Mămăligă cu ciuperci și roșii uscate – mâncare de post

293

Dacă vreți părerea mea (iar dacă nu, deja-i târziu), mâncarea de post e o grijă prea mare pentru creștin. Asta am constatat cu ocazia nenumăratelor interacțiuni cu oamenii pe Twitter, Facebook și aici pe blog. Grija comerciantului pentru profit pot să o înțeleg, înțeleg deci și abundența mâncărurilor „de post” care mai de care mai colorate și mai pline de mizerii (coloranți, conservanți, potențatori de gust) în supermarketuri. Mâncarea de post ar trebui să fie, cum spunea unul dintre comentatorii de aici, simplă, puțină, lipsită de strălucire. Sigur, nu trebuie să fie mizerabilă ori necomestibilă, doar lipsită de poleială, până la urmă, postul creștinesc nu-i chiar o sărbătoare, sărbătorile vin după. Nu insist, nu vreau să mă cert cu nimeni pe marginea convingerilor mele spirituale, vreau în schimb să vă ofer o rețetă de mâncare de post apropiată de spiritul postului așa cum îl percep eu (am fost zilele trecute pe la prietenii mei de la Datina și am luat niște lucruri produse în Maramureș, o făină de mălai ceva mai rugoasă și niște roșii uscate, bașca un borcan de ghebe de Neamț).

Roșiile mai cu seamă mi-au atras atenția. Le-am folosit și la altă mâncare, dar asta-i o poveste pentru altă zi.

Ciupercile, gata fierte, conservate-n apă cu sare. Le-am scurs înainte de a le folosi. Ghebele trebuie să fiarbă cel puțin 20 de minute înainte de a fi mâncate, tratamentul termic extra nu le-a dăunat.

Mi-ar fi folosit un ceaun. N-am. Deocamdată:).

După ce a dat apa în clocot (cu puțină sare în ea, să nu uit) am pus tot mălaiul în cratiță.

Am pus cratița la loc pe foc și am adăugat roșiile.

Și ghebele, desigur.

Când a început mălaiul să se umfle, am început și eu să amestec în mămăligă.

După 30 de minute am avut o mămăligă suficient de vârtoasă pentru ca lingura să stea dreaptă în ea. Am obținut-o din 250 de grame de mălai și un litru de apă.

 

Am uns un vas cu ulei și am lăsat mămăliga să se răcească. În el. În vas, adică.

 

S-a tăiat fain în felii. Feliile pot fi puse pe grătar sau pârgălite-n ulei. Eu le-am stropit cu puțin ulei de dovleac de la Luna

 

Simplu, gustos. Poate prea gustos pentru o mâncare de post:).

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Interesanta combinatie! Cred ca o voi incerca si eu!

  2. Cred ca trebuie sa merg la un workshop de mamaliga sau asa ceva. Am incercat tot felul de proportii, ba chiar am ajuns sa fac dintr-o cana de apa si-o cana de malai – si tot un fel de mamaliga curgatoare iese. Diseara incerc din nou… :)

    O fi de la malaiul de tara?

    1. Adi Hădean Author says:

      contează mălaiul dar poți face mămăligă vârtoasă și cu mălai din comerț. toată treba-i să ai răbdare:)

  3. salut,
    mamaliga eu o pun in apa rece de la inceput…ca asa nu mai am surprize sa se faca cocoloase (cum patesc cand o pun in apa clocotita cum spui tu) crezi ca asa…isi pierde „proprietatile nutrive” sau altceva?
    multumesc, daca gasesc rosii uscate cu siguranta am sa incerc reteta asta

    1. Adi Hădean Author says:

      mălaiul n-are prea multe proprietăți nutrtitive oricum, n-ai ce pierde. dacă fierbi mămăliga destul de mult, nu face niciun cocoloș:)

  4. Interesant! Oare merge si cu malai de parga ?

    1. Adi Hădean Author says:

      presupun că da

  5. Buna!Unde se gasesc rosii uscate?Sau, pot ele fi inlocuite cu rosii crude?:D…Presupun ca nu…Interesanta reteta!Sa ai o seara faina!

    1. Adi Hădean Author says:

      în supermarketuri, conservate în ulei, de obicei. sau în magazinele naturiste ori în băcănii. sigur că dacă pui roșii proaspete nu o să ajungi la același rezultat:).

  6. gata am cumparat rosii uscate vreau sa incerc reteta dar nu ne ai spus gramajul la ele…si nici la ghebe…ne ar fi de folos

  7. Excelentă idee care a fost îndelung apreciată de tot „familionul” (ghebele au fost înlocuite, din lipsă, cu ciuperci de pădure hidratate iar mălaiul a fost unul din comerţ). Au mai fost în plus doi căţei de usturoi zdrobiţi care s-au „pupat” tare bine cu toate ingredientele.

  8. Nico Ella says:

    super dar eu a doua zi imbunatatesc aceasta mamaliga putin in tigaie la prajit sa prinda o crusta crocanta . e super

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close