Tu mai aștepți ceva bun de la ziua de mâine?

Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Cu cine-mi împart poveștile și cafeaua la Starbucks

no entries found

Acum câteva zile postam o provocare, un îndemn la poveste. Am primit răspunsuri, am primit povești. Foarte faine, toate, fără excepție. Din acest motiv mi-a fost foarte greu să aleg cele trei persoane cu care o să mă văd mâine la Starbucks, în Cluj. Am citit și recitit comentarille postării de mai multe ori. Până la urmă am hotărât să aleg poveștile cu care rezonez cel mai tare. Așadar, persoanele cu care mă voi întâlni pentru a schimba povești la cafea sunt:

Oana, pentru povestea despre bunicul eu, postată pe blogul propriu și dezvăluită grație unui link.

Marius, pentru că a spus un lucru ce mi-a plăcut tare, anume că “poveștile trebuie povestite”.

Alex Bartis pentru poveste lui de bobocie-n studenție, scrisă tot pe blogul lui.

Mi-au plăcut mult și poveștile spuse de Tya și de Lou, dar pe ele le cunosc suficient de bine încât să le pot duce la Starbucks pe cheltuiala mea:). Așadar, dragilor, ne vedem mâine, 14 Decembrie, de la ora 19.00, la Starbucks în Cluj, să schimbăm pe viu poveștile și să simțim în nări mirosul cafelei. Nu uitați să aduceți cu voi o carte, pe care cei de la Starbucks o vor trimite mai departe către o asociație care lucrează în beneficiul copiilor, crescând șansele acestora de a căpăta educație.

Și uite așa, mi-am adus aportul la campania Poveștile sunt daruri. Împarte-le. Și voi, alături de mine. Vă mulțumesc, să fiți sănătoși.

6 Responses to Cu cine-mi împart poveștile și cafeaua la Starbucks

  1. marius

    multumim! sa ne vedem cu bine maine ;)

  2. Pingback: Tweets that mention Adi Hădean | Cu cine-mi împart poveștile și cafeaua la Starbucks -- Topsy.com

  3. Cristina

    Felicitari castigatorilor, dar si tie Adi, pentru initiativa, implicare. Esti un tip nobil si-ti transmit toata admiratia mea:)

    • adihadean

      Cristina, se cuvine să spun că inițiativa nu-mi aparține și acțiunile mele care merită felicitări așa cum le-ai exprimat tu, sunt în altă zonă, totuși, mulțumesc frumos, apreciez :).

  4. Pingback: Adi Hădean | Another cup of cofee

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>