Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Pui cu sos de merișoare

no entries found

Merișorul înroșește vara versanții Apusenilor dar se găsește și în alte zone ale României. Fructele, care seamănă  cu afinele (și arbuștii seamănă între ei) sunt de celemai multe ori roșii dar pot fi și albe sau roz. Sunt recoltate și expediate în țările din care importăm apoi sucuri naturale pline de antioxidanți, pentru că atât putem noi. Din fericire, în ultima perioadă au început să apară merișoarele și prin piețele noastre. Acum două zile am cumpărat câteva sute de grame. O să le folosesc azi la Speciala de Joi de la Camino (am pulpe coapte cu sos de merișoare, cartofi copți și pere confiate). Am testat deja sosul, alaltăieri, gătind pentru o doamnă căreia soțul a vrut să-i facă o surpriză (adică mi-a scris și m-a întrebat dacă vreau să gătesc pentru soția lui însărcinată, care mai are puțin și naște – evident că am acceptat).

Am gătit piapt de pui, pe care l-am condimentat înainte cu un amestec de ierburi aromatice măcinate  și mirodenii (coriandru, chimion, cimbru, boabe de muștar).

Pentru garnitură am folosit ceapă roșie, usturoi, cartofi, pere.

Am crestat cartofii și i-am împănat cu cimbrișor.

Am pus cartofii, ceapa și usturoiul înt-o tavă, pe hârtie de copt. Am presărat peste legume sare și piper, le-am stropit cu puțin ulei de măsline și am pus tava în cuptorul încins. 25 de minute la 200 de grade Celsius.

Am pus puiul, merișoarele, perele curățate de semințe, câteva frunze de mentă și o lingură de unt, într-o tigaie și apoi pe foc.

După 3-4 minute, puiul a început să se rumenească la exterior. Am stins cu vin alb, am mai lăsat puiul acolo 3 minute apoi l-am scos pe o tavă și l-am pus în cuptor, alături de cartofi (a stat 12-14 minute în cuptor). Am scos perele pe o farfurie și am lăsat merișoarele în tigaie, să scadă sosul de pe ele.

Am pus și o linguriță de zahăr în sos.

Simplu, nu?

Oaspeții au mâncat tot, de unde am tras concluzia că le-a plăcut.

Am stat un pic la povești, am mai băut un ceai.

Asta-i povestea. Să fiți sănătoși.

15 Responses to Pui cu sos de merișoare

  1. Cred ca a fost bun, bun…

  2. Andrea

    dintr-un motiv necunoscut nu mai pot adauga sugestii de bloguri culinare la postul anterior. Si nu as vrea sa ratez ocazia sa o recomand pe codruta de la http://codrudepaine.ro/
    Poate ca de altfel iti e familiar blogul ei (am vazut ca te mai preocupa si painile..) dar nu am vazut-o recomandata de nimeni. eu cred ca merita promovata mai intens. mie mi-a schimbat cu siguranta parerea despre paine!

  3. KINGA

    Acesta va fi meniul meu de duminica, evident cu supa de pui (care nu lipseste de pe masa noastra de duminica. Dar ca fel de baza va fi excelent!

  4. ana

    A fost excelent !!!! :))) Abia astept sa repetam experienta , poate chiar azi, daca reusim :))). Multumim, Adi

  5. Am ajuns tarziu la petrecere. S-au inchis comentariile la postarea anterioara? :D

  6. Anne-Marie Blaga

    Daca nu am menta proaspata functioeaza cu menta uscata ?:D…Mersi!

    O zi frumoasa!

  7. Foarte frumos din partea ta ca ai gatit pentru o doamna insarcinata!

  8. blutzisor

    Am facut si eu o reteta asemanatoare, dar in loc de cartofi am folosit castane :). In reteta originala (Alain Ducasse) erau folositi cartofi dulci, dar cum ia-i de unde nu-s, m-am gandit ca ar merge castanele.

  9. Cristina

    Buna, tocmai am facut sosul de merisoare langa snitele din piept de curcan. A fost delicios!!!!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>