Le brick

Acum câtăva vreme (nu spun câtă, că mi-e rușine, prea nu mi s-a legat de mâini treaba asta), prietenul Copolovici m-a întrebat dacă vreau să intru în istorie. Eu îmi închipui că istoria e locul în care se reunesc mumiile și ceilalți trecuți de termen, așa că am ridicat un pic dintr-o sprânceană. După ce a venit explicația și după ce au trecut minutele regulamentare și necesare pentru ca orice ardelean cumsecade să se prindă de poantă, m-am mai destins. Ideea era să intru în istorie ca persoană ce dă numele unui sandwich (lordul Sandwich ne-a cam luat fața tuturor, ăsta-i adevărul), alcătuind un sandwich cu care să particip la un concurs, acest concurs . Cum ar suna: “fă-mi te rog un hădean, fără ketchup, cu muștar cu hrean”?

Ioi, Doamne feri! Parcă m-ar gâdila mai tare la sâmburele de aroganță să știu că la Snack Attack poți găsi un “le brick” făcut după pofta mea, într-o zi răcoroasă de primăvară. Sigur, “lucrarea” cu care particip la povestea asta nu-i făcută cu english bread ci cu baghetă franțuzească (ăsta-i unul dintre motivele pentru care se numește le brick și nu the brick) dar sunt convins că juriul va aprecia gluma și strădania. Și acum, să vă spun:

Bagheta e vedeta.

Nici sosul nu-i de aruncat. Mă rog, cel mult în sandwich. E iaurt de bivoliță amestecat cu ulei de măsline extravirgin, sare, piper și frunze de busuioc.

Tot de pus în sandwich: roșii cherry pentru că-s dulci, salată verde și cașcaval, stropite cu reducție de oțet balsamic.

Acum, partea tehnică: bagheta se taie în felii groase de un deget și jumătate, în unghi. Feliile se pun pe plita unsă cu unt sau într-o tavă unsă cu unt, așezată deasupra focului. Peste ele, un ceva greu – o cărămidă, o bucată de marmură ori de metal, în folie de staniol, să nu ne îndepărtăm de igienă. Se lasă așa două minute, să se turtească/frigă pâinea pe o parte.

Se subțiază și prinde crusta asta faină. Pe partea cealaltă rămâne neprăjită, să poată absorbi sos din carne și din ciuperci. Cum care ciuperci?

Feliile de champignon puse la rumenit în untul din jurul pâinii.

Pentru două sandwich-uri de felul ăsta am folosit 100 de grame de piept de pui, fript sub “cărămidă” și acesta și condimentat cu sare, pieper și chimen prăjit și măcinat.

Când am avut puiul fript, am pus pe o felie de baghetă cașcavalul, peste el roșiile (de fapt o jumătate de roșie cherry), câteva lamele de champignon aromate și zemoase, puiul făcut fășii, sosul de iaurt și salata verde.

Am pus “capacul” și …gata.

E un sandwich ușor, ușor de făcut, ușor de mâncat.

Dacă aveți puiul pregătit (puteți să folosiți pui rămas de la masa de ieri, de vi s-a întâmplat una ca asta), nu durează mai mult de cinci minute să-l faceți.

Să fiți sănătoși.

PS: puteți să mă votați aici.

Tweet