Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Fasole coaptă și fleică afumată-n stil cajun

no entries found

Am găsit în piață fasole tânără, frumoasă, crocantă dar fragedă. Așa mi-am propus să o păstrez și după gătire, motiv pentru care i-am rezervat un tratament special. Iată:

Am spălat-o bine dar nu atât de tare încât să-i îndepărtez pistruii, sunt de la natură și-i bine să rămână la locul lor. Oricum, la fiert dispar aproape toți. Dacă vedeți acolo doi căței de usturoi, e pentru că ei există.

Tot din piață, două căni de roșii cherry din Hida, Sălaj. Foarte dulci și foarte mici, mai mici decât multe dintre cireșe. Le-am spălat și pe ele.

Am pus în tigaia de fontă roșiile și fasolea, niște frunze de busuioc, puțină sare, două linguri de ulei de măsline și o cană de apă.

Aveam ca din întâmplare-n frigider o bucată de fleică. Am tăvălit-o bine printr-un amestec de sare, piper, coriandru, coajă de lămâie uscată și măcinată, scorțișoară și zahăr brun (în proporție foarte mică). Am pus-o pe grătar la foc mare câte trei minute pe fiecare parte, să se afume (practic am ars condimentele de la exterior așa cum fac în multe cazuri oamenii cajun din Louisiana) puternic apoi am redus focul. Am pus capacul grătarului și am lăsat și carnea și fasolea să stea la 170 de grade Celsius o oră.

Fasolea coaptă e extraordinară. Și crocantă și fragedă, cum îmi doream. Gustoasă tare. Ajută și roșiile, dulceața lor. Poate fi o mâncare-n sine și fără carne, cred că ar fi pe gustul multor vegetarieni și poate fi o alternativă interesantă la iahnie în zilele de post.

Noi, “carnivorii” trebuie să ne mulțumim și cu fleica lângă fasole. Ne-om descurca oarecum.

Să fiți sănătoși.

17 Responses to Fasole coaptă și fleică afumată-n stil cajun

  1. Maria

    Eu nu am copt niciodata fasolea, e greu sa mi-o imaginez fara un sos bun, cu multe legume si rosii; e un alt fel de a o gati si daca tu zici ca e buna, musai asa e

  2. ildi

    adi, nu a ramas cruda la interior?

    btw
    mia placut singapore, dar tot nu as da tokyo pt el ;)

  3. adihadean

    cine să rămână crudă la interior? carnea? a stat mai bine de o oră pe grătar, nu avea cum.
    maria, are destul sos:)

  4. ildi

    nu carnea, fasolea ma refeream….
    tot timpul am senzatia ca fasolea proaspata nu se inmoie destul…nu stiu cum sa explic…

  5. Alex

    Daca fasolea proaspata nu se inmoaie destul :)…. atunci aia veche de 2 ani cum e ?

    Am luat si eu Cajun Seasoning din Auchan. Foarte misto. Recomand.

  6. Dragomir

    ti-a fost cam lene sa iei coditele la rosii…

  7. mira

    offf…abia astept sa-mi trimita mama pachet…mi-e dor de fasole verde si bombi(asa le zice in zona mea)! apropos, is rosii salbatice….cresc singure:d, dar sunt cele mai bune!

  8. cris

    daca vrem sa facem fasolea in cuptorul aragazului folosim aceeasi temperatura si durata ?

  9. Vio

    Hai mai Adiiii…fasole de asta “proaspata dar uscata” nu se gaseste decat acolo la voi in Ardeal…am vazut eu cand am fost la Simleu.O vindeau babutele la “litra” adica un borcan de 800 g, de-am ramas si acum dezorientata…:::))) Cred ca-i tare faina asa coapta…Musai tre sa-ncerc. Il sun pe Andras..
    Multam fain.
    Cu drag.

  10. Daniela

    Foarte faină fasolea aşa coaptă,dar..eu n-am grătar,că stau la bloc,şi aragazul e pe gaz,deci habar n-am care este temperatura la care trebuie s-o coc,căci…nu,fasole boabe de anul ăsta se mai gaseşte şi pri n alte părţi,vezi pieţele şi prin sate,deci de fasole rezolv,nu ştiu cum sa fac cu timpul de gătire.???

  11. adihadean

    daniela, ce-i cu voi? 170 de grade sunt tot 170 de grade, indiferent de incintă:) iar ora mea are tot 60 de minute, ca a voastră:)). e drept, unele cuptoare ard jos sau sus sau la dreapta ori vin cu căldura de sus, dar asta sunt detalii pe care le știe orice proprietar de aragaz. succes:).

  12. ildi

    adi cred ca fetele se refera la aragazele care nu au gradatie pt grade…nici mama nu are la al ei :(

  13. Daniela

    Fix la aragazele de care zice ildi e vorba.N-am fost eu destul de explicită.Deci?

    • adihadean

      Daniela, 180 de grade e puțin peste nivelul mediu. De obicei. Oricum, te mai uiți în aragaz, când pare coaptă testezi, guști un bob, dacă nu-i gata mai lași:).

  14. Alina

    Adi draga ,o reteta cu aceste ingrediente pot face?: fasole+sare+ceapa+rosii…?AM un regim in care nu am voie nimic in afara de sare si ceapa ,exclus uleiul inclusiv de masline.Vreau sa fac o fasole facaluita si nu stiu cum…Help?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>