Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Pitta grecească, lipia românească

no entries found

Aproape că am uitat că am fost în vacanță. Ultimele săptămâni au fost un vârtej. Încă nu-i gata. Totuși, mai scot capul spre lumină și mă agăț de amintiri cu apă limpede, plajă, măslini și smochini. Între ele, pitta, o pâine necrescută, folosită la învelirea cărnăriei și a celorlalte ingrediente care compun gyros pitta, fast-food-ul grecesc. Cercetând puțin am aflat că  o pâine asemănătoare se făcea și-n unele sate din Ardeal în zilele în care se termina pâinea adevărată (nu mergeai la cuptor cu pâine când aveai tu chef și dacă rămâneai o zi-două fără pâine, lipiile fripte pe lespede erau o soluție), sub numele de “lipie”. Iată cum am făcut eu:

Am măsurat patru căni de făină albă. Am pus la înmuiat 10 grame de drojdie crudă într-o cană cu apă călduță cu o linguriță de zahăr. În altă cană de apă călduță am dizolvat o linguriță de sare. Am pus toate astea în același vas, mai întâi amestecând făina cu drojdia apoi adăugând apa cu sare. Am adăugat trei linguri de ulei de măsline extravirgin și am început să frământ.

Am frământat cam 6 minute. A ieșit un alat simplu, ca de pâine, ca de pizza. Ca de lipie. V-am spus eu, lumea asta-i un sat mai mare, știm cu toții aceleași lucruri într-o formă sau alta.

Am lăsat aluatul să dospească 35-40 de minute.

L-am mai frământat cinci minute apoi l-am împărțit în opt bile ceva mai mari decât un ou mare.

Am întins aluatul în foi rotunde, cît o farfurie medie și groase de jumătate de centimetru.

Pe unele le-am copt în tigaie, pe altele-n cuptor, într-o tavă unsă cu puțin ulei (am uns și tigaia după fiecare pitta, ca la clătite). Diferențele au fost nesemnificative.


Pentru ca pitta să nu se întărească, trebuie acoperită cât e caldă și pusă la răcoare. Poate fi mâncată rece ori caldă (se încălzește repede pe plită, în tigaie or în cuptor) pe post de pâine.

Asta-i tot. Să fiți sănătoși.

 

 

14 Responses to Pitta grecească, lipia românească

  1. ildi

    ne facea bunica in vacante :)
    mie dor de lipie cu lecso rece (salata) :P

    de abia am venit de la lunch (inca imi sta stomacul intr-o parte) si mai luat cu pofte si foame…ce ma fac?!

  2. lol…. ildi..ce este lecso?

  3. mama ne-a facut de mici turte pe plita – asa se numesc in moldova – si eu una sunt innebunita dupa ele, le-as manca si goale cat is fierbinti si crocante…

  4. împunsăturile celea cu furculiţa când le faci? când ai întins aluatul sau când e deja în tigaie? ori…? şi dacă nu le faci, se umflă, lăsând un spaţiu mare la mijloc, care-ar putea fi umplut, oare?

    • adihadean

      Catherine, înainte de cocere. Daca nu intepi si ai 270 de grade in cuptor fac ” buzunar”, altfel se umfla doar putin:)

  5. mulţam. phiii, să vezi ce experimente fac… :)

  6. mira

    da, adi, asa e, in unele sate din ardeal se fac. bunica mea facea placinte pe tigaie, le facea si din aluat nedospit, cu umplutura de cartof, branza, ceapa sau bostan, din aluatul ramas, facea pită. doar ca placintele au mod anume de a le impaturi.

  7. Mircea

    Strabunica facea niste placinte de toata frumusetea si bunatatea. Putina lume mai stie sa le faca la fel.Erau ceva fenomenal,mai crete decat un pui de shar pei. Umplutura era de obici branza usturoaie de oaie,vara, era amestecata si cu “code de ceapa” si marar proaspat, la zile mari mai prindeai si cu cartofi sau ceapa calita,iar daca erai cuminte si harnic erau si cu silvoita.
    Din aluatul de placinte intins foarte subtire ne facea si “cipsuri” prajite directa pe plita sobei.
    Mama desi a vazut toata viata ei cum facea strabunica placintele tot nu stie sa le increteasca.Pana la urma era o adevarata arta incretitul placintelor.

  8. ildi

    @anamaria

    http://en.wikipedia.org/wiki/Lecs%C3%B3

    nam gasit decat in engleza, dar pe scurt e un ghiveci cu multaaa ceapa si si mai mulltttiii ardei, rosii; e specific Ungariei, dar in Salaj gasesti cam peste tot.
    iar lecso rece sunt aceleasi ingrediente, doar ca le lasi crude si iese un fel de salata, fiind rece poti pune si castraveti.
    dar neaparat ceapa de Pericei (bunica mea e din Pericei) :D

  9. Oare pita asta am macat-o eu, intr-un restaurant grecesc, frecata cu usturoi?

  10. Csilla

    canile de apa si de faina erau ca dimensiuni la fel?

  11. Csilla

    Multumesc, mi-au iesit grozave!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>