Lecția despre educația alimentară

480

Nu știu alții cum sunt, dar mie-mi lipsește un program guvernamental de educație alimentară. Unul care să treacă dincolo de „pentru sănătatea dumneavoastră evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”. Sau un program de CSR privat, unul făcut pentru rezultate, nu doar pentru imaginea unei companii.

Ieri ( Ziua Mondială a Alimentației) am intrat în direct la știrile Digi24 pentru a comenta pe marginea unei știri care spune că jumătate dintre copiii români sunt supraponderali și că România e la coada clasamentului când vine vorba de calitatea mâncării. N-am apucat să spun acolo lucrurile pe care le voi spune mai jos.

Consider că pentru acest lucru sunt de vină pe de o parte autoritățile care permit comercializarea unor mizerii pe post de mâncare (e o problemă europeană care nu poate fi rezolvată din păcate doar prin etichetarea corectă a produselor de la raft, asta pentru că prea puțini dintre noi pot să citească o etichetă și să înțeleagă ce scrie pe ea), pe de altă parte media care nu se interesează de subiecte de felul acesta mai jos de scoarța problemei. Mai avem și alți vinovați, dar ne e greu să-i recunoaștem. Pentru că vinovații suntem noi. Noi, blogerii care postează mâncare, pentru că nu ne educăm/informăm suficient de mult înainte de a publica rețete pe care alții le iau de bune (zilele astea am văzut pe internet sute de dezastre culinare apreciate cu sute de like-uri și voturi, m-a apucat disperarea, nu alta). Noi, consumatorii, pentru că ne este prea lene și acceptăm soluțiile cele mai facile când vine vorba despre mâncare (punga cu chipsuri, mâncarea semipreparată, mezelurile ieftine și absolut oribile). Noi, care, de dragul tradiției, refuzăm să ne adaptăm la realitate. Noi, care umplem farfuriile cu vârf, noi, care preamărim prăjeala și îi disprețuim pe cei care mănâncă mai multe legume decât media, noi, care refuzăm să înțelegem că suntem primii răspunzători de sănătatea noastră.

Nu știu câți dintre voi simțiți la fel ca mine dar mi-ar plăcea să aflu că nu-s singurul îngrijorat. Mi-ar plăcea să văd 300 de comentarii la acest articol, să pot să le public pe pagina de Facebook, să le văd transmise-n mod viral și să începem să ne cerem dreptul la educație alimentară și la o sănătate mai bună. Mi-ar plăcea ca la finalul acestei zile să constat că nu-s doar un alt don Quijote. Să fiți sănătoși.

 

Join the Conversation

  1. Daca ajunge sa fie program guvernamental, tare ma tem ca pierdem controlul si mai mult o sa ne para rau.

    Insa da, sunt de acord ca alimentatia sanatoasa merita o campanie de mare amploare si putem sa ne gandim la asta;)

    1. Frumos articolul. In scoala, la disciplinele optiononale ( clasele primare) s- a propus anul trecut, Educatie financiara sau Educatie pentru sanatate. Ultima, chiar daca suna bine, e sterila ( la materialul didactic ma refer). Asadar, nimic concret, profund, cu adevarat util. Am cautat in plan privat un curs de educatie alimentara pt fiul meu. Nu am gasit nimic ( sunt din Timisoara). Sanatate multa, romani!

  2. mare adevar ai spus! se impune constientizarea problemei si gasirea unor solutii

  3. Sunt cu totul de acord. Ar trebui sa ne biruim lenea si ideea „lipsei de timp” pentru a gati si manca sanatos. Si m-as bucura de o taxa impusa alimentelor pline de grasimi si de zahar (pe care majoritatea le apreciaza datorita reclamelor).
    O zi buna si succes in continuare!
    Simona

  4. Nicoleta Cojoianu says:

    Eu una am incercat multe dintre retetele tale si le apreciez, la fel cum te apreciez ca blogger si ca om, insa pot spune ca am discernamant cand incerc o reteta, adica daca mi se pare mie ca ceva nu e in regula, nu mai fac lucrul respectiv, cum ar fi sa calesc in ulei incins sau altele. Noi, consumatorii, suntem in primul rand de vina ca nu trecem putin prin filtrul gandirii ce ni se ofera; dar nu avem de unde invata, adevarat, nici de la TV, nici din scoala, nici de nicaieri si unii dintre noi nu au capacitatea necesara sa ia propriile decizii. Incurajez cu draga inima orice initiativa de educatie alimentara in scoli/gradinite, la TV pentru ca efectiv imi vine sa ma iau cu mainile de cap cand vad parinti in supermarket si nu numai cu cosurile sau bratele pline de porcarii alimentare, insotiti de copii obezi si isterici!

  5. Ma numar printre cei care mananca mai multe legume decat media si care promoveaza mancarea sanatoasa atat in viata de zi cu zi cat si pe blog. Intr-adevar, foarte putini oameni sunt receptivi si inteleg ca trebuie sa existe alternative la friptura cu cartofi prajiti sai fast food.
    Mi-ar placea sa reusim sa ajutam lumea sa constientizeze cat de important e ce punem in gura si ce impact pot avea alimentele asupra sanatatii noastre.

  6. Ai foarte mare dreptate. Viteza cu care se desfăşoară viaţa multora dintre noi face să fie mai simplu să cumpărăm semipreparate (despre care nu ştim ce conţin cu adevărat) sau pur şi simplu să mergem să mâncăm în oraş. Sunt foarte gustoase preparatele şi te scutesc de efort. Aici e problema şi e gravă. Tot mai puţini oameni gătesc acasă. Ceea ce se mănâncă la fast food ar trebui foarte bine gândit şi controlat. Toată lumea trebuie să se implice: autorităţile, şcoală, familia, medicii. Pe de altă parte, stă în puterea fiecăruia să ia cele mai bune decizii . Voi, blogerii culinari ne sunteţi de foarte mare ajutor. Ca la şcoală: cine vrea învaţă, cine nu, nu dar voi sunteţi aici, cu noi şi sunteţi bine informaţi şi de folos celor care vor să înţeleagă.

  7. Sunt de acord!!! Cand am inceput sa nu mai prajim (initial din cauze obiective – lipsa de hota :) ) toata lumea ne-a intrebat: „sunteti la dieta?” .
    NU nu suntem la dieta, dar de cand mancam mancare fiarta, la cuptor sau gratar, putine grasimi (as minti sa spun ca sunt eliminate total – chiar si acelea rele ) ne simtim mult mai bine!
    Corect spus ca exista multi vinovati, dar trebuie inceput cu NOI, apoi cu restul… in orice boala (nu ca asta ar fi o boala, dar alimentatia incorecta poate cauza afectiuni) nu poti trata decat bolnavii ce vin si cer tratament…cu forta nu se poate!
    Sper ca intr-o zi oamenii sa manance „junk”-uri putine (imposibil de eliminat total) si sa fie constienti ca sunt JUNKuri si nu o alternativa la mancarea sanatoasa!
    Mult succes Adi!

  8. Buna ziua Adi ,

    Incep cu ‘finalul ‘ artcolului tau . Don Quijote a ramas in memoria noastra , pe cand multe alte personaje contemporane lui , a fost uitate . Esti printre putinii care vad realitatea , caruia ii pasa de propria sanatate si a celorlati care actioneaza , nu numai vorbeste . E mai comod sa stai , sa comentezi ce e rau , sa dai vina pe oricine altcineva , daca nu esti sanatos . Stiu sigur ca energia pozitiva pe care o pui in tot ceea ce faci ‘trezeste’ pe tot mai multi tineri , in mod special si asta e fantastic , mai ales pentru sanatatea lor si a copiilor lor . Multa sanatate si tie !

  9. Eu din pacate abia dupa ce m-am imbolnavit de gastrita mi-am biruit lenea si m-am apucat serios de gatit :D…si cel mai important…sanatos.Nu mai vorbesc despre faptul ca nu gasesti nicaieri retete pentru un regim corespunzator.Poate ne dai tu Adi niste idei :)

  10. foarte adevarat!
    poate putem face ceva sa ii „corupem” si pe restul :)
    lumea ar trebui educata in general, nu doar alimentar. trebuie crescut respectul de sine. poate daca ar fi ceva campanii mai „agresive” legate de „bombele” ambalate frumos… poate ar intelege

  11. Este o idee buna sa se predea nutritie in scoli. Dar cred ca educatia alimentara ar trebui începută acasă. Când mama își indoapa copiii cu ciorbe grase, ardei umpluti, gogosi cu fineti, snitele cu cartofi prajiti, degeaba le spui la școala despre combinarea corecta a alimentelor, despre enzime si hrana vie, gustul lor e deja pervertit. Am fost intr-o excursie cu colegii fiicei mele si am fost ingrozita sa vad ca aveau la ei numai snitele, chipsuri si tone de cola. Am incercat sa le ofer fructe si bomboane raw, dar mi s-a raspuns ca mai bine le mananc eu. Trist si dureros, dar cred sincer vina apartine in primul rand parintilor.

    1. Nu cred ca alimentatia Raw pt un copil e solutia pt combaterea obezitatii la copii…nu vad de ce sa-l privam pe un copil de orice aliment, gust, aroma.

      Lasa-l pe el sa aleaga o alimentatie raw ori ovo-lactovegetariana atunci cand va simti.

      Ei, copii au un necesar de carbohidrati, proteine, lipide pentru dezvoltare.

      Toti stim sa aratam cu degetul catre altii dar oare fiecare din noi am contribuit cumva la educarea a parintilor, a tinerilor, a copiilor?

      Daca dorim sa facem ceva pentru ei, pentru noi e necesar sa punem umarul la munca. Practic e necesar sa venim cu retete sanatoase, chiar Raw de ce nu pentru o drumetie, o petrecere, scoala, munca etc.

      Si munca noastra nu se rezuma doar la educarea in executarea unor preparate sanatoase.

      Mai e de lucrat la ceea ce transmitem copiilor de cand sunt mici.
      Si vin cu un exemplu simplu „Daca mananci TOT din farfurie atunci……”.
      Aceasta fraza se intipareste asa bine in capul unui copil incat si cand va fi adolescent, adult va actiona asa cum i-a fost transmis mesajul.

      Si anume probabil ati observat ca de multe ori nu te ridici de la masa pana nu termini tot din farfurie desi esti satul dupa ce ai mancat jumate de portie.

  12. Din pacate avem manuale pentru cele mai complicate lucruri posibile, insa pentru cele simple, precum mancarea sau traitul frumos, nu.

    Iti multumim, Adi, pentru educatia pe care o faci!

    Pana la urma trebuie sa acceptam ca nu toti suntem pregatiti pentru a digera genul acesta de informatii, pentru ca ele exista. Dar nici despre selectarea informatiei nu avem niciun curs…

    Un profesor ne spunea la un moment dat ca unui om poti sa-i iei ceva cu forta, niciodata nu-i vei putea da ceva cu fora.

    1. ”Din pacate avem manuale pentru cele mai complicate lucruri posibile, insa pentru cele simple, precum mancarea sau traitul frumos, nu.”
      Mai concis și mai la obiect de-atât, nu se poate! Așa e, am uitat cum e să trăim frumos și doar unii dintre noi, trecând prin experiențe extreme, învață să prețuiască ceea ce merită prețuit cu adevărat în viață: bucuria de a fi iubit și de a iubi necondiționat (lucru rar, neprețuit și netranzacționabil…),sănătatea, fie ea și cu unele mici lipsuri, frumusețile banale oferite de viață zi de zi (ciripitul unei păsări, o mustață de pisoi, o codiță bucuroasă de cățel, o floare, o adiere cu parfum de tei…) aparent mici nimicuri, dar toate compun frumusețea vieții.

  13. de multe ori am fost judecata ca nu mananc carne,ca nu mananc la fel de gras ca cei din jur sau ca nu mananc la fel de multa prajeala :)).am renuntat la obiceiurile proaste din popor…rantasul ,uleiul in exces si preamarita vegeta de care mi-e atat de scarba dar fara de care altii nu pot trai,pentru ca”mancarea nu are gust”

  14. Adevarul este ca e mult mai comod sa iei ceva semi/gata preparat decat sa stai in bucatarie o ora ca sa gatesti o masa pe care o consumi in 10 minute :) Mai ales cand vii flamand de la serviciu! Si pe asta se bazeaza o intreaga industrie – pe comoditatea noastra!

    Dar revenind la articol – e greu sa schimbi mentalitati de oameni crescuti cu taiatul porcului si cu mancat untura pe paine. E greu sa convingi parinti ca meniul Happy Meal nu are ce cauta in stomacul copiilor lor. E greu sa convingi o mama si un tata ca poti manca o bucata de carne si FARA cartofi, doar cu ceva salata sau ca se poate gati fara ceapa prajita! :))
    Nu e insa imposibil!

    Si cred ca incet incet se vor mai schimba lucruri. Ne intoarcem la slow food :)

  15. Adi ai perfecta dreptate!

    Te sustin la 100% si apreciaz ceea ce faci. Consider ca o maaaaare problema a românilor este lipsa de educatie alimentara. Cred ca aceasta educatie ar trebui promovata chiar de acasa si dupa continuata si la gradinita si la scoala. E de groaza când vezi ce manânaca elevii, liceenii si dupa studentii… Si eu am vazut multe pagini pe internet care, cica, dau idei parintilor cum sa infrumuseteze prânzul unui copil, si am fost ingrozita de cantitatea de grasime (unt, mayoneza, cascaval, pâine alba, salamuri etc) care sunt utilizate pentru a crea diverse mutrisoare, omuleti si anumalute pe care copilul ar trebui sa la manânce… Cel mai ingrozitor e ca parintii sunt incântati de acele idei si le preiau cu un mare entuziasm…

  16. Da, D-le Hadean, suntem cu totii de acord ca trebuie sa mancam mai sanatos si mai putin,insa e destul de greu sa schimbi mentalitatile si felul in care majoritatea aleg sa traiasca. Si cred ca este o problema de cultura, X nu stie sa citeasca eticheta in supermarket, pentru ca nu a fost educat in acest sens, pentru ca nu intelege ce inseamna acid ascorbic sau E- nu stiu cat, pentru ca in ziua cand ar fi trebuit sa citeasca despre asta sau sa invete la scoala era in oriunde altundeva plecat cu mintea.
    Dar ce mi se pare mai trist, iata: am postat pe blogul unui cunoscut „guru” culinar care are o mica productie de produse „fara E-uri, coloranti, conservanti, fara grasimi, fara colesterol, fara ingrosatori, etc” ca ar fi bine daca s-a gandi sa inlocuiasca si zaharul pe care il pune in preoduse, nu stiu, poate cu zahar brun, sau miere, sau sirop de agave..sau orice altceva decat zaharul alb super rafinat care este atat de nociv pentru oganism (stiti ca este considerat „moartea alba” de catre nutritionisti). Stiti ce a raspuns d-nul in cauza? Nimic…a sters commentul si s-a facut ca ploua…deci nu e numai vina „gloatei” fara de cultura..ci chiar si cei care stiu si pot schimba ceva…prefera sa se imbogateasca din „numai 15 lei/ borcanel”. Trist. Foarte trist. Parerea mea!

  17. Îndrăznesc să sper, că dintr-un grup de don-i Quijote, încet dar sigur ne vom transforma într-o minoritate crescândă până la majoritate. Poate sunt idealistă. Dar poate nu. ”Time will tell.”

  18. Daca ai sti cum se uita colegii la mine cand le mai fac observatii la masa asupra faptului ca nu mananca sanatos….insa nu ma dau batuta. O parte din obiceiurile proaste le-am mai inlaturat, am schimbat multe, macar la serviciu. Si acasa incercam sa mancam sanatos. Am si sprijinul familiei. Insa constat si eu ca cei mai multi dintre prieteni mananca total nesanatos. Aseara dupa meci, au incheiat noaptea cu o shaorma mare. Degeaba am insistat noi ca nu e buna, ca e tarziu, ca face rau…degeaba…de ciuda si-au luat MARE …cu de toate…

  19. Imi place sa gatesc si gatesc pentru fiecare masa. Unii spun ca ar trebui sa ne dezvatam sa gatim, pentru a manca mai mult verde…mai mult crud, mai mult viu si in privinta asta au dreptate:)Cred ca suntem multi cei care ne uitam cu adevrat la ceea ce mancam si nici nu avem nevoie de etichete pentru ca nu le folosim! Doamne ajuta sa fim mai deschisi la minte :)

  20. 12 din 300 (probabil):
    eu una m-am saturat sa tot aud ca ‘e mai ieftin la hipermarket’. pentru mine nu e, daca nu e vorba de detergent, apa si produse de curatenie. de ce? iaca de asta:
    – nu am plecat niciodata de la o aprovizionare saptamanala fara sa las cel putin 100 de lei. pentru ca, de regula, am cumparat si chestii de care n-am neaparat nevoie. de la magazinele de cartier nu cumpar atatea, in primul rand, iar in al doilea, le cumpar mai proaspete, ca n-au spatiu in care sa tina rosii timp de trei luni, de un paregzamplu.
    – la aceleasi magazine de cartier, cumparatorul te taxeaza urat daca-i vinzi scump diverse magarii, iar afacerile mici depind de opinia publica de proximitate. cele care au rezistat pe langa mine, au rezistat pentru ca ofera calitate, prospetime si faptul ca tin minte ce cumpara clientul de obicei.
    – fiind eu de la tara, am ramas cu fixatia ca e pacat sa arunci mancarea. acolo resturile se dau la animale. la bloc n-am ce face, decat sa o arunc. si mi se rupe inima. deci cumpar mai putin.
    – bonusul cel mai mare, pentru mine, e ca gasesc produse care nu beneficiaza de ‘mare’ distributie, si sper sa nu o faca niciodata, cum ar fi lactatele de la Coltesti.

    in alta ordine de idei, i-as plesni peste ochi pe toti aia care-mi spun ca mancarea sanatoasa e fada.
    eu mananc sanatos, de musai ca de voie buna, de vreo 20 de ani, pentru ca organismul meu mi-a facut bucuria de a ma anunta ca am fierea lenesa inainte sa termin liceul.
    iaca inca mai incap in hainele din liceu, fara sa fac sport (cand fac sport, mi-s largi), mananc de 5 ori pe zi in portii mici, nu prajesc in baie de ulei decat cel mult o data pe an si n-am mai avut crize de fiere severe de vreo 7 ani.
    ah, si prietenii mei se bat pe mancarea mea sanatoasa.

    de banii dati pe un hamburger la McCrap, mananc la Varzarie, o portie rezonabila de mancare (nici prea mare, nici prea mica), in care vad ca-i varza, cartof sau fasui, daca tot vreau sa ma rostogolesc pana-n strada. si acum mai au si storcator de fructe, de vreo juma’ de an.

    se poate? evident ca se poate. mai trebuie doar sa vrei.

  21. Sunt total de acord. In primul rand ar trebui facuta mai multa educatie alimentara acasa: ar trebui ca ambii parinti sa petreaca mai putin timp in fata unui calculator cu ore suplimentare la birou si un pic mai mult acasa pregatind o masa sanatoasa pentru copii. Si in materie de mancare copiii sunt oglinda parintilor. Ei nu se nasc programati sa ceara chipsuri, cola si mezeluri. Uneori am impresia ca parintii se pierd in ore suplimentare ca sa castige si mai multi bani cu care sa le ofere odraslelor dulciuri si jucarii in timp ce copiii tanjesc dupa mai mult timp pregati cu parintii.
    In al doilea rand ar trebui introduse ore de nutritie la scoala.

  22. OK, excelent articol. Tinand cont ca suntem foarte multi care iti citim retetele si ne inspiram din ele, ce ar fi daca ai posta de acum incolo idei sanatoase de preparare a mancarurilor. Nu sa picam in cealalta extrema, ci pur si simplu sa reusesti sa gateti simplu si sanatos. Pe de alta parte, nu esti obligat sa cumperi mizerii din magazine, ai de unde alege, optiunea e fix a noastra. Noi suntem primii in masura sa ne educam! Multumesc

  23. Incep cu partea care-mi place cel mai mult din articolul tau.
    un blogger (in cazul asta, de food) ar trebui sa fie un formator de opinie care sa evolueze permanent.nu cred in demagogie sau in copierea de tip „xerox”, insa imaginea vinde mai mult decat orice.si, din pacate, auditoriul nu este suficient de format cat sa faca diferenta.noi bloggerii ar trebui sa fim primii care sa ne preocupam mai mult despre ce inseamna nutritie si educatie alimentara,si asta mai ales pentru noi insine,si nu de dragul celor care vin sa ne citeasca.dar cata lume face asta?!ce conteaza ca proteina animala nu se combina cu carbohidratii pe baza de amidon, ce conteaza daca punem un pachet de unt intr-o prajitura,sau tone de zahar alb?!e bun la gust,hranitor si prinde la public!
    am auzit de atatea ori ca o alimentatie trebuie sa fie echilibrata, dar oare stim ce inseamna cu adevarat echilibrat…daca vin si spun ca traim intr-o manipulare masiva a industriilor carnii, lactatelor, dar ca nu avem cu adevarat nevoie de ele, suna ca si cum as fi indoctrinata in noul curent raw/vegan.si ne lovim iar de prejudecati pentru ca pana la urma de aici porneste totul.daca am sta sa ne gandim putin la cum mancau oamenii acum 70-80 de ani (ma refer la taranii simpli,si nu la chiaburi), cu o dieta bazata mai mult pe verde,ne-am da seama ca nu traim acum noul curent care militeaza pentru un consum mai mare de fructe si legume, crescute organic.indoctrinarea sta de fapt in masiva tehnologizare si in spirala materialului,dar asta-i alta discutie.
    nu cred ca ar trebui sa invinovatim pe nimeni pentru alegerile pe care le facem, noi suntem direct raspunzatori pentru cat de constient alegem sa ne hranim.schimbarea-i grea, dar nu imposibila!

  24. Ai dreptate Adi. Lipseste total educatia. Nu atat a copiilor (desi aici trebuie umblat in primul rand) cat cea a adultilor. Tot mai multi parinti aleg sa isi hraneasca copilul rapid fara a se uita pe eticheta. In moluri e plin la standurile de fast food iar legumele se usuca prin vitrine. Cateodata sunt dezamagit cand vad oamenii din jurul meu cum renunta sa asculte de orice urma de logica si se reped in gramada de cartofi prajiti in uleiul de 3 zile.
    Sutem departe. Eu sunt dispus sa ma implic in orice program care ar face chiar si 100 de oameni sa renunte la crenvusti, salam cu glutamat si oua kinder. Cred ca putem reusi doar impreuna.

  25. Nu stiu cum e cu programul guvernamental.Ca orice initiativa de stat, ar avea „sanse” mari de nereusita, sau de castig la negru al unora.. Si aici avem partea nostra de vina, dar asta e alta poveste. Dar, unitatea „celulara” a societati e familia si consider ca de acolo se poate incepe schimbarea. Atat pentru adulti, cat mai ales pentru copii. Pentru ca la ei prind exemplele adultilor. Daca stai la televizor si aduci o farfurie cu mere taiate in 4 in loc de chipsuri, daca langa friptura pui portia de salata si toata lumea mananca din ea ( .. eventual, la inceput,cu mici strategii de convigere a mofturosilor ),daca in loc de mall, alegem o plimbare prin parc sau o tura cu bicicletele, nu se poate sa nu se invete lumea cu un stil mai sanatos de viata. Si nu trebuie trecut din prima la regim super sanatos.E de ajuns sa incepem cu pasi mici, cu noutati, cu „hai ca azi nu imi iau hamburger”, „hai ca ma duc pe jos la job”.Incet,incet subconstientul nostru isi va face treaba. Nici lumea nu s-a creat intr-o singura zi :), darmite schimbarile din capul nostru… ;)

  26. Gasesc innaceptabil faptul ca tot mai multi se imbolnavesc de boli metabolice si cancere ce sunt cauzate de alegerile alimentare. Nu este ok sa promovezi mancarea procesata in felul in care a ajuns sa fie procesata si sa impingi de pe tarabe hrana crescuta natural. Cred ca acesta e declicul ce trebuie facut mai intai…sa intelegem in sfarsit ca multe din produsele ce ne ajung in cos sunt facute in primul rand pentru profit, cu compromisuri oribile pentru calitatea produsului- si devin din ce mai nocive pentru organism. Si, bineinteles, sa ii sustinem pe cei care raman fideli hranei sanatoase si respecta hrana pe care o vand.

  27. Excelent! Sunt bucuroasa sa constat ca cineva si face ceva in acest sens, adica incearca sa constientizeze publicul, nu doar sa lanseze o idee, dupa care ramane totul la acest stadiu. Fiindca, da, nu-i rau sa ne aducam de acasa, sa ne temperam doza in farfurie, insa cineva trebuie sa faca publica abordarea sanatoasa a mesei si sa implementeze o educare in masa prin intalniri, evenimente culinare unde sa se gateasca mancare sanatoasa, nu vesnicele gratare, cartofi in ulei ultra-prajit si mici din te miri ce carne tocata.
    Da, oricand sunt alaturi sa sustin prin metodele care mi-ar sta in putinta actiuni de constientizare a alimentatiei sanatoase.
    Da, e foarte bun articolul, e bine ca e public, ca e redactat de catre cineva care e cunoscut si apreciat, care are un cuvant de spus si oamenii cred in ceea ce face, publica si gateste. Insa vestea trebuie sa mearga mai departe si trebuie sustinuta de toti cei care sunt de acord si imbratiseaza un stil de viata sanatos din punct de vedere alimentar si nu numai.
    Felicitari!

  28. Andreea M. says:

    Lupt in fiecare zi si reusesc mai mereu. Ma inscriu si eu in regimentul celor 300.

  29. Si da, Adi, bineinteles ca poti face o diferenta. Nu trebuie sa intre in opozitie cu brandurile care sponorizeaza blogul tau- si m-am bucurat ca nu ai facut compromisuri la selectia lor.
    Am vazut ca ai avut rezultate frumoase cu programul la gradi. Foarte bine ar fi sa continue cu programul de mancare sanatoasa acasa si la pachet :)

  30. CITIREA ETICHETEI. Din pacate majoritatea romanilor vor sa manance cantitati mari de mancare. Ori, pentru aceste cantitati de mancare e nevoie de bani. Cum aceeasi majoritate nu dispun de banii necesari, nici nu se obosesc sa citeasca eticheta pentru ca oricum vor cumpara produsul cel mai ieftin ca sa iasa la kilogram.

    MANCAREA SANATOASA. Unii romani au tendinta sa-i ridiculizeze pe cei care mananca sanatos. „Ce faci nene, te-ai apucat de pascut iarba?” Cu atat mai putin stau sa reflecteze la filozofia alimentatiei sanatoase.

    MASURI LEGISLATIVE. O masura de acest fel va fi greu de dobandit, deoarece sunt multe interese econimice si, prin urmare, statul nu are niciun interes ca populatia sa renunte la imensitatea de produse de proasta calitate de pe piata.

    In concluzie, pentru noi romanii e nevoie de campanii dure, socante, pentru a zgudui macar o parte infima din populatie. Masura lucrurilor nu este punctul forte al acestui popor…

  31. Personal cred ca sunt o anumita categorie de oameni care nu stiu cum ar trebui sa arate un stil de alimentatie sanatos si nu trebuie neaparat invinuiti pentru asta, dar intradevar aici si-ar face treaba foarte bine o campanie la scara mare pentru a promova cateva elemente de baza in alimentatia sanatoasa. Insa a mai spus cineva mai sus ca si o astfel de campanie e destul de riscanta si acum as face referire la campaniile facute ptr stimularea populatiei sa isi creasca consumul de lapte, ptr ca este foarte discutatabil cat de sanatos este un consum foarte ridicat de lapte.
    Cred ca avem o problema de fond, neglijenta oamenilor fata de informare si acceptarea opiniilor generale fara a pune intrebari, ptr a putea ajunge la esenta.
    Si da Adi o vina foarte mare este a oamenilor „avizati”: bucatari care apar la TV cu retete dramatice dpdv al impactului asupra sanatatii, asa zisi nutritionisti care apar cu tot felul de aberatii.
    Dar cel mai grav si ce ma doare si pe mine cel mai tare este sa vad pediatri, care ofera mamicilor un meniu ptr bebelusii aflati la inceput de drum in alimentatie, meniu care lasa foarte mult de dorit (rantasuri, oua la inceputul diversificarii) sau pediatri si asistente care incurajeaza proaspetele mamici sa dea lapte praf bebelusilor si clar de aici plecam catre probleme grave de crestere in greutate la varste foarte fragede.

  32. Atat de adevarat! Fiecare pas e o optiune, o alegere intre patiseria de la colt sau marul din geanta, dintre mc-ul colegilor si salata facuta de tine s.a.m.d. Eu ma chinui sa slabesc, asa ca incerc sa mananc la pranz mai mult salate. Se uita o colega asa ciudat la mine intr-o zi, cum muscam dintr-un ardei. „Cum te poti satura?” Uite asa bine, ca sunt bune si sanatoase si m-au invatat ai mei cu ele de mica.

  33. off si cat de important este ceea ce mancam si cat de greu este sa ii dezveti pe oamenii dragi sa renunte la mancarea proasta (salamuri, parizer, paste cu paine(da, paste cu sos mancate cu paine) , sucuri acidulate.. etc) Duc aceasta lupta cu parintii mei dragi de cativa ani, de cand am devenit mult mai preocupata de ceea ce mananc.. dar din pacate nu reusesc sa ii influentez prea mult.. pentru ca este mai comod si din pacate mult mai ieftin sa mananci friptura in ziua de azi decat o salata buna..

  34. Si eu sper ca la un moment dat sa se organizeze cursuri de alimentatie in scoli. Deocamdata, la fiica-mea pe holul scolii (la etajul la care invata numai clasa 1) exista automat de dulciuri si sucuri. Si un automat de cafea!
    Si nu iti imaginezi cat de greu este sa fii unul din putinii parinti care nu da vie copilului sa cumpere ciocolata de la automat. Macar asta daca s-ar schimba!
    Ca blogger, incerc sa aduc retete sanatoase. Nu folosesc vegeta, margarina etc. Insa realizez ca cei care prezinta retete „traditionale” au mai mult succes. Mai zilele trecute citeam un blog cu prajeli, rantasuri, de numai uitandu-ma am inceput sa-mi simt ficatul… insa dupa cum spuneam, are succes. E mancare care place publicului, asta-i adevarul. Prajelile si dulciurile :)

  35. Totusi lumea incepe sa deschida ochii…
    In jurul meu vad pe cei de 25-35 ani ca incep sa constientizeze influenta/pericolol mancarii asupra sanatatii lor, sau macar a copiilor lor, si mai ales ca iau atitudine si FAC CEVA, deci lucrurile pot sa se indrepte…

  36. Criste Elena Carmen says:

    Eu cred ca o parte din populatie este deja prea contaminata si nu se mai poate face nimik (aici ma refer la toate clasele sociale), insa se poate incepe de jos de la gradi (cum ai inceput deja si pe mine ma bucura tare mult lucrul acesta, daca s-ar face ceva de genu in baia mare as vrea sa dau si eu o mana de ajutor), scoli, facultate pana in restaurante. Mult spor in tot ceea ce faci. Felicitari!

  37. Tata, am avea nevoie de o prezenta ca a ta aici, la Silcotub in Zalau. Domnii astia de la Eurest(se ocupa cu prepararea mancarii din cantina noastra) isi bat joc de noi in fiecare zi(fara exagerare). Mancare fara gust, chiar si puiul facut la gratar este departe de ceea ce ar trebui sa fie, felurile pregatite de pe o zi pe alta sunt refolosite, desertul de asemenea. Nimeni nu face nimic, este strigator la cer. Conform ultimului sondaj facut printre angajati s-a constatat ca in proportie de 80%, lumea este multumita, majoritatea fiind cei care lucreaza in sectie, care sa ma ierte, isi iau cate 6-7 felii de paine si baga fara sa le pese. Nu stiu daca e prostie, daca is multumiti, dar problema e ca datorita lor Eurestul, e pe pozitie de avantaj. Mai multa educatie in ceea ce priveste mancarea, ce se pune in ea, nu ar strica deloc, consider ca este chiar imperativa.
    Oricum scandalul este iminent, pentru ca apelul la bunul lor simt a dat cu ton de ocupat. Spor la ceea ce faci. Numai bine

  38. Nu am citit comentariile, dar din punctul meu de vedere mai sunt niste vinovati: noi, mamele, care nu ne educam cum trebuie copii … si spun asta din postura de mama. Totusi, unui copil trebuie sa ii mai dai si un dulce … si ce te faci cand tu te chinui 3 zile la o prajitura (da, ati citit bine – 3 zile ! ), sa iasa buna si frumoasa, si apoi copilul sa nu o manance cu placere ? Te oftici si faci alt tip de prajitura ! Poate dupa alte 3 zile iti iese bine, si o mananca cu placere :) E mult mai usor sa ii dai copilului o prajitura din comert. Am vazutcopil de 2 ani mancamc o prajitura intreaga din cofetarie, cu cacao … am vazut copil de 7 luni caruia mama i-a dat Coca-cola in loc de apa … si alte aberatii de genul acesta. Sincera sa fiu, incep sa cred ca sunt eu nebuna …

  39. Si eu as vrea sa fac mai mult decat fac in prezent, si stiu ca depinde aproape in totalitate de mine. Asa ca sustin pe oricine face ceva in acest sens, pentru ca ma „impinge” de la spate si pe mine! Bafta!

  40. E un drum anevoios si esti privit ca un soi de sectant daca nu esti ca ceilalti.
    Devine obositor la un moment dat, incepi sa nu mai spui nimic fiindca ajungi la concluzia ca asa cum tu poti sa citesti, sa te informezi, sa cumperi produse de calitate (fara sa fie mai scumpe, scuza pe care o folosesc de cele mai multe ori cei care mananca prost), sa te simti mai bine si sa ai o sanatate mult mi buna decat a celor din jurul tau, asa pot si ei. Nu poti sa devii o moara stricata si sa repeti la infinit aceleasi texte, cine are urechi sa auda si ochii deschisi, face ceva concret, cine nu…asta este.
    Oamenii au nevoie de o motivatie puternica pentru ca sa schimbe ceva din stilul lor de viata. Majoritatea o fac cand se imbolnavesc sau atunci cand vor sa slabeasca. De aceea spun ca este un domeniu cu nisipuri miscatoare, cei care inca se simt relativ bine si cei la care nu le pasa cum arata, nu vor sa-si schimbe stilul de viata fiinda si-au stabilit o zona de confort si le place asa cum este.
    Iti doresc mult succes si sper sa deschizi multi ochi.

  41. Felicitari pentru initiativa! Articolul de azi, implicarea in proiectul „Farfurii curate” sunt parte din educatia consumatorilor. Ca parinte, fiecare este responsabil pentru ce isi invata copilul. Fetele mele ma intreaba aproape obsesiv – La ce e bun spanacul/morcovul…? Daca le zic ca e sanatos, trebuie sa le si dau explicatii despre fiecare.

  42. Salagean Carmen says:

    Intr-adevar educatia consumatorului este foarte importanta si ar trebui luate masuri in acesta privinta.
    Dar, din pacate, marea problema la noi este ca, desi unii suntem foarte dornici si implicati intr-un mod de viata sanatos, nu gasim pe piata decat porcarii. Legumele nu mai sunt legume, fructele nu mai sunt fruct s.a.m.d.

  43. Zici bine tot ce zici tu mai sus si iti impartasesc intru totul sentimentele. As mai adauga la lista de „vinovati” si lenea sau dezinteserul de a citi, de a ne informa, de a invata sa citim o eticheta, de nu stim s-o facem. Si nu in ultimul rand, reticenta exagerata de care abunda unii oameni, mai precis cei care aud lucruri adevarate dar refuza efectiv sa le ia in considerare, cel putin ca simple opinii..nu mai zic de implementare…

  44. Daca imi permiti o completare, noi cei care il ascundem pe „nu am chef” sub masca lui „nu am timp”.

  45. Buna,

    din pacate ai dreptate la ce ai scris … eu una am ramas pur si simplu ingrozita cand am citit prima oara codex alimentarus si alte surse de genu …. deci ce ne pune in fiecare zi in farfurie din fata noastra, mie mila de corpurile noastre care lupta cu toate astea si ma mir ca mai traim relativ „sanatosi”.
    Din pacate am intalnit si eu lume care ma intreaba „de ce nu manaci mancare de la cantina (a institutiei unde lucrez)???” si leam raspuns ca „prefer sa leg ce mananc”.
    Insa sa sti ca am observat ca e dificil sa alegi produse cat mai putin „nocive” de pe rafturile din supermarketuri si sa manaci sanatos, deoarece mai toate contin 1001 de prafuri sintetice/inlocuitori sau sunt culturi modificate genetic sau mai stiu eu ce fantezi smechere.
    O educatie alimentara si cel mai important sanatoasa data parintilor ar fi o binecuvantare mai ales pt micuti nostri care au nevoie de indrumarea parintilor in a putea determina ce e bine sau rau pentru ei… insa alegerea ramane la fiecare in parte oricare ar fi motivul din spatele alegeri respective DAR sa se constentizeze si consecintele alegeri facute fara invinuiri ulterioare.

  46. Foarte frumos spus! Foarte frumos ca iei atitudine (ma refer la programul „Farfurii curate” si probabil esti implicat si in alte proiecte similare)!

  47. Alin Dobre says:

    Nu esti singurul, asta in mod sigur. Sunt optimist cu multe, dar nu prea mai sunt cu schimbarea fundamentala a unei parti din societate, asa cum este asta cu mancarea. Este prea inradacinata ideea de „merge si-asa” ca sa poti convinge romanul de rand ca nu trebuie sa exagereze cu prajeala, cu mezelurile ieftine, cu mancarea „din plastic”, cu toate mizeriile de le ingurgitam si ne miram apoi de diagnosticul de la medic. Si, din pacate, ei sunt multi, noi suntem putini. Dar, bineinteles, este un inceput bun, trebuie sa existe un punct zero al acestei educatii.

  48. Stanescu Mirela says:

    Paziti-va copiii de la prima diversificare a hranei de bunicutele si matusicile care gatesc cu
    untura, tone de ulei, rantasuri,vegeta,mezeluri si alte dezastre. Daca vor sa va ajute in gospoda-
    rie, dati-le altceva de facut, dar sa nu gateasca
    „sanatos”. Noi, acum , suntem mult mai sedentari,
    stresati, hrana si, de foarte multe ori, solurile
    sunt imbibate de substante chimice cat se poate de nocive. Eu una am dus razboaie crunte cu socrii si mama mea pe aceasta tema; am pierdut multe batalii pentru ca au hranit „bine” copiii in lipsa mea. Dezastrele unei alimentatii aiurea vor apare negresit.

  49. Adi ai dreptate, insa nu avem cu cine sa implementam un astfel de program..Guvernul nu va avea bani niciodata pentru asa ceva…

  50. Adi, spre deosebire de al treilea antevorbitor nu cred ca o campanie ar rezolva ceva. Sunt 12 ani batuti pe muche de cand o tacan la cap pe mama sa nu mai puna vegeta in mancare!
    Eu nu am facut nicio singura reteta de-a ta, deci nu te lingusesc, te citesc ca mi se pare interesant.
    Dar faptul ca nu poti manca legume cride sau oparite nu e neaparat ca nu esti AWARE de sanatatea ta ci poate chiar viceversa.

  51. Si inca o observatie la chestia cu sute de like-uri la retete pe facebook – stii(sigur ai observat si tu) ca cel mai mic rating si cele mai putine like-uri le au retetele sanatoase sau ceva mai dietetice…

  52. UE adoptă lista substanțelor aromatizante autorizate
    Substanțele aromatizante din produsele alimentare vor deveni chiar mai sigure și mai transparente datorită celor două acte legislative adoptate astăzi de către Comisia Europeană. Numai acele substanțe aromatizante care figurează pe listele aprobate vor fi autorizate pentru utilizare în industria alimentară.
    Utilizate pentru a altera gustul și/sau mirosul alimentelor, substanțele aromatizante au o istorie îndelungată de utilizare în siguranță într-o gamă largă de produse alimentare, cum ar fi băuturi răcoritoare, produse de patiserie și cofetărie, cereale, prăjituri și iaurturi și au fost evaluate acum la nivelul UE.
    Aceste două noi acte legislative vor clarifica și armoniza utilizarea substanțelor aromatizante în cadrul pieței unice:
    • Primul regulament prevede o nouă listă de substanțe aromatizante la nivelul UE care pot fi utilizate în produsele alimentare și se va aplica de la 22 aprilie 2013, ceea ce va permite industriei alimentare a UE să se adapteze la noile norme. Toate substanțele aromatizante care nu figurează pe listă vor fi interzise după o perioadă de eliminare treptată de 18 luni.
    • Al doilea regulament se referă la măsuri tranzitorii pentru alte arome cum ar fi aromele obținute din surse nealimentare și se va aplica începând cu 22 octombrie 2012.
    Noua listă include peste 2 100 de substanțe aromatizante autorizate. Încă 400 vor rămâne pe piață până când EFSA încheie evaluarea acestora. Acestea au fost utilizate timp îndelungat și au fost deja evaluate ca fiind inofensive de către alte organisme științifice.

    Condițiile pentru autorizarea substanțelor aromatizante
    O substanță aromatizantă poate fi autorizată numai în cazul în care utilizarea acesteia îndeplinește următoarele condiții:
    • conform dovezilor științifice disponibile, nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorului la dozele propuse;
    • utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul.
    La autorizarea substanțelor aromatizante, se pot lua în considerare și alți factori relevanți. Aceștia ar putea include, printre altele, factori etici, tradiționali sau de mediu.

    Sursa:
    Comisia Europeana – Comunicat de Presa

    Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S.Romania – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

  53. Irinuca Aioanei says:

    Pentru ca citesc doar mesajele scurte : „Magda a scris : mare adevar ai spus! se impune constientizarea problemei si gasirea unor solutii” CONSTIINTA SI SOLUTIA deopotriva stau in puterea noastra ! Multumim ca tu ai scris articolul, dar eu personal o gandesc tot timpul. Si ce ma preocupa este terra noastra infestata .. cu toate produsele biologice ( da-mi voie sa ma mir ) care se cresc pe ea. Si cele din gradina ta si cele din gradina mea. Felicitari inca o data pentru tenacitatea si daruirea ta.

  54. youngrita2000 says:

    M-am intors la munca abia de patru luni… si traiesc trauma vietii mele… Vad in fiecare zi copii care mananca la un bol de ciorba sau supa trei sau patru felii de paine, iar la felul doi, inca pe-atat. E cumplit sa vezi cum unii parinti, din indolenta sau din cauza lipsurilor materiale mai mult sau mai putin reale (nu comentez asupra subiectului,)isi indoapa copiii cu paine doar ca sa fie satui… E si mai cumplit ca, in momentul in care apar reale probleme de sanatate din cauza alimentatiei, tot parintele este cel care sare la cinci metri deasupra ta si gaseste tot felul de scuze infantile. Si eu am copii si nu spun ca sunt usa de biserica in privinta alimentatiei, pentru ca pur si simplu nu pot evita unele alimente nesanatoase… Si imi face placere sa le rasfat, uneori, cu cate ceva „bun”. Nu mancam nici noi ca la carte, insa fetele mele nu stiu ce inseamna fast-food, mancaruri semipreparate, sucuri carbogazoase si alte „obiecte” nesanatoase. Da, recunosc ca ne mai rasfatam cu cate un cremvurst…, dar nu e ceva la ordinea zilei. Copiii trebuie INVATATI sa manance…

  55. E greu sa faci educatie alimentara altora … vorbesc din experienta. Stiu cum e sa supraveghezi un copil supraponderal si sa-l ajuti sa inteleaga ca e spre binele lui sa slabeasca (nu e vorba despre copilul meu). In ultimii 10 ani mi-am schimbat obiceiurile alimentare, pentru ca asa am ales, pentru ca asa e mai bine pentru mine si cei dragi mie. Cineva m-a mustrat ca „imi invat sotul prost”, mancare proaspata in fiecare zi la servici.

  56. Eu cred ca, pe langa problema alimentatiei nesanatoase (sare, zahar, grasimi, toti copiii innebuniti dupa chipsuri, maioneze industriale, McDonalds si napolitane Joe), tare bine ar fi sa se ridice si problema felului in care se produc alimentele.
    Degeaba ocolesti toata viata zaharul, faina alba si grasimile daca pieptul de pui pe care il mananci la gratar e plin de hormoni si antibiotice, salata pe care o pui alaturi e indopata cu azotati, iar lamaia pe care o storci peste salata are pana si coaja injectata cu substante chimice, dupa recoltare, ca sa nu mucegaiasca! Scapi de boli cardiovasculare/obezitate/diabet, dar ce te faci cu cancerul? Stiati ca banalul mar din supermarket a trecut, in medie, prin 26 de tratamente cu substante chimice (pesticide, dar nu numai) pe an? Nu e de mirare ca nu mai gasesti niciun viermisor, cat de mic…in Romania inca mai ai unde lucra, substantele chimice nu sunt folosite pe scara atat de larga, mai gasesti cate o babuta care vinde cate o galeata de rosii netratate pe trotuar, mai gasesti fructe si legume cu gust. A, sa nu uit, mare grija de unde cumparati mierea: apicultorii romani (mai ales cei cu productie mai mare) au „bunul” obicei de a importa miere din China; a noastra, de o calitate deosebita, merge la export in proportie de 70%.

  57. *se poate vedea aici ce am scris: http://tinyurl.com/cyzkc6g

  58. Ma bucur si eu sa vad ca sunt atatea comentarii la articol deci sunt reactii deci oamenilor chiar le pasa! Nu esti singur in lupta asta si ne dorim sa iti continui munca ce ai inceput-o si noi ne-o vom face pe a noastra – vom manca sanatos si ne vom educa si copiii sa manance sanatos!
    Multumim ca iti pasa!

  59. Chiar ieri a trebuit sa-mi iau o saorma (pentru ca nu am avut timp de alceva) si sa sti ca ti-am respectat sfatul cu privire la fast-food (am pus doar carne si legume). Si cred ca nu sunt singurul ce are nevoie de indrumare. Daca o sa continui, din partea mea o sa ai tot respectul. Iti multumesc!

  60. Buna Adi, sustin cu totalitate cele scrise mai sus. Am citit comentariile si ma bucur sa vad atatea idei frumoase. Eu ma documentez mult pe subiectul alimentatie sanatoasa, chiar sunt pasionata de acest lucru si vreau sa mentionez cateva lucruri pe care le-am aflat si m-au socat intr-un fel dintr-o carte scrisa de unul dintre cei mai cunoscuti specialisti de medicina complementara din Marea Britanie(Michael Van Straten). „Garbologia este o noua stiinta care arata cat de putin inteleg oamenii mesajele institutiilor guvernamentale privind alimentatia sanatoasa. Antropologii americani au inceput de curand sa studieze informatiile furnizate de gunoaie si, folosind dispozitive speciale de extractie, preleveaza esantioane din gropile de gunoi de pe intreg teritoriul Statelor Unite, pe care le pot data cu precizie dupa ziare. Cand guvernul american a recomandat o reducere a consumului de grasimi de origine animala, cu scopul evitarii imbolnavirii de cancer de colon, gunoaiele cercetate au indicat o cantitate crescuta de grasime indepartata din sunca si fripturi, insa au detectat o crestere dramatica a ambalajelor de produse preparate din carne, cum ar fi salamuri si carnati. Recomandarea ulterioara in vederea protejarii impotriva cancerului a fost „consumati mai multe legume verzi”. Urmarea: vanzarile supermarketurilor au explodat. Din pacate, s-a vandut mai mult decat s-a consumat, mostrele de deseuri indicand tone de legume verzi nepreparate si neconsumate….”
    Concluzia este simpla, ne lipseste aceasta educatie alimentara in scoli, in familie si in intreaga societate. Sustin toate initiativele in acest sens si ma bucur de aceasta postare.

  61. Adi, simt aceeasi frustare cand vine vorba de lipsa de informare si de totalul dezinteres fata de ingredientele produselor alimentare.

    In ultimele 2 zile am tot vorbit despre acest subiect si am ajuns la o concluzie si la un exercitiu.
    Concluzia este: suntem ceea ce mancam!
    Exercitiul este cel al farfuriei!

    Ar fi foarte interesant ca orice persoana sa faca acest exercitiu macar odata si sunt sigura ca va avea un impact, oricat de mic.

    Ce aveti de facut? Luati o farfurie, deschideti frigiderul sau dulapurile bucatariei si umpleti-o. Cu varf sau nu, dupa cum sunteti obisnuiti, va spune in sine ceva. Apoi puneti-o pe podea si uitati-va de sus la ea cateva secunde. Inevitabil veti vedea, sau nu, daca in farfurie exista fructe sau legume, in ce proportii, ce alimente nu vedeti deloc, ce ar lipsi ca sa fiti total fericiti de acea farfurie, etc.

    Orice om cu un minim de constienta si bruma de interes despre ceea ce mananca isi va pune macar un semn de intrebare. Si de aici pot urma si altele si altele si altele…

    Suntem suma deciziilor luate in fiecare moment din aceasta viata.
    Voi cu ce v-ati umplut farfuria?

    Cu drag,
    Eugenia Dobrescu
    Mother Chef @ Diversificare.ro

  62. Nu esti singurul interesat de o alimentatie sanatoasa, chiar daca majoritatea ignora aceasta problema. Este deja o problema, dar prea putini o constientizam. La un seminar de nutritie am auzit o idee care m-a inspaimantat: scapa cine stie.
    Asa ca de vreo 2 ani ajut „sa stie” cat mai multi. La mine pe blog „nutritie” este o categorie de baza, Miercurea fara carne este o rubrica permanenta iar acum am debutat si cu „Saptamana fara carne 15 – 21 Oct”.
    Intre timp am finalizat si un curs de tehnician nutritionist prin ANATECOR. Atat am putut face eu.
    Mult, putin, nu stiu. Stiu insa ca la mine pe blog articolele despre alimentatie au audienta dubla fata de cele despre politica, de exemplu. Deci nu esti singurul interesat. Spor!

  63. Total de acord!
    Stilul de viata nu mai e acelasi si mancarurile nu sunt adaptate la noul nostru ritm. Deci fiecare trebuie sa faca eforturi, dar cu o educatie „generala” am reusi poate mai bine.

  64. De fiecare data cand cineva deschide tema alimentarii sanatoase, mi-aduc aminte de speech-ul lui Jamie Oliver pentru TED http://www.ted.com/talks/jamie_oliver.html

    Dar da, daca as putea sa ajut o astfel de campanie, as face-o cu placere. Si nu cred ca conteaza neaparat cine o finanteaza (statul sau o companie privata), cat timp oamenii astia au inspiratia sa angajeze genul de oameni care stiu despre ce e vorba si nu abordeaza problema doar la suprafata. Dar cred ca sunt naiva ca sper asta.

  65. Ar trebui sa se faca o educatie atat pentru copii in scoli cat si pentru adulti pentru ca am inceput sa luam doar exmple negative din tarile din vest sau de peste ocean, poate ar trebui sa ne orientam spre parte de est a globului (zic si eu).
    eu de pe acum aincep sa-mi fac griji in privinta alimentatiei viitorilor mei copii (desi inca nu am copii si nici nu e nimic programat :)))Si eu aveam obiceiuri destul de nesanatoase cand eram copil su dupa in adolscenta dar cu inaintarea in varsta am ajuns sa vad cum stau defapt lucrurile si am zis gata pana aici. Fac sport in fiecare zi o ora si am grija la ce mananc zilnic, dar mi-e groaza cand merg pe la neamuri in vizita sau chiar la parintii mei ca ei au ramas cu obiceiurile nesanatoase de a manca + farfurii pline si „nu mai vrei putin?”
    deci trebuie facut ceva in privinta asta, dar cum s-a mai zis si mai sus din parte autoritatilor nu prea e sansa e izbanda poate din partea unor oamenii ca tine Adi sau poate ca si noi cei care citim si scriem pe astfel de bloguri.
    suntem alaturi de tine si imi place foarte mult blogul tau

  66. Cercul vicios: industria alimentara – doctor&spital – industria farmaceutica. „Alimentele” industrializate sunt adevarate otravuri, care ne ucid … incet. Educatia nu trebuie facuta de stat. Nu suntem chiar asa de naivi ca sa nu ne dam seama ca acolo unde se implica statul, rezulta de cele mai multe ori un dezastru. Vedeti si voi unde a ajuns educatia, sanatatea, industria din Romania… Cateva minute pe zi, zi de zi, parintii, bunicii si chiar educatorii la scoala se pot implica … E chiar asa de greu sa-ti aduci aminte ce mancau parintii si bunicii nostri…Nu vreau sa zic ca slanina sau altele preparate erau super sanatoase, dar nu se consumau zi de zi si nu aveau la dispozitie toate porcariile din zilele noastre.

  67. Educaţia alimentară este la fel de importantă ca matematica sau orice altă materie. Sper ca fetiţa mea să înveţe acasă principiile unei alimentaţii sănătoase, că la cum văd sistemul de învăţământ românesc, nu cred că în următorii 20 de ani va apărea o astfel de materie, oricât de mulţi susţinători ar avea.

  68. Salut Adi! Sunt un mare fan al blogului tau chiar daca nu-ti citesc regulat postarile. Felicitari pentru acest subiect. Ai strans o groaza de raspunsuri intr-un timp destul de scurt ceea ce arata ca mai exista o sansa. Mi-ar fi placut sa citesc toate raspunsurile dar timpul nu-mi permite acum asa ca imi cer scuze daca o sa repet lucruri care au fost deja zise mai sus. Deschizi aici un subiect foarte sensibil si controversat. Nici nu stiu cum sa-mi incep pledoaria pentru ca pe cat pare se simplu pe atat e de complicat de fapt in zilele noastre sa mananci sanatos. Si daca ar fi sa mancam produsele crude tot ar exista un mare semn de intrebare in legatura cu cat de sanatoase sunt produsele respective. In zilele noastre cand 90% (sau poate mai mult) dintre fermieri isi cresc animalele si culturile de legume sub „stresul steroizilor” e foarte greu sa controlezi ce-ti ajunge in farfurie. Nu multi au posibilitatea de a-si produce singuri materia prima iar cei care au aceasta posibilitate nu o fac pentru ca e mai comod si mai ieftin sa o iei de la supermarket sa nu mai mentionam ca produsele din raft arata mai bine decat cele din gradina proprie.
    Conform legii toate companiile producatoare trebuie sa tipareasca pe eticheta produselor cat mai detaliat lista ingredientelor. In situatia in care un produs este ethichetat corect este strict responsabilitate consumatorului ce alegere face. Faptul ca romanii (si nu numai) gandesc insa cu stomacul si nu cu creierul este insa un lucru stiut. De aceia campaniile electorale se fac cu mici si bere si nu cu dezbateri inteligente care sa gadile creierul alegatorului si nu fundul stomacului.
    Vinovati de ceea ce avem pe masa sunt multi, foarte multi de la baza piramidei si pana la varf dar in primul rand noi. Clar! Noi ar trebui sa fim principalul filtru pentru mizeriile care se sunt puse in fata. Cum sa ajungem fiecare dintre noi la nivelul la care sa fim in stare sa ne purtam singuri de grija? Pai in primul rand prin autoeducare si prin a renunta la obiceiul de a face ceva doar pentru ca si altii o fac. Trebuie sa invatam sa avem o parere a noastra si sa fim responsabili. Trebuie sa invatam sa ne informam din mai multe surse si sa judecam singuri lucrurile si sa nu mai imprumutam parerile altora. Stiu, e greu. E greu pentru ca suntem bombardati de informatii din toate partile, toata lumea ne spune ce sa facem si ce sa alegem dar nimeni nu ne spune cum sa selectam informatia.
    Asadar ar trebuie sa incepem cu educatia de la varste fragede, trebuie sa invatam sa ne cunoastem pe noi insine si lumea in care traim si mai ales modul cum interantionam cu ea. Trebuie sa invatam lucruri de baza si sa speculam cu ele. Trebuie sa intelegm ca un produs pe care scrie 12% lapte, 10% preparat de fructe si o lista de alte 10 ingrediente care n-au nimic de-a face cu laptele nu se poate chema iaurt. Exemplele pot continua dar nu vreu sa o lungesc prea mult si am sa inchei aici scurta-mi interventia. Sa aveti o zi buna!

  69. Poate nu e o mare realizare in domeniu, dar Ministerul Sanatatii a derulat un proiect pentru promovarea unui stil de viata sanatos http://www.comunitate-sanatoasa.ms.ro/home sau http://www.facebook.com/ComunitateSanatoasa. Momentan, acest proiect s-a incheiat dar sper ca se va face o continuare a acestuia.

  70. Buna!Trebuie sa îți marturisesc :măcar odată pe săptămâna intru sa vad ce ai mai scris/realizat.Intru,citesc,invat si sunt de acord cu tine in tot ce scrii.Acum chiar trebuie sa te ajut sa ajungi la 3000 de comentarii!Asadar,regimul alimentar al meu si al sotului s-a schimbat radical după ce am început diversificarea copilului!Tarziu,recunosc dar,tot e un început!Mancam foooarte multe fructe,legume proaspete,putin spre deloc zahar,multe seminte,uleiuri numai presate la rece,oua de la tara si rar putina carnita(le-am dat adresa puilor si vin singuri de la tara!).Am vorbit la grădi despre programul tau(farfurii curate,cred ca așa se numește)si m-au privit ca pe un martian!Copilul meu vorbește despre alimentatia sănătoasă cum ar trebui sa vorbim si noi toți!De vorbit as mai vorbi mult dar,știu ca timpul e problema…așa ca îți doresc sanatate,putere si numai gânduri bune!O seara liniștita.

  71. Revin cu un exemplu de educatie alimentara à la française: educatia gustului
    http://www.legout.com/la-semaine-du-gout/lecons-de-gout

  72. Da,sunt de acord cu tine.Trebuie sa ne trezim cat mai repede.

  73. Este greu sa schimbi obiceiurile unei intregi generatii care a trait cu prajeli, cu mancare gatita plina de grasimi, care a descoperit de putin timp fast foodul. Ma uit la familia mea, la parinti, bunici, matusi care nu concep sa arunce grasimea si pielea de la pui „ca acolo e gustul”, care nu vor sa renunte la vegeta care are o lista de 4 randuri de ingrediente, si unde abunda potentiatorul de gust, care nu inteleg ca mezelurile cumparate si „atat de gustoase” sunt pline de sare si de cine stie ce alte resturi. De fiecare data raspunsul este acelasi: „Daca nu sunt bune de ce nu le scot de pe piata, de ce nu le interzic?”
    Pe de alta parte, sunt constienta ca interesele financiare ale firmelor producatoare de astfel de produse sunt mai importante decat sanatatea consumatorilor, ca fiecare are libertatea sa ia decizii privitoare la viata lui si ca, in final, ne aflam intr-un cerc vicios, in care niciunul nu este capabil sa faca schimbari majore.
    Solutia ar trebui sa vina de la consumator, daca el ar incepe sa aiba o igiena a alimentatiei, sa nu mai consume atata hrana procesata, atat fast food, atatea mancaruri imbibate in grasimi si prajeli, marii producatori, pentru a continua sa existe pe piata ar fi obligati sa fabrice alimente mai sanatoase. Si poate si Ministerul Sanatatii i-ar putea sprijini intr-un fel in aceasta directie.

  74. Si eu sint ingrijorata, ba chiar revoltata, cind trag cu ochiul in supermarket in cosul vecinilor de la casa, dar cel mai tare ma isterizez cind vad ce se vinde la chioscul de la scoala fiica-mii (Kubeti, de exemplu, sau pufuleti, sau tot felul de porcariosenii )sau cind vad ce pun alti parinti in pachetelul pentru gustare al unor gigilici de numai 6 ani – 6 ani si jumatate. Si imi creste inima de bucurie cind puiul meu imi cere sa ii pun 5-6 briose in pachetel, in loc de una singura; si ma bucur din suflet ca datorita noua, cel putin patru-cinci mamici din clasa au inceput si ele ofensiva brioselor si checurilor homemade ! Deci nu e totul pierdut !!!

  75. Salut Adi!Ca de obicei vii cu articole adevarate,din pacate nu avem o educatie alimentara si nu doar noi suntem responsabili de lucru acesta.Noi cei care avem „substanta cenusie” am putea schimba ceva pentru cei care vin dupa noi, cum se spune:
    „Sanatatea noastra se gaseste in farfuria noastra”
    Daca omul e sanatos, atunci vom avea o societate sanatoasa,respectiv randamentul va fi altul decat cel de acum, dupa o ceasca de cafea si o tigara:) Cate idei si propuneri avem doar trebuie gasite niste „urechi sanatoase” care sa ne asculte si sa le transforme in realitate.

  76. carmen godeanu says:

    Din pacate, atat timp cat vezi la stiri ca prin programul de alimentatie asa-zis sanatoasa in scoli se distribui produse alterate, nu vad ce ar revolva o campanie care va face doar reclama la anumite firme si produsele lor. Sloganul consuma fructe si legume ce il tot distribuie, dupa umila mea parere este o insulta adusa majoritatii oamenilor simpli, care constata ca fructele si legumele sunt mult mai scumpe decat canea, asa ca multi mananca ceea ce isi permit si nu ceea ce este sanatos, si asta doar datorita nivelului scazut de trai cu care se confrunta majoritatea romanilor.
    Sunt de acord cu campania propusa, atat timp cat ea se desfasoara cu seriozitate si mai ales daca este insotita si de ore de educatie sanitara. Cred ca asa cum s-au impus orele de religie in scoli, benefic ar fi fost si educatia sanitara, astfel incat nu ar mai exista nici cazuri de avort la 5 luni, nici anorexie si obezitate.
    Daca va uitati in jur, in Romania, majoritatea celor ce nu sunt obezi sunt anorexici.
    Si cel mai important este ca pentru a avea succes o astfel de informare si pentru a fi corecta, va trebui ca mai intai sa fie pregatiti institutori competenti ce nu vor fi alesi pe criterii politice. Nu poti invata nimic bun de la cineva care nu iti poate da exemplu si care nu este suficient de informat si bine pregatit.
    Iar daca se gaseste un sistem fiabil pentru aceasta idee, se poate promova si poate ajunge unde trebuie, atat timp cat avem acces la informatie si nu ne este teama sa ne exprimam.
    Asa cum ai scris, posteaza pe internet idei fiabile, care pot fi dezbatute, ca de exemplu pe facebook, unde prin distribuire, din priete in prieten, poate vede vreun politician interesat.
    mult succes!

  77. Educatia alimentara aproape lipseste din Romania, o tara unde auzi de 9 ori din 10 la restaurant comanda „ciorba de burta si ceafa cu cartofi prajiti”. Eu sunt vegetariana de 10 ani si am deschis blogul tocmai din ideea de a promova si alte combinatii de ingrediente si arome. Inventivitatea in bucatarie lipseste cu totalitate, si alimentele care aduc maxim de nutrienti se gasesc ( inca) destul de rar. Cred totusi ca incet, dar sigur, lumea incepe sa-si puna intrebari, si devine interesata de ce inseamna alimentatia corecta (in special familiile cu copii), si cel putin in mediul online resurse sunt din ce in ce mai multe. Sunt convinsa ca suntem pe calea cea buna, insa avem nevoie de putin mai multa incisivitate in ceea ce priveste impunerea regulilor de alimentatie.

  78. Indraznesc sa mai intervin cu un comentariu deoarece am urmarit indeaproape acest articol, am citit fiecare articol si am decis sa sparg gheata oarecum. Am constatat cu tristete ca multi cititori sunt descurajati de faptul ca s-ar putea schimba ceva la noi in sensul promovarii alimentatiei sanatoase, si nu-i condamn fiindca au motive. Suntem inconjurati zi de zi de persoane (la supermarket, la gradinita, in parc, acasa la parinti, bunici) care au adanc inradacinat conceptul de mult,gras si nesanatos in farfurie, a caror tel este sa aiba frigiderul si camara plina, ca deh, nu se stie niciodata. Cum nici guvernul nu-si da concursul sa implementeze reguli serioase in acest sens, sigur ca multi putem sa ne lasam pagubasi si sa renuntam fiindca, din nefericire, asta e alternativa cea mai des oferita (e-uri, grasimi si mult, cat mai mult). Mi-am dat seama, aflandu-ma relativ in aceeasi situatie, ca nu conteaza ce vor altii sa-mi(si) puna in farfurie, ci conteaza ce imi pun eu in farfurie pana la urma. M-a bucurat totodata, sa vad ca multi sunt dispusi sa se „alieze” si sa porneasca un program care sa promoveze alimentatia sanatoasa. Tocmai in aceasta idee, am hotarat sa fac ceva si asta chiar acum, nu maine si nu dupa ce se vor aduna cele 300 de comentarii, si anume sa dedic o reteta pe blogul personal, alimentatiei sanatoase. Intentia mea nu este neaparat de a impune/ incuraja vegetarianismul ci mai degraba cumpatarea, diversificarea si mancarea sanatoasa. Mi-ar placea enorm sa vad ca si alti bloggeri ma urmeaza, cu permisiunea lui Adi, bineinteles. As incheia cu celebra fraza a lui Adi „Sa fiti sanatosi!”.
    (http://culinariadaciana.blogspot.ro/2012/10/suc-de-portocale-cu-goji.html)

  79. Buna seara, Adi Hadean si cititorii.

    Un subiect de maxim interes care face echilibristica si cat pe ce sa cada in extrema …mancatului de verdeturi.
    De cate ori apare indemnul ´´mananca sanatos´´ apar si vegetarienii care tipa ca din gura de sarpe cat de nesanatos mananca altii. Vegetarienii care uita ca-s nascuti intr-o societate mancatoare de carne de porc, cu traditii de ani si ani, cu o perioada de comunism in care conta sa ai ce pune pe masa si NU ce anume pui pe masa.
    Atitudinea asta nu este OK, este distructiva, singurul merit este acela de a enerva la culme romanul mancator de carne si bautor de lapte. Si mustele se prind cu miere, daca-mi permiteti o aroganta.
    Educatia alimentara se face pas cu pas, cu rabdare, si mai ales, dar mai ales, fara atitudine isterica si batut cu pumnul in masa asa cum multi vegani-vegetarieni o fac.
    Vreti sa schimbati ceva? Schimbati-va in primul rand atitudinea. Si indemnul e pentru toti cei care au scris mai sus si care se simt :)
    A manca sanatos NU inseamna a renunta la carne. Punct.

    A manca sanatos inseamna a manca echilibrat.Nu vei muri in chinuri daca iti permiti uneori o ceafa de porc, o gogoasa sau un cartof prajit.

    Problema nu e aceea ca mancam carne sau ca mancam porc iarna. Problema este ca nu am invatat aproape nimic despre alimente, despre cum le combinam, nu am invatat sa avem pretentia ca ceea ce e in farfurie sa fie ceea ce credem ca am cumparat si pe care am dat o gramada de bani. Calitate adica. Ups, iata ca sunt defapt o serie de probleme, nu doar una.

    Romanul trebuie sa invete sa nu mai accepte calitatea indoielnica a alimentelor, asta in primul rand. Carnea tocata e prea grasa si fara gust? NU mai cumpara a adoua oara! Painea e ca un burete cu gust acru? NU mai cumpara a doua oara! Ceri muschi si jumatate e grasime? Cere-ti banii inapoi! Si asa mai departe.
    Cine ar putea sa ne vorbeasca despre asta si sa ne sustina spre o viata mai sanatoasa? Medicii de exemplu. Cadrele didactice. Acestea sunt doua categorii profesionale in care romanul are in general incredere.
    Si nu in ultimul rand, sa nu uitam de miscare! Alt aspect care merge mana in mana cu alimentatia pentru un echilibru in viata.

    1. Daca avem o problema, ar fi bine macar sa o identificam corect. Nu exista nici un motiv pentru care sa excludem cu totul consumul de carne, precum nici fast foodul nu e prin definitie o mancare nesanatoasa (am vazut si aici pe blog retete orientale de shaorma cu hummus in loc de cartofi prajiti si sosuri facute in casa, burgeri pe gratar etc). Totul tine de echilibru. Marile noastre pacate de care as vrea sa scapam sunt fripturile fara garnituri sau salate (in afara de cartofii prajiti asa des intalniti), in general din carne de porc in detrimentul carnii de vita, daca e sa ne raportam doar la carne rosie. In plus vita care se gaseste nu e de cea mai buna calitate. Personal eu sunt nemultumit si de macelarii de la noi, probabil nu au nici macar un curs in domeniu la baza, dar nu asta era in discutie.
      In ce priveste salatele, diversitatea cred ca e punctul lor cel mai slab. Avem salata de varza cu otet, salata de rosii, castraveti si ceapa plus varianta cu ton si caesar ca fel principal. Sunt atatea sute de salate care ar putea fi introduse in meniurile restaurantelor.
      Apoi mai vine calitatea painii si a mezelurilor unde intradevar ar fi nevoie de interventia guvernului. Ma asteptam la standarde mai ridicate de la un popor care invoca atat de des parizerul cu soia din perioada socialista.

  80. intr o tara saraca faci educatie alimentara ! tareee

    1. asta e o conceptie gresita. alimentatia sanatoasa nu are de ce sa fie mai costisitoare decat una nesanatoasa, ba chiar implica un consum mai mic de ulei, legumele sunt mai ieftine decat carnea, mancarea gatita e mai ieftina decat cea semipreparata samd.
      In fond, cu cat ai mai putini bani, cu atat trebuie sa fii mai atent pe ce ii cheltui.

  81. copiii mei nu mananca salam sau cipsuri decat cand merg pe la bunici. Cred ca totul tine de felul in care ne respectam noi insine si de oleaca mai mult efort de a face o mancare sanatoasa care sa arate si bine si sa fie si a naibii de gustoasa. E greu, dar de multe ori functioneaza

  82. vaaai… asa de mult inteleg postul asta! ma simt atat de singura cand vorbesc de mancare buna si sanatoasa. si asa de dezamagitor e sa incerci sa faci asta si sa vezi ca ramane mancarea in farfuri ca se uita la ea ca la mancare pt oameni bolnavi.. :)

    da, asa e: prajeala, farfurie plina varf, degetul de grasime deasupra mancarii, toate amestecate la masa ca sa fii sigur ca nu se face digestia cum trebuie… plus preparatele cele mai ieftine cu putinta! ca deh!, n-avem bani. si nici nu credem ca asta se va intoarce impotriva noastra cand banii ‘economisiti’ vor merge la farmacie pt medicamente de stomac sau pt colesterol si inima sau mai stiu eu ce….

    dar pe de alta parte e adevarat si faptul ca mancarea sanatoasa costa..mult mai mult decat mizeriile din supermarket. cu banii cu care cumperi un kg de carne sa saturi o gramada de oameni nu o sa poti sa ii saturi cu legume… in general, de ex.

    da, o zic si eu sus si tare: HABAR N-AVEM CE MANCAM SI DE CE! poate si pt ca noi la biologie, botanica si chimie invatam cum sa ne facem agricultori sau cum sa producem bombe, nu cum sa ne luam din natura ce ne trebuie. si ai amre dreptate, deci, cu educatia. la noi educatia e la pamanat.

    nivelul de civilizatie la noi nu e inca acolo unde trebuie, clar.

  83. All in. :)

  84. Din păcate am crescut fara educație alimentara.Eu,personal am vazut si mâncat mâncarea bunicilor,părinților cu rântaș,cu prăjeli,cu grăsimi.Am început puternic sa ma documentez,sa citesc cum si ce sa mănânc.Încerc sa îmi alimentez bebelușul corect dar,ce ma fac când mergem la bunici?se strica tot ce încerc sa construiesc.Nici soțul nu ma ajuta si susține,refuza sa creadă aceste ”aberații” despre alimentație,el fiind un carnivor inăscut,un pasionat de mezeluri,prăjeli,paine alba si mai ales cartofi prăjiți.Nu am cum sa ii educ pe cei din jurul meu sunt prea multi contra mea.O campanie pro alimentație sănătoasă ar fi mană cereasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close