca faina a fost de vina… am masurat la gram toate ingredientele + temperatura laptelul cu termometrul.
    Astazi il fac din nou :)

  32. Nu am decat admiratie si recunostinta pentru toti colaboratorii acestui blog.
    Sigur,voi face acest cozonac.

    Mii de multumiri!

  33. Da,asa cum am spus,sunt hotarata sa il fac. Am citit cu atentie reteta,din pacate,nu imi este clar un anumit punct;dupa ce intind foaia,pun umplutura,las cei 4 cm,rulez,ajung la cei 4 cm,ung cu apa,apoi o apas peste restul de aluat.
    Nu inteleg cum.
    Imi pare tare rau,nimeni nu s-a plans de asta,chiar au facut cozonacii,semn ca au inteles,numai eu am ramas cam singura.
    Ma puteti ajuta?

  34. Imi cer scuze!
    Am recitit reteta si pot spune ca era foarte simplu de inteles,explicat pe intelesul tuturor.
    Nu inteleg ce mi s-a intamplat,dar imi cer scuze pentru mesajul meu neintemeiat.

  35. Pentru acelea dintre dumneavoastra care nu ati incercat aceasta reteta va pot spune, din experienta, ca este perfecta! Am experimentat-o de Paste si toata lumea a laudat-o! Este perfecta, un amestec de traditional cu modern, o prajitura cozonac( daca pot declara asta!!)! Nu este mai multa munca decat la cozonacul dospit la cald, chiar as putea spune ca e mai putin de lucru, in schimb timpul alocat prepararii este mai indelungat… intr-un final, declar deschis, ca merita! Insa respectati intocmai reteta! Merita incercata, caci veti fi socotita o gospodina desavarsita si, sincer, meritele sunt pe masura! Spor la treaba!

  36. Ioana Cristina says:

    Buna seara,
    Marti incep cozonacul, pentru ca miercuri sa fie gata :).
    Am o intrebare: vreau sa dublez cantitatile si sa folosesc 2 forme de 30/ 16/ 10.
    Am calculat volumele celor doua forme, cea folosita de dvs si cea pe care o am eu si, daca as dubla cantitatile, ramane o diferenta destul de maricica.
    Adica, mi-e teama ca in tavile mele mari n-ar mai creste atat de frumos.
    Sa ma tin strict de formele de 20 sau sa risc?
    Intreb pentru ca mai am timp sa caut maine forme de 20.
    Multumesc si pentru raspuns si pentru reteta.

    1. Buna Ioana, vreau sa dublez si eu cantitatile, cum ai rezolvat cu formele? ca am si eu din cele de chec de 30 si am luat si din cele mici de 20, de unica folosinta!

  37. Maine incep si eu cozonacii, astfel incat miercuri dimineata sa ii bag la cuptor. Ma gandesc la cozonacii astia de o gramada de vreme si m-am gandit ca acuma e momentul sa ii fac. Ba chiar am emotii, sper sa imi iasa. Multumirile mele acestui blog care mi-a fost de multe ori de folos.

  38. Help. Maiaua nu se misca. Nu sfaraie nimic de zici ca-i moarta. Budafork. Help. Acu’ ori niciodata : (

    1. Rezolvat rapid. Aruncat Budaforku’ , cumparat Dr. Otker instanta ( aud injuraturile, nu ma intereseaza). Dupa 17 ore de bucatarit am reusit 3 retete de cozonaci! Cea clasica data de Adi H. pe alt site ( cea cu 4 galbenusuri). Apoi cea cu zahar caramelizat ( au iesit, deci am reusit… din forma de copt n-au iezit ei prea … cu fatza de Mare Masa de Craciun, dar dregem noi cumva). Si ultima – care e la frigider in continuare – e cea impleticita… ca deh’… asa-i in tenis! ( pentru cunoscatori si tovarasi) . 12 la zero! Avantaj Yo! Sau 12 dintr-o lovitura! Neam mare domne trebuie sa-i saturi pe toti! Odata! Acu’ nu mai am de zis decat: Respect! pentru echipa si, desigur, multumiri Domnului Adi H. pentru sustinerea prezentului site si trecutului glorios in bucate al natiei. La cozonaci înainte!!!

  39. Respectele mele pt tot ce faceti…am facut cozonacul dupa reteta de mai sus desi sunt un antitalent, datorita povesti spuse de dvs m-am incumetat la aceasta reteta! Pot sa spun ca am facut o mandrete de cozonac si va multumesc pe aceasta cale ca mi-am depasit temerile datorita blogului dvs!!!
    Va doresc sarbatori fericite si un an nou cu bucurii si impliniri! !!

  40. Domnu’ Banu,
    sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate si inspiratie in continuare!

    Reteta nu e perfecta,e fenomenala! Nu mi-a sfarait maiaua nici mie, dar coca a crescut fabulos in frigider.
    Am facut din cantitati duble, si mi-au iesit 4 cozonaci maricei.
    Nu am framantat 45 minute, ca am obosit, doar vreo 25, ma dor degetele si acum, dupa o zi, dar a meritat efortul.
    N-am avut suficienta cacao, si am completat cu Nesquick!!! In schimb, am gasit printre sticlele din camara una de vinars, am combinat vinarsul cu rom…
    In rest, am incercat sa ma tin de reteta, desigur ca aseara, cand am inceput-o mi s-a stricat cantarul, dar m-am descurcat cu o masura gradata, din plastic.
    Deci, iese perfecta si daca nu se face cu cantitati stricte.

    Pentru toti carcotasii retetei, puneti mana si faceti-o, fratilor! O sa fiti mult mai fericiti la final, decat sunteti cand comentati aiurea pe aici.

    Sa avem toti Sarbatori Fericite ,
    incepand cu proprietarul blogului, povestitorul retetei, vizitatorii de aici si terminand cu mine:-)

    1. Buna Diana, si eu vreau sa fac o reteta dubla de cozonac, dar am o dilema cu formele, mai exact: ce forme ai folosit, din cele mici de 20 sau din cele de chec, de 30?

  41. As dori sa stiu daca dupa ultima etapa ( respectiv cea de 8 ) pot congela aluatul. Si daca da, cum sa procedez la decongelare. multumesc!

  42. Maria says:

    Ei, da, am incercat si am reusit! Am cules laude cu toptanul, dar am avut si critici… cum ca se termina mult prea repede, fiind extraordinar de bun! Tot din acest motiv recunosc ca nu am avut rabdarea de a astepta o zi dupa insiropare pentru a putea savura cozonacul… asa ca pe primul l-am atacat doar cupa cateva ore :-) Si, o alta modificare mica: neavand vinars, am pus vin licoros sicilian – totul perfect :-)
    Multumesc frumos pentru darnicia de care dati dovada! Sa primiti inmiit inapoi!

  43. simona says:

    Mie reteta mi se pare SUPER . am o singura nelamurire siropul il fac in ziua cand coc cozonacul sau il pot face si cu o zi inainte si ude pot gasi vinars sau il pot prepara eu vinul ars?

  44. Nu cred ca vrei sa faci singura vinars… e cam complicat :)
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Vinars

  45. APOSTOL ANCA says:

    Am facut, mi-a iesit si este demential!!! Demential de bun! N-am mancat cozonac mai bun ca acesta pana acum, si am incercat destule retete si chiar am cumparat la diverse preturi, unele de-a dreptul mari, din diverse surse cu reclama „ca la mama acasa”. Felicitari pentru reteta si bunavointa de a o publica! Tot respectul!

  46. Monica Ioo says:

    Multumesc pentru reteta!
    Abia astept sa incerc.

  47. Ca tot vine vremea cozonacului.Imi spuneti si mie daca pot tripla reteta? Si cat timp se poate pastra, in ce conditii de temperatura?
    Multumesc

  48. Superb! Aceasta este cumva reteta de babka? Intreb doar din poze si aspect, eu acum il fac si sunt curios sa stiu unde ma duce „reinterpretarea”.

  49. L-am facut !! Si a iesit minunat ! Cel mai bun cozonac ever !
    Urmand intocmai pasii ( foarte bine explicati ) ai retetei, am reusit sa obtin doi cozonaci absolut deliciosi !
    Si nu sunt tocmai o experta intr-ale bucatariei in general, si aluaturilor in special.
    Mii de multumiri, sarbatori fericite, si multe reusite in continuare !

  50. Alina Gaman says:

    Am făcut acesti cozonaci de Crăciun si va confirm ca merita efortul….Sunt absolut delicioși…totusi, daca țineți la silueta, mai bine nu-i faceți. Noi nu am reusit sa ne oprim din mâncat pana nu i-am terminat….si sa nu mai spun ca am si dublat cantitatile din reteta.

  51. Mariana says:

    Rețeta merita și efortul, și așteptarea. Cel mai bun cozonac și cea mai buna prăjitura in același timp… pare dificil de făcut, dar nu este deloc așa. Chiar merita!

  52. Buna ziua, mulțumesc pentru reteta, am făcut cozonacul de Crăciun si abia aștept sa repet rețeta pentru Paste. Trebuie sa fac unul fără unt ( fratele urmează un regim strict fără grăsimi) sa folosesc ulei de floarea soarelui sau de cocos? O zi buna

  53. Alexandra Marcu says:

    Oameni buni, m-ați înnebunit cu rețeta și cu pozele care ma fac sa umplu laptopul de saliva. Trebuie neapărat sa o testez pentru ca nu se mai poate altfel, deja îmi imaginez cozonacul ala rumen, umed, plin de nuca.. Yummy.. Știu, îmi fac pofta singura acum. Gata cu vorba si sa trecem la treaba, zic! :))

  54. Apriliana says:

    am citit de cateva ori reteta si tot nu m-am lamurit cand se adauga siropul, lasat mai departe pentru mai tarziu…

    am citit in comentarii, ca altii mai priceputi stiu ca se imbaiaza cozonacul cu acest sirop; cand? inainte de copt sau?

    daca stie cineva sa-mi raspunda repede; asi vrea sa-l fac, dar m-am impotmolit

  55. Apriliana draga, insiroparea se face DUPA ce ai scos cozonacul din cuptor.
    Eu una nu i-am insiropat prin scufundare, ci prin pensulare .
    Multa bafta !

  56. Se insiropeaza dupa ce ii scoti din cuptor, cat sunt calzi

  57. Adriana C says:

    Rezultatul iti incanta papilele gustative cum nici un al cozonac nu il poate face. Este a doua oare cand fac aceasta reteta si nu imi pare rau ca trebuie sa astept aproape 24 de h sa mananc o asa bunatate. Si sincer este reteta de cozonac la care muncesti foarte putin. Doar ca trebuie sa fii mai rabdator!
    Multumesc pentru reteta!

  58. Si daca ati vedea cozonacul meu impleticit :). pe masura ce incercam sa il fac incepeam sa-l inteleg pe domnul mircea banu cand a publicat aceasta reteta. v-ati prapadi de ras. mi-a iesit un cozonac impleticit cu adevarat

  59. Salut! Multumesc pentru toate retetele postate pe acest blog, sunt desavarsite. La fel este si aceasta, chiar daca dureaza minim 15 ore. E prima oara cand fac asa ceva, juniorul meu a mancat si a cerut din nou, iar asta e tot ce conteaza. Fiindca am pregatit pentru copii, am sarit peste pasajele cu alcool, nu cred ca ar fi contat, dar am zis ca e mai bine, in schimb am adaugat stafide imbibate in esenta de rom. Nu voi incerca niciodata alta reteta de cozonac, asta e singura.

  60. E un cozonac gustos!! il fac acum pt a doua oară.
    As avea nevoie de un răspuns… înainte de a pune cozonacii in tava ies in total 5 ore de stat la rece. Minim 2 la crescut si 3 in folie. E vreo problema daca stau mai mult, eventual peste noapte, 7 -8 ore, plus inca cele minim 8 ore rulati in tava?
    S.e face cam tarziu ceasul .. vad eu cum ii scot la capăt azi, dar macar pe viitor as vrea sa stiu.

    Si legat de cele 3 ore in folie, nu am inteles exact… înfășurat bine aluatul sa nu se mai înalțe, sau doar acoperit cu folie sa i se permită creșterea in continuare. Sunt usor nedumerită la etapa asta!
    Multumesc!!

  61. Cristina says:

    Buna, am citit reteta care-mi pare un fel de maraton …adica stii cand incepi da’ nu prea stii daca rezisti sa termini, am citit comentariile si am decís ca ma bag la proba asta de rezistenta doar ca …daca tot ma incurc vreau sa o fac la dublu sau la triplu si mi-e cam neclar cum aburesc 6 cozonaci intr-un cuptor normal . Si ce fac cu ei pana se coc cei dinainte.Multumesc!

  62. Foarte buna reteta!!
    Desi sunt profesionista si avand deja reteta mea propie mi-am zis ca as vrea incerc o alta reteta.Am dat o cautare pe google si din toate retetele gasite aceasta mi s-a parut cea mai corecta ca si cantitati.
    Am incercat-o zilele trecute si au iesit foarte foarte buni!!!!!
    Felicitari pentru felul de a explica!!!!
    Multumesc frumos!!!

  63. Cel mai gustos cozonac…pacat .ca nu pot pune o poza….il fac cu drag foarte des si se pare .ca am cucerit inima clientilor….l-am modificat putin neavand exact ceea ce cere reteta insa e super….multumesc de reteta

  64. L-am făcut și eu pt prima data și doar atât va spun “Bestial”. Pe mine m-a cucerit!!! Abia aștept următoarea tura de cozonaci!!!

  65. Va rog frumos sa imi spuneti cu ce pot inlocui vinarsul?
    Multumesc!

  66. Cred ca e ok un coniac mai bun.

  67. F interesanta reteta..de la faza cu – laptele rece – curiozitatea a crescut pe masura si imi doresc sa l fac acum de sarbatori…

  68. Pot sa las aluatul framantat, in frigider, intr un vas Tupperware care are si capac sau treb sa l acopar cu folie?

    1. Buna, mai bine acopera cu folie. Mie mi-a crescut f mult in frigider, a depasit marginile vasului.
      Referitor la tavi, eu am folosit de chec, ce nu a incaput, am pus intr-o forma de guguluf (nu cred ca asa se scrie corect, dar nu conteaza )

  69. O sa incep prin a multumi pentru retata,este Cel mai bun cozonac pe care l-am facut/ gustat vreodata! Daca iti acorzi timp sa il faci, merita fiecare minut, din cele 2 zile cat a durat la mine pana am ajuns la degustare! Ma uit acum la ei, si imi dau seama ca 2 sunt prea putini!

  70. Ionescu Alexandru says:

    Anul trecut am facut o portie adica 2 cozonaci dupa reteta dvs si au iesit minunati, anul acesta hotarat sa fac exact aceeasi reteta, in pofida timpului de preparare….am zis ca daca tot dureaza atat, apai sa fac 3 cozonaci(uitasem de cantitati ca ajung pentru 2) astfel incat cand am ajuns la intinsul foilor si pusul compozitiei…realizez ca am cam multe bile si multa compozitie…..din greseala am inmultit toate cantitatile cu 3 deci…mi-au iesit 6 cozonaci……..bineinteles la fel de gustosi si buni.

  71. Excelenta reteta! Multumesc, Adi! După experiența mea, mai bine fac din ăștia decât tradiționali. Am dublat proportiile. Si pt sirop. Si imi ramane neutilizat. Poate ca data viitoare sa fac mai puțin sirop, chiar dacă dublez sua triplez proporția….Sau ar trebui turnat restul in forma peste cozonaci? Hm….

  72. The best ever! Am urmat cu sfintenie instructiunile si totul a functionat perfect! Cozonacul nu mi-a iesit niciodata pana acum; cand am gasit reteta asta, mi-am propus sa o incerc dar fara nicio asteptare, dar am fost atat de incantata de rezultat, incat mi-am sunat toate matusile sa le anunt de reusita!:-))) Maine il vor gusta colegii mei care provin din diferite tari, sigur va fi un “hit”! Pasul urmator este sa incerc “cronut”, mix-ul faimos dintre croissant si doughnut inventat de Domenique Ansel, daca aveti sugestii sunt bine venite!

  73. Nu l-am facut, dar l-am cumparat. Extraordinar! Multumesc pentru reteta, este incredibil de bine scrisa

  74. Două zile pana l-am terminat de făcut.
    Merita tot procesul.
    În viata mea nu am mâncat un cozonac mai bun!!!

  75. Foarte buna reteta si ideea! Un altfel de cozonac…exact ce cautam! L-am facut conform retetei tale si pot confirma ca a iesit cum imi doream…. si nu sunt o experta in ceea ce priveste cozonaceala (fac doar torturi si prajituri) . Garantat il poate face oricine cu success!

    Multumim mult de tot pentru reteta, clar, o sa incep sa studiez blogul dumneavoastra…sigur se ascund si alte secrete… Craciun Fericit!

    Elena

  76. Roxana Buzatu says:

    Rețeta este excepțională.Prietenele mele spun ca este IREAL de gustos.Chiar acum mai fac 4 pe care ii vând.Maine ma apuc de alți 4 pentru familie.
    INTR-adevăr daca am realiza ca doar calitatea contează ,nu cantitatea ,am aprecia cu adevărat gustul .Multumesc pentru rețeta .

  77. Am făcut research serios, înainte de a mă apuca de Babkuța mea.
    Niciun alt site nu conține atât de multe detalii, rețeta este absolut demențială. Jos pălăria pentru arta cu care scrieți, domnule Mircea Banu. Mulțumim din suflet!

  78. Cozonac la SUPERLATIV!
    Am incercat reteta si desi a fost prima oara cand am facut cozonac au iesit incredibil de gustosi.
    Cu siguranta merita asteptarea. Multumesc frumos pentru reteta

  79. Am făcut aseară cozonacul impleticit. A ieșit de vis, chiar și cu scăpările mele, pentru ca eu nu ma simt bine pana nu sar niște etape(drept pentru care mi-a luat „doar” două zile sa îl fac), nu respect cantități, am folosit și ouăle întregi… Dar cui ii pasă? Se întărește cozonacul ca am pus și albușurile? Serios? Și cam când s-ar întâmpla asta? Ca jumătate din cozonac a dispărut când s-a răcit doar atât cât să-l pot tăia. A doua zi era la fel de pufos, a treia zi nu mai apuca. Ce ma amuza când apar gospodinele neaoșe care declara ele ca „nu așa se face”, „ăsta nu e cozonac dacă nu are cutare, dacă nu stă la cald, dacă nu e făcut așa cum îl fac eu”…
    Ma rog, tot ceea ce contează este ca a ieșit ceva de vis, repet, cu toate modificările mele și încăpățânarea mea de a nu ma conforma vreunei rețete pana la capăt. A, și l-am făcut cu maia de casă căreia „i-am dat naștere” la început de carantina. Apropo, I’m never going back to commercial yeast again! Cu fiecare pâine făcută, o iubesc mai mult. Christos a înviat!

    1. Buna ziua, am si eu maia fac paine cu ea , ati incercat aceasta reteta cu maia ? Câta maia ati pus ?
      Multumesc

  80. Nu am cuvinte!! Voi începe prin a menționa ca nu sunt un mare fan cozonac, însă îmi propun de câțiva ani sa fac pentru familia mea de sărbătorile pascale…nu am reușit pana in acest an. Așa ca, nefăcând niciodata in viața mea cozonac, zic sa caut o reteta mai aparte. Zis și făcut! Am dat peste aceasta minunăție de reteta care, trebuie sa recunosc, a fost o provocare pt o mama ca mine cu 2 copii mici acasă. Nu regret nici un minut de așteptare și de truda cu un pitic de un an printre picioare și unul de 4 care întreba câte ceva din 3 in 3 minute! Au ieșit de vis!Cu siguranța va rămâne reteta familiei de cozonaci! Mulțumim, Chef Adi!

    1. Buna ziua,

      Tot cochetez cu gândul sa ii fac și eu, însă am un Prichindel de 3 ani și pare cam mult alcool in sirop…se evapora și nu ar trebui sa ma stresez sau mai bina sa mai aman cozonacii câțiva ani?

  81. E o rețetă fantastică! Am facut-o în familie de prin 2015/2016, atât de Crăciun cât şi de Paşti; am folosit diferite tipuri de drojdie si diferite tipuri de făină şi tot a ieşit bine deşi sunt un anti-talent în bucătărie :). Acest sezon (iarna 2020) deja am la frigider coca de la tura a 5-a :). Multă recunoştință autorului!

  82. Țină va Dumnezeu Bunutul, sanatosi.
    Încerc sa ma adun și sa l „dovedesc” a l face.

    Întrebarea mea este dacă poate fi congelat odată terminat de făcut. As vrea sa l fac mai înainte de Paști cu vreo 20 zile, sa l aibă atunci, nefiind acasă.

    Mulțumesc!

  83. Buna ziua! Am facut aceasta reteta si a iesit super! As vrea ca de aceste Sarbatori sa fac si pasca. Am gasit o reteta mai veche in care spuneti ca se face cu aluat de cozonac insa aluatul pe care il faceti acolo este diferit. Aluatul de la acest cozonac impleticit se poate folosi pt pasca? Ma gandesc sa fac o compozitie dubla si sa folosesc o parte pentru pasca. Intuitia imi spune ca se poate dar am vrut sa intreb expertii ;) Multumesc!

  84. Buna ziua,
    Mulțumesc pentru rețeta…pare perfecta. Tot cochetez cu gândul sa ii fac și eu, însă am un Prichindel de 3 ani și pare cam mult alcool in sirop…se evapora și nu ar trebui sa ma stresez sau mai bina sa mai aman cozonacii câțiva ani?

  85. De patru ani fac aceasta rețeta, și de Paste și de Crăciun, este singurul preparat pe care îl așteptăm de sărbători, nu am mâncat niciun alt cozonac, ce ar putea sa egaleze gustul acestuia. Este rețeta noastră de suflet, va multumesc ca ne-ați împărtășit-o!

  86. Mihaela Iancu says:

    Bună, azi am făcut acest tip de cozonac răsucit, împletit . Întrebarea mea este: am pus mai mult zahar , 200g cam ca la un cozonac obișnuit, a ieșit super textura , problema este de aspect. Se sfărâma la tăiere, deși are spect plăcut și se desface în fâșii. Cu ce aș putea compensa, ca să fie o felie mai „statică”. Mulțumesc pentru împărtășirea rețetei și munca depusă de voi toți. Sărbători minunate!

  87. Salut Adi! În acest decembrie 2023 se împlinesc 7 ani de când am făcut prima oară rețeta ta! Am pornit în 2016 cu 2 bucăți pline de emoția începătorului …acum pregătesc lista pentru 10 faimoși!!! Ca deh, a aflat toată familia între timp și nu mai scap așa ușor. Tot ce vreau sa iti transmit este SANATATE și PUTERE! Dă-i înainte cu arome, arunca-le în aer, joaca-te! Si tine-ne aproape!!!

  88. Bună Adi, e al treilea an în care fac acest cozonac după rețeta ta. E singura care îmi iese. Îți mulțumesc, să îți de-a Domnul sănătate și bucurii!

  89. De vreo 5 ani, de când am descoperit rețeta ta, m-am apucat de făcut cozonaci. Și de atunci încoace, de Paște și de Crăciun, fac câte 6 cozonaci care abia ne ajung. Dacă ar fi după copii ar trebui să-i fac cel puțin lunar
    Mulțumesc și aștept noi rețete fabuloase!

  90. Buna ziua!
    M-am incumetat si eu la aceasta reteta (dupa ani de cozonaci traditionali), dar pentru mine ceva nu a functionat. Aluatul nu s-a dezlipit de vasul mixerului nici dupa 3 reprize de 10 minute si nu a crescut in frigider decat foarte putin dupa primele doua ore, apoi deloc. Ultima dospire, in forme – 15 ore in frigider, 5 grade – nimic. Urmeaza oala si coptul, dar nu am vreo speranta a vreunui miracol. Drojdia indicata, lapte proaspat, oua proaspete, toate cantarite la fix desi nu fac asta aproape la nicio reteta. Poate peste ani voi mai incerca.
    Multumim, domnule Banu, nu multi ar da o reteta de cofetarie, dar ar fi utile si niste sfaturi pentru cei care nu au miile de ore de teorie si zeci si sute de cozonaci la activ.
    Iar cei care se lauda ca o fac de 2-5-10 ani – lasati pe aici observatiile voastre, poate ajuta si pe altii. Sa fiti sanatosi.

  91. Alexandra says:

    Bună! Mă întreb dacă nu am vinars, pot să înlocuiesc cu “zmeurata “? Este mai puternic gustul fructului, dar nu am altă variantă… sau ce alt alcool asemănător as putea folosi? (Care îl pot achiziționa în Canada, Quebec). Mulțumesc mult pentru rețetă, apreciez mult detaliile. Alexandra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close