Paté din ficat de pui

821

Paté sau pateu, cum zice la DEX. Mie-mi convine oricum, atâta vreme cât îl fac eu sau e dintr-o sursă bună. Am făcut acum două zile, din 500 de grame de ficat de pui. Pașii sunt puțini și ușor de urmat. Începe prin a curăța ficatul de pielițele albe. Spală-l și tamponează-l cu un prosop din hârtie, să-l usuci.

pate (5)

Pune-l într-o tigaie împreună cu o linguriță de ulei de măsline, o linguriță de unt, o ceapă medie tocată mărunt, puțin piper și 150 de grame de hribi decongelați și scurși de apă dacă faci asta iarna sau proaspeți dacă ești în sezon. Tigaia să fie rece când le pui pe toate-n ea. Lasă-le pe foc mic până se pătrunde ficatul și se înmoaie ceapa bine de tot.

pate (1)Stropește ficatul cu armagnac, cognac, un brandy bun sau puțin vin licoros, mai lasă o jumătate de minut pe foc apoi pune conținutul tigăii în blender sau într-un vas adânc în care poți lucra cu blenderul vertical. Transformă totul într-o pastă fină, adăugând 50 de grame de unt și 50 ml smântână dulce. Condimentează cu sare și mai adaugă piper zdrobit proaspăt. Pune pateul într-o caserolă.

pate (2)Frige în tigaie câteva ciuperci (120 de grame), cu puțin ulei (câțiva stropi), cât să le rumenești frumos. Presară puțină sare peste ele. Așază ciupercile peste paté. Topește 50-60 de grame de unt, amestecă-l cu o legătură de pătrunjel proaspăt, tocat, apoi toarnă untul cu pătrunjel peste pateul din caserolă. Acoperă caserola și pune-o în congelator pentru 30 de minute. Transferă apoi caserola în frigider.

pate (4)

Poți să mănânci pateul în siguranță timp de o săptămână, cu condiția să-l păstrezi în frigider. Versiunea care se păstrează o perioadă mai îndelungată se prelucrează termic ceva mai mult și va face subiectul unei alte povești. Să fiți sănătoși.

pate (3)

pate (6)

Join the Conversation

  1. Eu il prepar de mult timp copiilor, in casa. Acum multi ani am auzit despre pateurile de pe rafturi ca nu prea trec pe langa ficat ci sunt facute din prafuri care vin din import, la saci, cu vagoanele, apoi praful este diluat cu o alta solutie tot din prafuri facuta, tip delikat, mixate si gata pateul! Cat o fi poveste, cat o fi adevar, nu stiu, dar cand desfaci o cutie de pate, nu prea te duce gandul la ceva bun. Ca sa nu mai zic cat de convenabil ca si pret, este sa-l prepari in casa. Sanatate!

  2. super bun. multumesc :)

  3. ametistul says:

    cred ca e vremea de o noua sarja delicioasa. mie intodeauna imi dadea bataie de cap finalul, maruntirea nu iesea cum imi doream. in final am gasit solutia:
    http://www.youtube.com/watch?v=onus0xrWpy4

  4. Adi, ce parere ai despre ceea ce spune folclororul, ca ficatul sa fie tinut o vreme in lapte ca sa atenueze gustul amarui care displace copiilor adesea !?

    1. Adi Hădean Author says:

      și eu țin ficatul de porc sau de vită în lapte, nu pentru gust ci pentru frăgezime. laptele, se pare, favorizează scurgerea sângelui din ficat/carne. în cazul ficatului, sângele în exces nu-i de folos întrucât la gătire, sângele se întărește și, prin urmare, se întărește și carnea. pentru că nu poți să mănânci ficat de porc în sânge dar nici talpă nu-l vrei (de exemplu), îl lași în lapte o oră-două (la rece de seara până dimineața, în unele situații), scapi de sângele din el și e mai ușor să-l gătești. n-am simțit niciodată nevoia să pun ficatul de pui în lapte (e posibil s o fi făcut, totuși, dar din oment ce nu-mi amintesc, înseamnă că n-a fost o diferență memorabilă).

  5. lupeakinga says:

    si eu am o reteta de pate din ficat de pui, calesc ceapa cu morcovi si adaug ficatul dupa care le dau prin blender si adaug unt, o lingurita de mustar si vreo 2 oua fierte dupa care condimentez cu nucsoara si sare, e o reteta imbunatatatita a pateului care se facea pe vremuri pe la nunti la tara in judetul b-n

  6. Buna seara, astazi am facut reteta de pateu de ficat si a iesit foarte buna!!!Nu am avut hribi si i-am inlocuit cu champignons.O sa inerc la vara cu hribi.
    O seara foarte buna si o sa mai incerc si alte retete!

    1. Adi Hădean Author says:

      găsești hribi congelați la carrefour

  7. Servus Adi,e gata,e demential,e fin, superb…cateva grame de zahar brun si putina nucsoara..mmmmmm.iar cu trambita piticului(hidratate bine o ora intraga)…exact ce trebuie…sa fii sanatos!

    1. Cristy, pentru a adauga putina dulceata pateului, iti recomanda sa-l servesti cu o dulceata de ceapa rosie, tot aici gasesti si reteta :)

  8. Buna Adi,

    Doua intrebari am. Prima din ele e: de ce nu se incinge tigaia inainte de a pune materia prima in ea? A doua intrebare e de fapt o nelamurire. Rolul coniacului care e?

    Cu multumiri.

  9. Buna Adi,

    Doua intrebari am. Prima din ele e: de ce nu se incinge tigaia inainte de a pune materia prima in ea? A doua intrebare e de fapt o nelamurire mai veche. Rolul coniacului care e?

    Cu multumiri.

    1. Adi Hădean Author says:

      rolul coniacului e să ne facă viața mai bună:). glumesc. are o contribuție importantă la gustul final. nu încingi tigaia pentru că nu vrei să arzi nimic, cumva, din greșeală.

  10. Multumesc mult pentru reteta. Intentionez sa o fac astazi, dar nu am hribi, am gasit numai galbiori. Ce parere ai, merg si galbiorii sau mai bine mai caut?
    Multam anticipat!
    Toate cele bune!

    1. Adi Hădean Author says:

      sunt buni și gălbiorii:)

    2. am facut pate-ul cu galbiori, a iesit delicios :) multumesc pt idee, nu m-as fi gandit niciodata sa-l fac cu ciuperci de orice fel, data viitoare incerc cu hribi :)

  11. A iesit foarte bun. Fetita mea a fost incantata si cu gura plina! :)
    Multumim pentru reteta!

  12. Farcas Ioana says:

    Buna. Am facut si eu reteta si tin sa spun ca a iesit minunat. Nu am avut hribi proaspeti nici congelati, dar am folosit hribi uscati si rehidratati si chiar si asa a iesit foarte bun. Multumesc mult pentru reteta

  13. Bucurenciu Lavinia says:

    Oau!!!! este cel mai delicios pate pe care l-am mancat vreodata!!! n-am mai gatit pate pana acum, dar sunt fericita ca am ales reteta ta! Multumesc!

  14. Elena Stanciu says:

    Buna, Adi, in caz ca nu am ciuperci de niciun fel crezi ca il pot face fara?
    Multumesc.

    1. Adi Hădean Author says:

      de bună seamă

  15. Buna seara, pot înlocui cu altceva smântâna lichida? Am lapte si iaurt grecesc! Multumesc!

  16. Adi, să-ți dea Dumnezeu sănătate, că tare bun e pateul făcut după rețeta ta. Mega succes a avut la bărbate-miu. Până și vegetariana de mine a gustat o tartină. Așa, de curiozitate :-)

  17. Este mult mai bună rețeta ta decât cea cu gălbenuș de ou. Mulțumim pentru toate rețetele . Sărbători fericite alături de cei dragi !

  18. Imi plac foarte must retetele tale Adi. Reteta merge si cu ficat de porc ? Multumesc mult.

  19. Multumesc pt reteta! Dupa ce am respectat reteta de cateva ori, am riscat un pic si am pus in pate si rosi (uscate, in ulei), taiate in bucati f mici si cateva felii pe deasupra, langa ciuperci si patrunjel. Priceless!

  20. Geanina says:

    Foarte delicioasă reteta!

  21. Cristina Săndiță says:

    Eu am incercat cu ghebe si a iesit ff bun.Probabil cel mai bun pateu mancat vreodata!

  22. roxana says:

    Buna Adi! Daca am facut prea mult pate, pot sa il pun la ccongelator? Multumesc fain

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close