Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Salată cu pere și parmezan

no entries found

Dacă tânjiți după o mâncare fără carne, fără miros de cârnați, fără grăsime (de origine animală), fără crusta maronie și delicioasă rezultată în urma coacerii, ei bine, să știți că speranță există. Salată verde ori de alte culori se găsește, pere zemoase sunt în toate piețele, citrice și ulei de măsline aveți de unde să procurați, de bună seamă. Zilele trecute am făcut o salată care a avut succes și pe care v-o arăt acum, că s-ar putea să vă prindă bine. Iat-o:

Am folosit salată de două feluri, o portocală, o pară din două, zeamă de lime, măsline marinate, câteva castane coapte (nu-i musai să plângeți după ele dacă nu le aveți, folosiți miez de nucă sau trei-patru nuci caju), puțin ardei iute, castravete și câteva roșii cherry despre care am aflat că se putea și fără.

Firește, am spălat ce era de spălat.

Măslinele-s primite-n dar de la Adina, doamna Chinezului. Folosiți ce măsline vă plac doar să nu puneți prea multe.

Când eram eu copil, perele erau pere, găseai cel mult patru soiuri. Acum găsești cam 17-20 de soiuri, alternativ. Nu știu cum se numesc cele din imagine dar știu că au fost bune, zemoase și parfumate.

Am tăiat castravetele în fâșii subțiri.

Am tăiat/curățat portocala și am păstrat bucățile de pulpă din poză.

Am tăiat parmezanul în felii subțiri tare.

Am tăiat para în felii fine.

Am preparat dressingul pentru salată.  Zeamă de lime, ulei de măsline, bătute bine cu telul.

Am pus toate ingredientele-n bol, inclusiv câteva rondele subțiri de ardei iute, am turnat dressingul peste salată și am amestecat.

Da, a fost bună. Și ușoară și aromată.

Gata. Să fiți sănătoși.

8 Responses to Salată cu pere și parmezan

  1. cojocariu gabriela

    Esti un bucatar desavarsit.Se vede ca tot ce faci e pasiune si ne delectezi cu toate bunatatile ce le prepari.Mult succes!!!!!!!!!!

  2. valeria costin

    Deocamdata am citit reteta si-mi lasa gura apa, dar sigur o s-o prepar si eu. Multumim!

  3. Cred ca sunt pere Williams sau Bartlett, parca asa as zice dupa imaginea ta, insa mai degraba merg pe Williams, daca zici ca sunt dulci si parfumate.

  4. La multi ani si multa sanatate sa ai. Fie ca Anul 2012 sa aduca numai fericire, bucurii si bunastare in familie.

  5. Eu unul nu m-aş despărţi de proteina animală în ruptul capului!

  6. Felicia Chirila

    FORMIDABILA – dupa atatea sarmale,fripturi,platouri cu slanina,caltabosi,carnati – CRED CA ESTE INDICATA ACEASTA RETETA PLINA DE CULOARE SI SAVOARE

  7. gratiela

    Multumesc, Adi , pentru gura de oxigen si culoare !

    Sa ai un an bun ,gustos,frumos si sanatos !

  8. Livia

    Multumim tie pentru reteta iar noua sa ne fie de bine! A fost foooaaaarte buna (chiar dacă am uitat maslinele in frigider). Mai venim, sa ai spor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>